Politică

Mica Unire din 2010 i-a zgribulit zdravan pe participanti la -15 grade

Iulia Crețu
25 ian 2010 3028 vizualizări
In jur de 1.500 de oameni au participat ieri la manifestarile dedicate implinirii a 151 de ani de la Unirea lui Cuza de la 24 ianuarie 1859 u la Focsani a jucat Hora si presedintele Traian Basescu, acesta promitind ca va veni si la anul si declarind focsanenilor ca municipiul merita titlul de oras al Unirii u baronul Marian Oprisan s-a imbrincit cu prefectul Ion Oprea pentru a decide cine sta mai aproape de Basescu u la finalul vizitei, ambii s-au pupat pe rind cu presedintele u pentru ca vine din popor, Basescu nu s-a sfiit sa se autocaracterizeze drept flacau , pentru ca a rezistat la -15 grade cu capul descoperit u Oprisan a venit pe scena din Piateta Teatrului cu acelasi discurs de anul trecut u baronul a mai precizat ca data de 24 ianuarie trebuie sa fie numita sarbatoare nationala

151 de ani de la Mica Unire infaptuita de Alexandru Ioan Cuza s-a celebrat ieri la Focsani pe un ger napraznic, de -15 grade Celsius, frig care i-a grabit si pe oficiali sa tina discursurile, sa joace hora, sa cinte si sa se pupe intr-un record de jumatate de ora. La manifestarile din orasul Unirii au participat presedintele statului, Traian Basescu, care a venit dupa hora jucata ieri dimineata si la Iasi, prefectul Ion Oprea, presedintele Consiliului Judetean, Marian Oprisan, primarul municipiului, Decebal Bacinschi, dar si deputatii de Vrancea, consilieri locali si judeteni sau sefi si chiar fosti sefi de institutii. Desi initial isi anuntase prezenta la Focsani si Mircea Geoana, presedintele Senatului, acesta nu a mai ajuns. Lipsa acestuia a fost comentata de Oprisan prin faptul ca Geoana ar fi avut alte planuri. Aceasta s-ar traduce poate si prin relatiile deloc calde dintre cei doi, mai ales ca baronul de Vrancea i-a cerut demisia dupa ratarea Cotrocenilor, iar un om din organizatia PSD Vrancea, senatorul Miron Mitrea, a anuntat ca rivneste la locul de sef al formatiunii politice.

Piateta din fata Teatrului Municipal "Mr. Gh. Pastia" din Focsani a strins ieri, la orele dupa amiezii, undeva la 1.500 de vrinceni infrigurati, multi adusi de primarii PD-L de prin judet "pentru a da bine", la sarbatorirea a 151 de ani de la Unirea de la 24 ianuarie 1859. Frigul care-ti ajungea pina la oase i-a facut pe cei mai multi sa dea raite prin Cofetaria "Teatru" pentru a se incalzi, inainte de a veni seful statului. Gerul de cod galben i-a patruns insa si pe oficialii care au participat la manifestari, acestia reusind sa-si tina speech-urile, sa joace hora, sa faca bai de multime si sa se pupe la final intr-un record de putin peste jumatate de ora. In discursul sau de la Focsani, presedintele Traian Basescu a precizat ca municipiul ar putea purta numele de "oras al Unirii" dat fiind ca are numeroase semnificatii istorice. De asemenea, seful statului a promis ca va veni sa joace hora si pe 24 ianuarie 2011, indiferent de vreme. "Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ar fi fost o simpla alegere fara efecte, daca la Focsani nu ar fi lucrat Comisiunea centrala a celor doua provincii, Moldova si Tara Romaneasca. Este un oras care s-a asezat definitiv in istoria Romaniei, putind sa poarte cu demnitate, cu mindrie, numele de oras al Unirii. Focsaniul nu a fost doar locul in care au functionat aceste comisii. Focsaniul are si alta semnificatie, cea care vine din Conventia de la Paris, asa numita Conventiune pentru unirea definitiva a Principatelor dunarene. Acesta a fost documentul care a generat, in fata comunitatii internationale, Unirea care s-a produs la 1859", a spus la Focsani, Traian Basescu, in ceea ce s-a dorit o lectie de istorie. Flancat pe scena de politicienii locali, care au vrut sa-i intre in gratii, presedintele nu s-a sfiit sa-l ia peste picior, subtil, pe baronul Marian Oprisan de la PSD. Acesta, de altfel, la coborirea primului om in stat din masina oficiala, mai-mai ca s-a imbrincit cu prefectul Ion Oprea, pentru a-i fi aproape lui Basescu pentru poze. Oprisan stie foarte bine ca Traian Basescu are "lipici" la oameni si a atentat la popularitatea locatarului de la Cotroceni. "Si astazi, repet, si astazi, pe teritoriile romanesti inca mai sint politicieni care vorbesc ca cei care se aflau in stinga mea, dar au cistigat cei din dreapta, pentru ca asta este istoria si destinul natiunilor puternice si unite", a declarat Basescu, dupa ce pe scena de la Focsani, actori ai Teatrului au jucat intr-o sceneta "Unirea Principatelor" ce a refacut o sedinta a Divanului Ad-hoc. La momentul artistic, rolul lui Mos Ion Roata, cel care a luat apararea celor oropsiti, "vitelor de povara", i-a revenit fostului director demis de la Directia Muncii, George Costin, mare pasionat de teatru.

