Politică

Desant conservator pentru scaunul lui Ion Oprea

Mihai Boicu
20 dec 2005 1064 vizualizări
Dumitru Danila, directorul Electrica, ar putea fi propunerea pentru functia de prefect, in timp ce pesedistul Sorin Vornic pare ca a ajuns presedinte PC Vrancea. Aseara, Dan Voiculescu a negociat cu liderii Aliantei pentru cinci posturi de prefect. Din delegatia care s-a intilnit cu Dan Voiculescu au facut parte si Manole Merchea si Mihail Copaci.

Partidul Conservator se pregateste sa ia cu asalt Prefectura Vrancea, miscare pentru care s-a "inarmat" cu pesedistul Sorin Vornic si, din cite se pare, si cu liberalii Mihai Copaci si Manole Merchea. Din informatiile noastre, Sorin Vornic este aproape sigur noul presedinte al organizatiei PC Vrancea, in timp ce Dumitru Danila, directorul sucursalei Electrica, este propunerea pentru postul de prefect al judetului. Liderul conservator Dan Voiculescu a negociat aseara cu ceilalti lideri ai Coalitiei pentru cele cinci prefecturi pe care le vrea, printre care si cea din Vrancea. Acesta a chemat la Bucuresti saptamina trecuta mai multi conservatori si "simpatizanti" din Vrancea si a stabilit cine conduce organizatia si cine ar putea fi prefect, daca postul va fi obtinut. Posibil viitorul prefect Dumitru Danila a scapat de schimbarea din functia de director al sucursalei Electrica dupa ce PSD a pierdut alegerile, intrucit a intrat rapid in rindurile fostului PUR.


Perspectiva ca Partidul Conservator sa aiba prefect in Vrancea pare tot mai reala prin prisma ultimelor miscari care au loc pe scena politica locala si nationala. Pe de o parte, pesedistul Sorin Vornic, un fidel al lui Marian Oprisan, s-a facut conservator peste noapte si ar putea fi la aceasta ora chiar presedinte al organizatiei. Pe de alta parte, Dan Voiculescu a cerut tot mai insistent liderilor Aliantei D.A. cele cinci prefecturi la care a renuntat la inceputul anului, printre care si Vrancea, atunci cind presedintele tarii a

numit PUR "solutia imorala". La aceasta s-a adaugat faptul ca in ultimele zile conservatorii au inceput sa discute despre iesirea de la guvernare, fapt care ar lasa Alianta fara majoritate in Parlament. Negocierile pe marginea prefecturilor s-au purtat aseara, iar rezultatul va fi cunoscut astazi. Saptamina trecuta, ca urmare a solicitarii presedintelui PC, la Bucuresti s-a deplasat un grup format din conservatori, dar si din persoane din afara partidului. Scopul a fost pregatirea organizatiei in eventualitatea in care partidul lui Horia Furtuna va obtine Prefectura la masa negocierilor. Potrivit informatiilor noastre, la Bucuresti s-au deplasat vicepresedintele Consiliului Judetean si al PC Vrancea,

Horia Furtuna, si consilierul judetean Gheorghe Vasile, fostul presedinte interimar al conservatorilor vrinceni, Gicu Vrincianu, fostul pesedist Sorin Vornic, Dumitru Danila, directorul Electrica, Mihai Copaci, fostul presedinte al PNL Focsani si fostul subprefect liberal Manole Merchea. Se pare ca in functia de presedinte al organizatiei a fost numit deja Sorin Vornic, in timp ce propunerea pentru postul de prefect este Dumitru Danila. Propunerile au tulburat apele in PC Vrancea, dat fiind ca Horia Furtuna a mers si

de aceasta data pe mina oamenilor adusi din afara partidului si nu i-a promovat pe cei care au muncit in campania electorala. Desi a spus ca nu poate furniza nici o informatie inainte de finalizarea negocierilor, secretarul general al PC, Constantin Faina, ne-a confirmat aseara ca la intilnirea cu Dan Voiculescu au fost membri de la alte partide, "persoane care au calitate de membri ai Partidului Conservator, care sint in zona de simpatie a Partidului Conservator si care provin din mediul de afaceri din judetul

Vrancea". "Sorin Vornic este membru de mai multa vreme al partidului nostru", ne-a declarat Constantin Faina, desi Horia Furtuna spune ca acesta a intrat in partid abia saptamina trecuta.


Partidul Conservator Furtuna


Conservatorii vrinceni s-au comportat precum o anexa a PSD dupa alegerile locale de anul trecut. Preluarea Prefecturii Vrancea ar insemna un dezastru politic pentru Alianta si o victorie insemnata pentru Marian Oprisan si acolitii sai. Tot ceea ce se intimpla in PC graviteaza in jurul lui Horia Furtuna. Acesta a fost inlaturat in 2002 de Marian Oprisan de la conducerea Camerei de Comert, Industrie si Agricultura si a fost inlocuit chiar de Sorin Vornic, cel despre care spune azi ca este un "baiat inteligent si

instruit". Dupa doi ani de opozitie, acesta a trecut brusc de partea PSD dupa alegerile locale de anul trecut, imediat dupa ce un controversat dosar penal cu terenuri a fost solutionat in favoarea sa de catre procurori. Pesedistii l-au ales apoi in functia de icepresedinte al Consiliului Judetean, calmindu-i astfel orgoliul ranit dupa inlaturarea din fruntea Camerei de Comert. Intrarea la guvernare a conservatorilor la sfirsitul anului trecut nu a schimbat nimic in organizatia locala, care a continuat sa-l sustina pe Marian Oprisan. Acesta lucru s-a vazut in momentul in care Alianta a incercat sa-l schimbe pe directorul pro PSD Dumitru Danila din fruntea sucursalei locale a Electrica pentru a-l promova in functie

pe democratul Gabriel Corneanu. Atunci, brusc, a iesit la iveala ca acesta era membru in partidul lui Horia Furtuna inca din timpul guvernarii PSD, desi nimeni nu-l vazuse vreodata pe la partid. Motivul real este insa ca acesta este un apropiat al lui Horia Furtuna, care i-a salvat astfel postul. Furtuna a renuntat in vara la functia de presedinte al organizatiei locale PC, insa a continuat sa faca jocurile in rindul conservatorilor. Santajul cu iesirea de la guvernare practicat de PC le-ar putea aduce onservatorilor postul de prefect in Vrancea. Alianta D.A. va fi condamnata astfel, dupa ce nici in conditiile in care are postul de prefect, ocupat de democratul Ion Oprea, nu a reusit sa le puna probleme reale pesedistilor lui Marian Oprisan, care continua in buna masura sa conduca judetul. Cu toate acestea, reperezentantii Aliantei D.A. se declara optimisti. "Democratii nu dau nici o prefectura

conservatorilor, iar PNL va ceda doar judetele unde prefectii renunta la functia administrativa in avoarea celei politice", ne-a declarat deputatul liberal Corneliu Momanu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.