Politică

Slujbele gravidelor, vinate de sefii institutiilor deconcentrate

Doina Ganea
8 mai 2010 2614 vizualizări
Directorii coordonatori ai deconcentratelor sint din nou destituiti u de joi, sefii institutiilor publice au inceput sa primeasca ordine de incetare a contractelor de management u directorul Adrian Colin de la Agentia de Protectie a Mediului a deschis lista directorilor demisi u decizia vine ca urmare a declararii neconstitutionale a mai multor articole din Legea 188/1999, in baza carora actualii directori coordonatori au fost numiti pe functii u odata cu publicarea hotaririi Curtii Constitutionale a inceput vinatoarea de functionare publice insarcinate care se pregatesc sa plece in concediu de crestere a copilului

Institutiile deconcentrate par sa fi ramas singura miza la nivel judetean pentru reprezentantii actualei guvernari. Daca la nivel local functioneaza alianta dintre PSD si PNL, iar PDL nu are loc in aceasta structura de putere, la nivelul deconcentratelor, democrat-liberalii inca mai pot sa schimbe directorii de deconcentrate. Pina acum au existat trei tentative de modificare a Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici: doua ordonante de urgenta si un proiect legislativ trecut la foc automat prin Parlament. Toate cele trei incercari de politizare a functiilor de conducere din institutiile deconcentrate au fost anulate de catre Curtea Constitutionala a Romaniei, care le-a declarat, pe rind, neconstitutionale. Incepind de la Guvern pina la cei care ocupa functiile pe principii politice, toata lumea a asteaptat saptamina aceasta ca motivarea ultimei respingeri de catre CCR sa fie publicata in Monitorul Oficial. Odata cu motivarea CCR au aparut si primele preavize, dar si primele batai de cap la nivelul democrat-liberalilor pentru a gasi solutii in pastrarea oamenilor in fruntea institutiilor deconcentrate. Primul care a primit o astfel de decizie de demitere este directorul Agentiei Judetene pentru Protectia Mediului, Adrian Colin. In riscul de a ramine fara post mai sint Mioara Lazar "" director adjunct la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca(AJOFM), Florin Micu Iliescu "" director la Directia pentru Cultura, Adrian Juravle - director la Casa Judeteana de Pensii, Catalin Graur "" director al Directiei de Sanatate Publica, Vasile Apostu Croitoru "" director la Directia de Statistica, toti promovati de PDL, partidul aflat la guvernare. Pentru ocuparea posturilor, va fi respectata Legea 188/1999, legea functionarilor publici. Fiecare minister sau agentie va organiza in curind concursuri pentru ocuparea acestor posturi, insa nu vor putea participa decit functionarii publici care au cel putin cinci ani vechime in meseria pentru care s-au specializat. Singura posibilitate pentru actualii directori este gasirea unui post de functionar public vacantat temporar, pe care sa se incadreze, ca apoi sa poata participa la concurs. Posturile de functionar pe perioada nedeterminata sint deocamdata blocate de Guvern. Singurele posturi vacantate temporar sint cele ocupate de femei care au intrat in concediu de crestere a copilului.


Primul preaviz, la Mediu


Primul preaviz pentru un director coordonator a venit in Vrancea joi dupa-amiaza, la doua zile dupa ce decizia CCR a fost publicata in Monitorul Oficial. Este vorba despre directorul coordonator adjunct al Agentiei de Mediu, Adrian Colin, care mai ramine pe post pina saptamina viitoare. Preavizul este motivat prin restructurarea institutiei si desfiintarea postului de director coordonator adjunct. Este foarte probabil ca, dupa incheierea perioadei de preaviz, la conducerea Agentiei de Mediu Vrancea sa fie numit, pina la organizarea concursului, un functionar public din interiorul Agentiei, asa cum prevede Legea 188/1999 privind statutul functionarului public. "In urma publicarii in Monitorul Oficial a deciziei Curtii Constitutionale, ordonatorii principali de credite au decis incetarea contractelor de management. Eu, ca si ceilalti colegi, directori ai APM din tara am primit aseara (joi "" n.r.) ordinul. Probabil ca in perioada urmatoare se va primi ordinul de numire pe functie a unui functionar public, pina se organizeaza concurs, la care poate sa se inscrie numai functionarii publici", a precizat directorul APM Vrancea, Adrian Colin.


