Politică

Placinta si Sapunaru, cei mai chiulangii parlamentari de Vrancea

Iulia Crețu
23 ian 2010 921 vizualizări
cei doi nu trec clasa in perioada de sfirsit de an 2009, cind au avut 0%, respectiv 8,3%, prezenta in plen u cel mai pasionat de procesul adoptarii legilor pare a fi Razvan Mustea, care nu a lipsit la nici un vot in Camera Deputatilor u nici unul dintre parlamentarii de Vrancea nu figureaza intre cei mai productivi la initiative legislative u IPP ii considera pe senatori mult mai chiulangii decit pe deputati

Institutul pentru Politici Publice Bucuresti a facut catalogul cu absentele si initiativele legislative ale parlamentarilor. Printre cei care "nu trec clasa" din punct de vedere al prezentelor la vot figureaza senatorul PD-L, Sorina Placinta, si deputatul PNL, Nini Sapunaru. Intr-o analiza a activitatii parlamentare la zi din sinteza sesiunii legislative septembrie-decembrie 2009, senatorul democrat-liberal, fost ministru al Tineretului si Sportului, este la coada clasamentului cu nici o prezenta, din totalul celor 212 voturi exprimate in Senat . La rindul sau, deputatul liberal de Vrancea a fost la "serviciu" in perioada mentionata pentru numai 14 voturi, adica 8,3%, din totalul de 168 de voturi. Un interes scazut spre mediu pentru procesul parlamentar in perioada precampaniei si a campaniei pentru Cotroceni au manifestat si senatorul PSD Miron Mitrea (prezent la 23 de voturi, adica 11% din cele 212 voturi totale) sau colegul sau de partid de la Camera Deputatilor, Cristian Dumitrescu. Acesta nu a trecut pragul de 50% prezenta, figurind cu 71 din 168 de voturi, adica 42,3%. O prezenta buna in Camera Deputatilor au avut-o social democratul Ciprian Nica (100 voturi din 168, adica 59,5% prezenta), democrat-liberalul Alin Trasculescu (105 voturi din 168, adica 62,5% prezenta), dar si social democratul Angel Tilvar (121 voturi din 168, cu o prezenta de 72%). "Premiantul" clasei de parlamentari vrinceni la prezenta la vot in perioada septembrie-decembrie 2009 este deputatul PD-L de Focsani, Razvan Mustea Serban, cel care a ridicat mina la toate cele 168 de voturi in plen. Prezenta sa 100% nu inseamna insa ca figureaza intre cei mai productivi, din punct de vedere legislativ, parlamentari. La acest capitol de alfel, nu exceleaza nici unul dintre alesii Vrancei.


La Senat se lipseste mai mult decit la Camera Deputatilor


"Au fost analizate si prelucrate statistic informatii referitoare la toti deputatii si senatorii, in ce priveste: prezenta la votul in plen a fiecarui parlamentar in sesiunea septembrie "" decembrie 2009 (indiferent de functia detinuta); activitatea comisiilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului inclusiv, acolo unde a fost posibil, activitatea fiecarui deputat si senator; numarul initiativelor legislative inaintate de fiecare senator si deputat in raport cu eficientalor; luarile de cuvint in plen, declaratii politice si initiativele legislative depuse de parlamentari in perioada monitorizata; numarul interpelarilor/intrebarilor adresate Guvernului", se arata in raportul IPP. Institutul apreciaza ca senatorii sint mai chiulangii decit deputatii, dind astfel apa la moara celor care doresc un Parlament unicameral. "Lipsa transparentei si mai ales dezinteresul parlamentarilor si a institutiei in sine legata de promovarea activitatilor in care sint angrenati parlamentarii nu vor conduce in viitor decit la cresterea neincrederii cetatenilor in institutia Parlamentului", scriu realizatorii raportului. Institutul pentru Politici Publice Bucuresti remarca un fapt paradoxal:parlamentarii PD-L sint campioni la interpelarea propriilor ministri, apanaj al Opozitiei, de altfel. "IPP isi manifesta ingrijorarea legata de preluarea unor serii de atributii de partid de opozitie de catre PDL. Concret, parlamentarii PDL continua sa fie prezenti in topurile celor mai prolifici parlamentari ce interpeleaza propriile ministere, fapt aparent inexplicabil etc. Institutul considera ca astfel de actiuni nu fac decit sa demonstreze lipsa unui dialog continuu intre institutiile statului si mai ales intre politicieni ce apartin aceluiasi partid politic si reiteram in acest sens propunerea de initiere a unor dezbateri mai largi cu privire la mecanismele de exercitare a mandatului de catre parlamentarii reprezentind aceeasi formatiune politica cu cea care formeaza Executivul", concluzioneaza reprezentantii IPP in acest raport dat publicitatii. (Iulia CRETU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
, acum 739398 zile, 22 ore, 17 minute, 52 secunde
Legile astea nu se nasc asa de la sine in capul parlamentarilor si mai ales in al acelora care au foarte putine legaturi cu electoratul. De obicei ele sunt facute de consilieri si de echipa din citeste integral
, acum 739398 zile, 22 ore, 17 minute, 52 secunde
Ar trebui platiti in sistem de acord individual. Cit muncesti,...... atit primesti. Nimic mai mult. Noi cei de rind suntem vinovati ca nu ii luam cu parul.... ca tot i-am votat.
, acum 739398 zile, 22 ore, 17 minute, 52 secunde
ar trebui platitsi mai bine... :)
, acum 739398 zile, 22 ore, 17 minute, 52 secunde
Doamna senator Placinta a fost foarte prezenta in campania electorala impartind cerceafuri pilote imbracaminte pungi cu zahar si orez peste congela la biserici bani ches pentru preoti galeti dar nu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.