Politică

Scîntei prin Palatul administrativ: Hornea nu vrea să le pună covor roşu lui Bacinschi sau Oprişan

Iulia Crețu
24 oct 2011 2213 vizualizări
Prefectul atrage atenţia Primăriei şi CL Focşani că au multe proiecte nelegale: gigacaloria, hingherii auto, parcările sau mandatarii la instituţiile din subordine

Continuă războiul “răutăcismelor” între Prefectura Vrancea şi Primăria Focşani. După ce ieri Decebal Bacinschi îl acuza pe noul prefect de Vrancea, Sorin Hornea, că nu l-a invitat la învestire, reprezentantul Guvernului a explicat de ce de la ceremonie au lipsit reprezentanţii Consiliului Judeţean Vrancea sau ai Primăriei Focşani. Asta cu toate că anumiţi primari ai PSD nu s-au sfiit să se afişeze pe holurile Prefecturii, braţ la braţ cu edilii PDL. “Nu am făcut invitaţii, cine a avut plăcerea a venit, ceremonia a fost anunţată public în presă. Nu se pune preşul roşu la nimeni la Prefectură, nu se aşteaptă musafirii cu flori. Sincer să fiu, nu mă aşteptam ca în toată chestiunea problemelor de la ENET, aceasta să fie replica domnului primar Bacinschi. Nu am ştiut că era nevoie să-i trimit invitaţie specială. Ceremonia a fost publică, iar Bacinschi are un aparat care să-l anunţe”, ne-a spus prefectul. Animozităţile dintre instituţia reprezentantă a Guvernului în teritoriu şi Primărie sînt destul de multe, dacă este să luăm în calcul mai multe proiecte de hotărîre adoptate de Consiliul Local Focşani şi la care Prefectura a dat aviz de nelegalitate. Este vorba despre gigacaloria de 400 lei, hingherii auto, mandatarii la regiile din subordinea CL care nu respectă configuraţia politică din Consiliu sau parcările rezidenţiale. “Sînt mai multe dispute. Nu am dat aviz de legalitate nici la parcările rezidenţiale şi acolo sînt destule probleme. Nu te duci cu vopsea galbenă şi dai în parcări nişte dungi. Ei ne-au spus că vor reglementa problemele pe parcurs, dar o hotărîre de CL are valoare de lege, iar reglementările trebuie să fie conforme. Nu există nici o animozitate între Prefectură şi Primăria Focşani, nu avem înţelegeri şi nu ne băgăm în activitatea CL”, a completat Hornea. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 11

Adaugă comentariu
gg-26-07, acum 4563 zile, 15 ore, 19 minute, 44 secunde
Are nevoie de o lectie de etica acest OPRISAN inganfat si uns cu toate smecheriile"maidanezilor".si ca el sunt multi primari PSD-isti.Sunt naraviti sa traiasca din minciuni si Jafuri.Dar citeste integral
schimbutrei, acum 4563 zile, 17 ore, 10 minute, 31 secunde
Bai, ce tupeu si pe prefectu' asta! Sa nu ii bage in seama pe atotputernicii locali de pe feuda europeana Vrancea! Cum misca el in front ca nesimtitu, cine s-o fi crezand sa infrunte baronimea si citeste integral
gabyoan, acum 4563 zile, 17 ore, 18 minute, 54 secunde
asta are mutra de babalau. cum ai ajuns baiete in fotoliu? cam cati bani costa functia? sunt curios, as vrea si eu sa sponsorizez
ing. Ulise Grosu, acum 4563 zile, 18 ore, 48 minute, 49 secunde
Pentru "GIGI" si "Focsaneanu", care sunt, dupa parerea mea, una si aceeasi persoana, dar a inceput sa mi se faca lehamite de comentariile Domniei Sale. In concluzie, eu nu pot citeste integral
Leana, acum 4563 zile, 20 ore, 57 minute, 24 secunde
Bravo !
db, acum 4564 zile, 1 ora, 55 minute, 14 secunde
Oricum slaba editie in ansamblu dar daca asta avem, asta citim. Deci mie gestul Prefecturii de a neinvita pe cei direct vizati mi se pare o nesimtire si un gest care doreste sa sublinieze ostilitatea citeste integral
satul de binele PDL, acum 4564 zile, 4 ore, 58 secunde
Latraii PDL sunt la post. Orice actiune este speculata in interes politic. Dar bietii dobitoci nu vad ca ROMANII nu ii mai vor ?
gabriel-roma, acum 4564 zile, 4 ore, 36 minute, 23 secunde
bine Florinel ...jos cu hotii judetului
Focsaneanu, acum 4564 zile, 6 ore, 47 minute, 36 secunde
Da, si eu sunt de acord, JOS CU HOTIA ROSIE ! Bravo domnule Hornea, nesimtitii de Bacinschi si Oprisan trebuie izgoniti ca niste caini ce sunt!
GIGI, acum 4564 zile, 13 ore, 53 minute, 31 secunde
georgel ... esti noaptes sau alt lingau psd-ist ? E ff bine ca pune cineva piciorul in prag hotilor de la PSD . Pana acum nimeni nu ridica pliscu .... e important sa le spuna nesimtitilor astia ca sa citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.