Din nou haos in institutii


Odata cu publicarea motivatiei CCR in Monitorul Oficial, la nivelul conducerii deconcentratelor din judet s-a creat din nou haos. Dupa atitea schimbari si incompatibilitati, pina si sefilor PDL le este greu sa mai pastreze o oarecare evidenta a propriilor oameni si interese in aceste institutii. Decizia CCR ne-a readus la reglementarile Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, in acest fel o serie de directori numiti politic fiind incompatibili, fie pentru ca vin din afara institutiilor respective, fie pentru ca nu sint functionari publici. Acest lucru complica situatia de la nivelul multor deconcentrate din judet, o serie de directori PDL neincadrindu-se in rigorile legii. Daca se analizeaza situatia actualilor directori coordonatori, foarte multe nume "sonore" ies din sistem, precum Florin Micu Iliescu (Directia pentru Cultura), Mioara Lazar (AJOFM), Vasile Apostu Croitoru (Directia de Statistica), Daniela Oprea si Carmen Chitic (Agentia Judeteana de Prestatii Sociale), Adrian Juravle (Casa de Pensii), Catalin Graur (Directia de Sanatate Publica). Un alt caz este cel al directorului APIA Vrancea, Vasile Carnariu (PSD), a carui demitere se urmareste si din cauza faptului ca este si consilier judetean, situatie care ar fi rezolvata in cazul incompatibilitatii pe Legea nr. 188. In general este vorba de directorii care n-au reusit sa ocupe, nici macar temporar, un post de functionar public in institutia respectiva si acum pindesc orice post eliberat temporar, pe motiv de concediu de cresterea copilului. Fiindca toate posturile sint blocate si nu se pot face angajari cele mai "vinate" posturi sint cele ale angajatelor gravide.


PD-L, la vinatoare de profesionisti


PDL Vrancea pare sa se afle intr-o criza de "profesionisti" care sa ocupe functiile de conducere din deconcentrate. Ieri dimineata a avut loc la sediul PD-L din Bd. Independentei o sedinta cu toti sefii de deconcentrate la care a participat si presedintele PDL Vrancea, Alin Trasculescu, pentru a vedea ce solutii au ca sa isi mentina oamenii in functii. Daca la Inspectoratul Teritorial de Munca, Directia Agricola si Directia Generala a Finantelor Publice, directorii isi vor pastra functiile datorita faptului ca indeplinesc conditiile conform Legii nr. 188/1999, adica au 5 ani vechime in profesia pentru care au studii superioare si sint si functionari publici, nu acelasi lucru se va intimpla cu directorul coordonator adjunct al AJOFM, Mioara Lazar. Spre deosebire de ceilalti doi directori, Iozefina Iaru si Cristina Iliescu, care au devenit intre timp functionari publici ocupind temporar posturile unor persoane intrate in concedii de cresterea copilului, Mioara Lazar, care este si consilier local, nu a reusit pina acum sa-si gaseasca un astfel de post, avind doar un contract de management incheiat cu ANOFM prin Ordonanta 37/2009, devenita intre timp neconstitutionala. "Deocamdata nu am primit nici un ordin de la ANOFM, dar in perspectiva organizarii apropiate a unor concursuri pentru aceste functii, va asigur ca ma voi inscrie si voi participa", ne-a declarat Mioara Lazar.


