Politică

Prefectura i-a declarat “ilegali” pe “hingherii auto” de la Primărie

Mihaela Beșleagă
13 sep 2011 2602 vizualizări
Reprezentanţii Prefecturii Vrancea spun că maşinile se ridică de pe străzi fără ca proprietarii să fie înştiinţaţi în vreun fel, ceea ce contravine legii u „Nu poţi să opreşti două minute, pentru o urgenţă, şi să te trezeşti cu amendă şi maşina ridicată”, spune subprefectul Hornea, care consideră că primăria face profit din lipsa locurilor de parcare u pînă la o hotărîre a justiţiei, „hingherii auto” îşi văd liniştiţi de lucru

Instituţia Prefectului se pregăteşte să atace în instanţa de contencios administrativ o hotărîre adoptată de Consiliul Local al municipiului Focşani în acest an privind ridicarea maşinilor staţionate ilegal pe străzile oraşului. Hotărîrea CL nr. 198/2011 privind modificarea şi completarea Regulamentului  pentru  ridicarea, transportul, depozitarea  şi  eliberarea  vehiculelor  oprite  sau  staţionate  neregulamentar, a vehiculelor  expuse  la  vînzare  fără  autorizare  şi  a  vehiculelor  fără  stăpîn  sau abandonate pe  domeniul  public/privat al municipiului Focşani şi  a taxelor aferente, a fost declarată deja nelegală de juriştii de la Prefectură. Reprezentanţii Prefecturii spun că motivele nelegalităţii rezidă în faptul că actul normativ prevede că ridicarea maşinilor se poate face fără ca proprietarii să fie înştiinţaţi în vreun fel. De asemenea, juriştii care reprezintă Guvernul în teritoriu sînt de părere că la Consiliul Local Focşani s-a făcut o confuzie între „oprire” şi „staţionare”, pentru că în forma actuală a hotărîrii în ambele cazuri şoferii se pot trezi cu maşina ridicată. Reprezentanţii Prefecturii au cerut modificarea hotărîrii, astfel încît să fie eliminată sintagma „ridicarea maşinii oprite”. „Nu se poate să te opreşti două minute, pentru o urgenţă, şi să te trezeşti cu amendă şi maşina ridicată”, a comentat subprefectul Sorin Hornea. Reprezentantul Guvernului în Vrancea consideră că trebuie respectate drepturile cetăţenilor şi că serviciul de ridicări auto nu este decît o sursă de venituri la bugetul local, care nu ia în calcul cazurile fortuite sau lipsa locurilor de staţionare. „Cred că acest serviciu a fost creat nu ca să se rezolve o problemă a cetăţenilor, ci să se adune cît mai mulţi bani la bugetul local”, a adăugat Hornea.


300 de lei costă o parcare anapoda


În prezent, Serviciul de Ridicări Auto este în curtea Primăriei Focşani, aflîndu-se în subordinea Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice, după ce timp de doi ani de zile o firmă deţinută de doi „băieţi deştepţi” din Focşani  a ridicat maşinile staţionate neregulamentar în municipiu făcînd un profit de sute de mii de euro. La vremea respectivă, Instituţia Prefectului nu a reacţionat, aşa încît contractul a funcţionat timp de doi ani. În luna martie 2011, municipalitatea a renunţat la contractul cu firma Autoremorcări SRL şi a înfiinţat Compartimentul ridicări auto, unde lucrează 11 muncitori, care adună maşini parcate neregulamentar. Pentru a putea derula activitatea de “hinghereală” auto, municipalitatea a cumpărat şi două utilaje de ridicare maşini, o macara telescopică pentru suspendat, patru cărucioare pentru suspendat şi două platforme, care au scos de la bugetul local peste 200.000 lei. Taxa de ridicare a maşinilor parcate aiurea prin Focşani costă 300 lei, la care se adaugă amenzile aplicate de Poliţia Locală. La ora actuală, pentru cele peste 30 de mii de maşini înregistrate în Focşani sînt, oficial, nici 8.000 de locuri de parcare. Aşa se face că în fiecare zi, în jur de cinci şoferi plătesc pentru lipsa locurilor de parcare din Focşani. Oficialii municipalităţii au anunţat că serviciul funcţionează în continuare pînă la o eventuală decizie a justiţiei. (Mihaela BEŞLEAGĂ)

Şi preţul căldurii se mută la Tribunal

Un alt proiect de hotărîre adoptat de Consiliul Local Focşani s-a lovit de avizul de nelegalitate al Prefecturii Vrancea. Este vorba despre hotărîrea adoptată pentru mărirea preţului gigacaloriei, care în această perioadă este fundamentat de juriştii Prefecturii pentru a fi atacată în instanţa de contencios administrativ.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
SS, acum 1312 zile, 12 ore, 46 minute, 35 secunde
Mars ma, arde mata nu o casa ce exemplu poti da tu bai tampitule, tu nu vezi ca masinile se ridica de la orice colt de strada si ca animalele astea fac abuzuri peste abuzuri, sunt perfect de acord sa citeste integral
lui db (Dobitoc,Boarfa), acum 2624 zile, 15 ore, 11 minute, 23 secunde
Ce exemplu tampit ! Eu cred ca circulatia poate fi blocata la mama-ta la poarta de masinile celor care fac coada la kurul ei.Mare Debil,mare Bulangiu !
RASPOPITU, acum 2625 zile, 3 ore, 51 minute, 59 secunde
Mai bine mai tarziu decat niciodata...Se pare ca cei de la Prefectura au inceput sa mai si gandeasca...Se vede ca se apropie alegerile...In orasele din Ardeal s-au castigat procese pentru ridicarea citeste integral
nicu gheara, acum 2625 zile, 4 ore, 6 minute, 32 secunde
db, se prea vede ca pana acum te-ai plimbat doar cu sacosa. aia poti sa o lasi unde vrei tu, chiar si in fata la CAs ca tot nu ti-o ridica nimeni. Sau mai stii..
db, acum 2625 zile, 11 ore, 43 minute, 10 secunde
Nu e de mirare ca "juristii" Prefecturii pierd absolut toate procesele pe care le au cu administratia locala. Filozofiile astea de 2 lei ar putea sa le expuna dansii de exemplu prin Europa citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.