Politică

Deputatul Tîlvăr: „Concedierea poliţiştilor este o măsură iresponsabilă”

Dan Chiriac
13 oct 2011 837 vizualizări
Deputatul PSD Angel Tîlvăr face referire la disponibilizările şi reorganizările care au avut loc în ultimul an în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi le cataloghează ca pe „o măsură iresponsabilă”.

„Am atras atenţia de nenumărate ori că reducerea numărului de poliţişti înseamnă străzi nesigure în condiţiile în care se remarcă o creştere a numărului de infracţiuni, o lipsă a respectului faţă de cei care veghează la siguranţa cetăţenilor şi mai mult decît atît, observăm în fiecare zi că numărul celor care ies pe stradă înarmaţi cu pistoale sau arme albe este din ce în ce mai mare”, a precizat Tîlvăr printr-un comunicat de presă. Deputatul a făcut aceste referiri în contextul în care în ultimele zile s-a discutat aprins pe seama incidentului în urma căruia  a murit la Giurgiu un baschetbalist american. „Este nevoie de toleranţă zero faţă de infracţiunile cu violenţă. Există o creştere exponenţială a acestui tip de infracţiuni, în ultimii ani”, a mai spus Tîlvăr. Acesta a criticat dur şi concedierea a peste 2.000 de jandarmi. „Exact din instituţia cu cele mai mari sarcini în anihilarea acţiunilor violente”, a mai considerat deputatul. (D. CHIRIAC)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
coco, acum 2498 zile, 17 ore, 6 minute, 40 secunde
O sa ajungem sa ne fie frica sa iesim pe strada. Toate masurile pe care le iau cei de la guvernare sunt pentru nenorocirea acestei tari.
Cocosila, acum 2498 zile, 18 ore, 55 minute, 36 secunde
Talvar are mentalitate de securist ca si tat-su ! Ce vrea el ? La fiecare cetatean un militian,un securist,un jandarm si un turnator platit ? Sictir !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.