Posturi scoase la concurs


In aceeasi situatie se afla si directorul Directiei pentru Cultura Vrancea, Florin Micu Iliescu. "Asteptam ordinul de demitere si apoi vom mai vedea. Deocamdata nu am primit nimic oficial. Cert este ca odata cu scaderea salariilor cu 25%, si veniturile mele vor scadea cu 40% fata de cele pe care le aveam la Universitate", ne-a declarat Florin Micu. Surse din rindul PD-L sustin ca toate privirile se vor intoarce acum catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici pentru a mai debloca, sub diferite motive, citeva posturi in deconcentrate. Pentru ca nu avem o motivatie oficiala, putem doar presupune ca acestea vor fi scoase cu destinatie, pentru actualii directori care nu sint functionari publici si care, pentru a reveni pe posturile pentru care au sprijinul politic, au nevoie de un loc de munca in interiorul institutiei respective. Ramine de vazut citi dintre actualii sefi de institutii deconcentrate vor folosi aceasta portita de scapare pentru a-si pastra posturile. (Doina GANEA)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 25

Adaugă comentariu
, acum 739371 zile, 17 ore, 7 minute, 48 secunde
PDL nu are de unde sa aiba oameni cu 5 ani vechime in adnministratia publica. Aceste functii erau apanajul exclusiv al PSD si PNL. Daca erai din alt partid nu aveai nici o sansa sa ocupi o functie citeste integral
, acum 739371 zile, 17 ore, 7 minute, 48 secunde
TACI PEDELISTULE..................
, acum 739371 zile, 17 ore, 7 minute, 48 secunde
Corect db.Atunci, cu tinerii din Romania ce facem domnilor?Acei tineri absolventi ,abia iesiti de pe bancile facultatilor : economisti ,juristi ,ingineri etc.Ce facem cu ei?Va spun eu , ii trimitem pe citeste integral
, acum 739371 zile, 17 ore, 7 minute, 48 secunde
care economisti,juristi,inginer ca habar n-au de nimic cand termina o facultate.Mai ales privata unde dai banul iei examenul.Sunt satul de acesti tineri destepti care nu stiu ce inseamna sa inveti in citeste integral
, acum 739371 zile, 17 ore, 7 minute, 48 secunde
Bravo Nicule, deci daca intradevar ai invatat carte si vrei sa muncesti in cauti pe Trasca , ii dai spaga si te pune sef! Ce dracu si el a facut la fel! Stii cine la pus pe Trasca sef la PD_L? Iti citeste integral
, acum 739371 zile, 17 ore, 7 minute, 48 secunde
la posta director este o persoana care a fost prpfesor de legislatie rutiera din partea pdl!!!!!ASTIA SUNT SPECIALISTII VOSTRII!!!!!MA FACI SA RAD.DAR E DE PLANS!!!!
, acum 739371 zile, 17 ore, 7 minute, 48 secunde
Va place?Nu cred ca va mai faceti bine,voi astia care il pupati in fund pe \"il capitanos chelio\"...Nici macar sa aveti noroc la bingo,dupa pupu, nu puteti spera.Imi e mila de voi, cu toate ca ar citeste integral
, acum 739371 zile, 17 ore, 7 minute, 48 secunde
Auzi, de ce nu scrii tu dupa ce-ti iei medicamentele ? Poate atunci s-ar si putea intelege ceva.
, acum 739371 zile, 17 ore, 7 minute, 48 secunde
Ei, nu chiar toti, ba as spune chiar minoritatea. Deci nu se-aproba. Pe mine ma distreaza sa ma cert cu hotii PSD-isti si vad ca va fac singur fatza oricati ati veni. In afara de injuraturi n-aveti citeste integral
, acum 739371 zile, 17 ore, 7 minute, 48 secunde
Aduc argumente ca nu e buna aia de stanga, e bine ? -Sub guvernarea de stanga s-a vandut toata tara pe nimic -sub guvernarea de stanga mama lui Oprisan si-a facut palat din pensie de portar. -sub citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.