Politică

Oprisan a recunoscut infringerea lui Geoana

Iulia Crețu
8 dec 2009 3417 vizualizări
Diferenta de 10% la Vrancea intre Traian Basescu si Mircea Geoana. Rezultatele finale din Vrancea arata un Traian Basescu care a vislit puternic in spatele lui Mircea Geoana, stringind 44,94%, in raport cu social democratul, care a luat 55,05% in fieful baronului Marian Oprisan u majoritatea primariilor liberale au tras pentru Geoana, insa sint si citeva bastioane rosii care au cazut sub tunurile lui Basescu u de la Bucuresti, baronul PSD Marian Oprisan a recunoscut infringerea presedintelui sau si a spus ca invinsii trebuie sa aiba demnitate sa recunoasca acest lucru u democratii au afirmat ieri ca prefera o alianta de guvernare de dreapta, in timp ce fostul premier Calin Popescu Tariceanu a atentionat ca liberalii nu trebuie sa fie catelusul sau remorca PSD u toate partidele au avut o seara a discutiilor interne, in vederea viitoarelor pozitionari politice

Traian Basescu a alergat in ceafa lui Mircea Geoana la turnanta din turul doi al alegerilor pentru Cotroceni in Vrancea. Diferenta dintre cei doi in judetul cunoscut pentru aplecarea rosie a fost de 10,11%, candidatul sprijinit de PD-L, Traian Basescu, obtinind 44,94% din voturile vrincenilor, in timp ce Mircea Geoana, prezidentiabilul PSD, a luat 55,05% din optiunile la urne de duminica. Diferenta de 0,01% este o eroare data de softul utilizat de Biroul Electoral Central, raminind o necunoscuta unde a "disparut" miimea, dupa cum ne-a spus Vasile Apostu Croitoru, directorul Directiei Judetene de Statistica. Per total, Mircea Geoana i-a luat fata lui Traian Basescu la noi in judet, atit in mediul urban, dar si in cel rural. In orase, Geoana a avut 51,21%, iar Basescu 48,79%, in timp ce la sate diferenta a fost ceva mai mare, 57,34% pentru omul PSD-ului in comparatie cu 42,66% pentru prezidentiabilul portocaliu. Confruntarea strinsa de Sfintul Nicolae, care s-a lasat cu rasturnari de situatii, a fost caracterizata cel mai bine in Vrancea de rezultatul final strins obtinut in municipiul Focsani. Aici, pe cei doi i-au despartit numai 144 de voturi, dupa ce in primul tur s-au aflat la o "distanta" de numai 183 de voturi. Astfel,Traian Basescu a fost ales de 50,17% din electori, in timp ce Mircea Geoana a fost vazut presedintele Romaniei de 49,83% dintre focsanenii care au venit sa puna stampila duminica. Inca un oras unde Basescu s-a impus a fost Marasestiul, cu 53,56%, fata de Mircea Geoana, care a luat 46,44%, in ciuda angajamentului primarului liberal Constantin Vlase de a fi si el printre edilii de top care sa-i aduca pesedistului voturi cu circa. In celelalte orase, la Adjud, Geoana a iesit pe primul loc, cu 54,86%, fata de cele 45,14% ale lui Basescu, dar si la Odobesti, unde candidatul PD-L a avut 42,03%, iar cel al PSD, 57,97%. PSD a reusit sa fie pe primul loc si la Panciu, cu 56,44%, fata de 43,56% strinse de PD-L.


"Mamaie si tataie", stampila pe Geoana


In mediul rural s-a pastrat in mare parte raportul asteptat al comunelor conduse de edili PSD care au lucrat pentru Mircea Geoana, la care s-a adaugat si majoritatea localitatilor liberale si citeva ale PD-L caracterizate drept "comune pesediste". Democrat-liberalii vrinceni l-a scos primul pe Traian Basescu in majoritatea localitatilor portocalii, dar si in citeva localitati PNL si chiar PSD. Astfel, deputatul Nini Sapunaru si-a pastrat promisiunea de a lucra pentru Geoana la Andreiasu de Jos (72,89%), Balesti (57,13%), Brosteni (55,02%), Chiojdeni (53,94%), Dumitresti (59,06%), Homocea (59,25%), Jaristea (58,55%), Jitia (51,57%), Movilita (52,34%), Sihlea (63,32%), Slobozia Bradului (64,72%), Vintileasca (55,39%) si Vizantea Livezi (60,05%). Mircea Geoana a fost primul si in doua localitati PD-L, la Cimpuri (69,53%) si Soveja (55,48%). Traian Basescu a cistigat in localitatile rurale pastorite de PD-L, cum sint Cimpineanca (56,75%), Dumbraveni (50,23%), Paunesti (64,53%), Poiana Cristei (61,35%), Suraia (62,24%), Tifesti (51,61%) si Valea Sarii (65,79%), dar si in citeva liberale, cum sint Mera (51,14%), Reghiu (55,79%) si Vinatori (54,71%). De asemenea, Basescu a fost preferat in detrimentului lui Geoana si in citeva localitati conduse de PSD, cum sint Biliesti (52,44%), Garoafa (51,39%) si Pufesti (53,92%).