Presedintele, "flacau" pentru ca a indurat gerul cu capul descoperit

Manifestarile dedicate zilei 24 ianuarie la Focsani l-au pus din nou in incurcatura pe seful statului, care a mutat unirea celor doua principate de la 1859 la"¦ 1959. Liceenii prezenti la "duel" in Piateta, de la cele trei colegii care poarta nume legate de momentul istoric (Cuza, Unirea si Kogalniceanu), l-au taxat pe Basescu, dar au gasit si explicatia: "e prea frig si pentru el". "Fara 24 ianuarie 1959 (sic!), nu ar fi fost posibila Romania Mare, dar 24 ianuarie 1959 (sic!) a fost apoi continuat prin acte de mare solidaritate ale poporului roman. A urmat Razboiul de Independenta de la 1877 si abia pe urma Marea Unire de la 1918. Doar enuntind aceste evenimente intelegem ca marile realizari ale poporului roman au fost legate intotdeauna de jertfa, de solidaritate, de unitatea romanilor", a mai precizat Traian Basescu. Presedintele a adus apoi vorba de criza financiara, spunind ca aceasta va putea fi depasita prin solidaritate. "Viitorul nostru nu poate fi vazut decit prin realitatile istoriei noastre. Si ele ne spun ca vom ajunge la prosperitate atita timp cit vom fi uniti si solidari", a mai spus seful statului. Dupa discursuri, cei prezenti la sarbatoare au coborit pentru a juca Hora Unirii, cintata de artistii populari de la "Tara Vrancei". Si la acest moment, Basescu a gasit cuvintele potrivite pentru a electriza multimea, care s-a bulucit sa-l prinda de mina. Presedintele s-a autocaracterizat drept "un flacau", pentru ca a reusit sa indure gerul cu capul descoperit. In hora incinsa in Piateta, unii focsaneni i-au aruncat petitii lui Basescu, pe care le-au adunat, vigilenti, oamenii de la SPP.

