Politică

Consilierii PSD i-au blocat accesul pe terasa lui Oprisan

Doina Ganea
28 apr 2010 1138 vizualizări
Alesii locali au aminat deschiderea sezonului teraselor pina la 1 mai

Pe ordinea de zi a sedintei ordinare de ieri alesii locali au avut de analizat si aprobat avizarea functionarii tereaselor sezoniere care isi vor incepe activitatea de la 1 mai. In cadrul proiectului de hotarire nu mai putin de 15 firme au solicitat avizarea deschiderii teraselor pe domeniul public al Focsaniului. Toate insa au primit avizul negativ al consilierilor PSD care au adus si citeva argumente imbratisate, de altfel, de toti consilierii. "Eu cred ca inainte de a da avizul de functionare in aceasta vara a acestor terase ar trebui mai intii sa modificam regulamentul. Eu am lucrat patru ani cu acest gen de activitate, cit am fost viceprimar, si pot sa va spun ca sint unele terase care nu respecta nici o regula. Eu cred ca nu trebuie sa le dam aviz pina cind nu isi asuma un program de functionare pe care sa-l aprobam, pina nu au masuratori ale decibelilor pentru zgomot. Masuratori pe care sa le realizeze, asa cum prevede legea, Directia de Sanatate Publica pentru apartamentele din apropiere si cei de la Agentia de Mediu pentru cei din afara. Eu stiu ca exista niste parametri pentru acesti decibeli, pe care unii nu-i respecta, dar as propune ca pentru unele spatii acesti decibeli sa fie scazuti pina la limita de jos", a spus consilierul PSD George Mardare. Chiar daca au fost in principiu de acord cu modificarea regulamentului, avind in vedere si multele reclamatii ale locatarilor care nu se pot odihni din cauza zgomotului nocturn de la terase, totusi consilierii PNL si PD-L au votat pentru avizarea celor care au solicitat pina acum deschiderea sezonului la terase. "Imi pare rau ca ne sint aduse la mapa astfel de proiecte care ulterior se dovedeasca a nu fi suficient de bine documentate. Eu cred ca ar trebui sa dam avizul nostru pentru ca oamenii sa isi inceapa treaba fiindca sint unii care au platit si iarna o taxa de autorizare de 25% pentru terase si nu e corect sa intirziem acest proiect si dupa aceea sa facem un nou regulament", a fost de parere liberalul Romeo Paul Postelnicu. Insa cu 11 voturi "pentru" si 10 "abtineri" proiectul de hotarire a fost respins. Astfel, din cauza colegilor din PSD, baronul Marian Oprisan va trebui sa-si amine savurarea unei bauturi pe terasa sa preferata pina la aprobarea unui nou regulament. (Doian GANEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.