Oprisan a memorat discursul de anul trecut

Baronul de Vrancea, Marian Oprisan, a reusit si in acest an sa se pupe pe obraz cu seful statului, la plecarea de la Focsani a acestuia. Lui Oprisan i-a suflat in ceafa prefectul Ion Oprea, care s-a tinut "scai" si el dupa presedinte pentru o imbratisare barbateasca. Cit despre seful Consiliului Judetean si reprezentantul PSD, acesta a urcat pe scena lui 24 ianuarie 2010 cu speech-ul de la 24 ianuarie 2009. Marian Oprisan a vorbit despre infrastructura - autostrazi care sa lege provinciile istorice-, o agricultura moderna si institutii puternice unde "legea sa fie tare". Ca si anul trecut, Oprisan a vorbit despre unitatea clasei politice. Atunci insa, era unit cu PD-L la Putere, in timp ce acum este unit cu PNL in Opozitie. De linga seful statului, Marian Oprisan a cerut ca ziua de 24 ianuarie sa devina ziua nationala a tuturor romanilor. Ca si in 2009, baronul a incercat sa prinda multimea cu un strigat, la propriu, in microfon, pentru echipele celor trei colegii Al. I. Cuza, Unirea si Mihail Kogalniceanu. Frigul de afara insa nu i-a mai determinat pe tineri sa strige numele liceelor la "ordinul" lui Marian Oprisan, mai ales ca pina la venirea politicienilor, adolescentii in robe isi facusera incalzirea la sustinerea reputatiei unitatilor de invatamint, aflate in rivalitate si pentru note, nu numai pentru blazon. Dupa incheierea evenimentelor dedicate celor 151 de ani de la Unirea Principatelor Romane sub domnia lui Al. I. Cuza, oficialitatile judetene pregatisera pentru seful statului si un dineu, pe care acesta l-a declinat, plecind direct spre Bucuresti. In urma sa, militarii s-au retras cu torte. (Iulia CRETU)

Vedeti si: Fotoreportaj din Piata Teatrului -duminica 24 Ianuarie 2010

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 15

Adaugă comentariu
, acum 739370 zile, 15 ore, 56 minute, 16 secunde
Ca orice eveniment organizat de Oprisan si aceasta manifestare s-a umplut de penibil. O mare sarbatoare a poporului roman a fost transformata intr-o parodie in care diversi papagali se omorau intre ei citeste integral
, acum 739370 zile, 15 ore, 56 minute, 16 secunde
Prietene, faci ca intotdeauna niste comentarii idioate. Esti un mare dobitoc. De fapt nici nu mai conteaza, tot debil (db) ramai. Pace tie.
, acum 739370 zile, 15 ore, 56 minute, 16 secunde
Dl db vad ca le stii pe toate! Dar stii cumva de ce Nelu Oprea poarta ochelari la -15 grade, oare nu de penibil?
, acum 739370 zile, 15 ore, 56 minute, 16 secunde
De soare.
, acum 739370 zile, 15 ore, 56 minute, 16 secunde
O fi si cum zici tu da eu stiu ca la sarbatoare lumea se distreaza. Eu din poze n-am vazut pe nimeni sa se fi distrat, erau toti cu niste figuri acre de parca aveau probleme cu digestia. Si de ce se citeste integral
, acum 739370 zile, 15 ore, 56 minute, 16 secunde
Da de ce nu-l intrebi tu pe dansul direct ? Eu pot doar sa fac o supozitie, de exemplu poate ca in copilarie visa sa se faca spion si de-abia acum a avut destui bani sa-si cumpere mai intai ochelarii, citeste integral
, acum 739370 zile, 15 ore, 56 minute, 16 secunde
nu ca nu e omeneste , mai ales pe frigul ala, dar de ce il citati pe basescu ( intre ghilimele, cum ar veni) ca a zis 1859 cand a spus repetat 1959?
, acum 739370 zile, 15 ore, 56 minute, 16 secunde
pardon, citisem doar prima parte a articolului, am vazut mai jos ulterior
, acum 739370 zile, 15 ore, 56 minute, 16 secunde
sant ochelari de vedere carcotasilor,care se inchid la culoare din cauza luminei
, acum 739370 zile, 15 ore, 56 minute, 16 secunde
Stimate db; cati ani ai??? Ai participat cumva si la razboiul de 100 de ani? sau la luptele lui Stefan cel Mare??? Daca spui ca la 1859 oamenii chiar au fost fericiti. Ai fost cumva in piata sa vezi citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.