Cartile guvernarii se joaca la Bucuresti


Dupa ce au numarat toata noaptea voturi, toti cei trei lideri ai organizatiilor partidelor politice din Vrancea au plecat ieri la Bucuresti, la discutii cu staffurile formatiunilor pe care le reprezinta. Dupa ce poza victorios duminica seara in spatele "presedintelui ", Marian Oprisan, presedintele PSD Vrancea, a recunoscut infringerea lui Mircea Geoana si a cerut colegilor sai sa accepte cu demnitate rezultatul. "Traim intr-o tara democratica si trebuie sa respectam principiul democratic nu doar atunci cind cistigam, ci si cind pierdem. Trebuie sa dam dovada de demnitate si cind pierdem, si cind cistigam. Contestarea alegerilor apartine Comitetului Executiv. Cert e un singur lucru: tara are nevoie in acest moment de liniste si trebuie sa ne reintoarcem la munca si sa ne gindim ca romanii sint saraci si ca Romania trebuie scoasa din saracie", a declarat jurnalistilor Marian Oprisan, inainte de reuniunea liderilor PSD din Comitetul Executiv. Gurile rele sustin ca baronul nu are nici un interes ca Traian Basescu sa piarda mandatul la Cotroceni, iar scorul strins de la noi din judet, 55,05% pentru Geoana - 44,95% pentru Basescu, alimenteaza aceste declaratii de invins ale liderului PSD. La rindul sau, seful interimar al PNL, deputatul Nini Sapunaru, a participat ieri, de la ora 18.00, la Bucuresti, la intilnirea liderilor liberali, la Biroul Politic Central. Desi presedintele Crin Antonescu a declarat ca exclude orice colaborare politica cu PD-L, fostul premier Calin Popescu Tariceanu a afirmat ca PNL nu trebuie sa fie "catelusul" sau "o mica remorca" a PSD si ca partidul sau nu trebuie sa se lase condus exclusiv de ura impotriva lui Basescu. A lasat astfel o portita la "avansurile" facute ieri si de Adriean Videanu de la PD-L. "PNL-ul trebuie sa plece de la o analiza a situatiei si anume luni in sir de criza politica si economica foarte grava la care trebuie gasita o solutie, iar aceasta solutie nu trebuie sa se bazeze exclusiv pe ura impotriva lui Basescu. Eu cred ca trebuie gasita o solutie rationala care sa fie in interesul general, in interesul tarii, si sigur aceasta solutie nu poate sa fie decit o solutie politica la care PNL trebuie sa-si aduca contributia ca unul din cele trei mari partide politice din Romania", a declarat Tariceanu. Si liderul democrat-liberal de la Vrancea, deputatul Alin Trasculescu, a fost ieri spre Bucuresti, pentru a participa la discutiile din partid. Liderul de la PD-L s-a declarat foarte multumit de rezultatul votului spunind ca numai democrat-liberalii mai sperau intr-o intoarcere a scorului in noaptea de dupa alegeri. Oficialii PD-L au recunoscut ca se prefera o alianta de dreapta, cu PNL, pentru viitoarea guvernare, daca nu cumva noul presedinte va prefera "sa rupa" parlamentari de la partidele concurente pentru o viitoare majoritate de guvernare. Insa, pina sa avem un nou Guvern, PSD a anuntat ca va contesta alegerile, iar in judet se vorbea aseara de un refuz de semnare a proceselor verbale pentru numaratoarea voturilor din sectiile speciale. (Iulia CRETU)


Click aici pentru rezultatele finale, pe localitati: Rezultate finale tur II

Daca nu reusiti, copiati link-ul de aici. http://www.ziaruldevrancea.ro/data/rezultate turul 2.xls


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 23

Adaugă comentariu
, acum 739393 zile, 8 ore, 7 minute, 44 secunde
NU pot sa cred asa ceva. Cum de tocmai ieri la ora in care toti pdl-istii au intrat in sediul lor s-a intrerupt lumina? fara sa bata vantul , fara ploaie... nu s-a gandit nimeni la asta? in momentul citeste integral
, acum 739393 zile, 8 ore, 7 minute, 44 secunde
Nu sunt membrul nici unui partid,nu am baut nici macar o cafea de pe urma politicii sau a oamenilor politici,dar cred ca le vine foarte greu votantilor unui candidat invins (au ramas si ei cu bucuria citeste integral
, acum 739393 zile, 8 ore, 7 minute, 44 secunde
toti sunt niste javre indiferent de partidele din care fac parte. si cand zic toti, chiar nu fac nici o exceptie. situatia in Romania se va inrautati si atunci sa vedem ce mai zic tovarasii care citeste integral
, acum 739393 zile, 8 ore, 7 minute, 44 secunde
FELICITARI DOMNULE BASESCU!BRAVO!!!!!!VICTORIE!!cu toata frauda psd-ului,ati invins!
, acum 739393 zile, 8 ore, 7 minute, 44 secunde
Cum sa castige PSD la Marasesti, cand campania electorala a fost condusa de un asa numit membru, care are 4 clase primare si pe deasupra mai vroia sa fie si viceprimar. D-le Oprisan alegeti oameni citeste integral
, acum 739393 zile, 8 ore, 7 minute, 44 secunde
Trebuie sa remarcam rezultatele f. bune ale PDL-ului in municipiul Focsani, singurii care s-au luptat pentru intarirea dreptei fata de liberali care se bat in piept ca sunt de dreapta si practic citeste integral
, acum 739393 zile, 8 ore, 7 minute, 44 secunde
La SURAIA dreapta invinge dintotdeauna Ne respectam traditia istorica,ramanem demni nu dam inapoi.Trebuie sa evidentiem si sa-i felicitam pe liberali din Suraia care nu au tradat au luptat cot la citeste integral
, acum 739393 zile, 8 ore, 7 minute, 44 secunde
Faptul ca in Diaspora Basescu a obtinut un scor zdrobitor trebuie sa dea PSD-ului de gandit. Avand in vedere ca sectiile de votare au fost formate majoritar de coalitie si minoritar de PD-L nu ar citeste integral
, acum 739393 zile, 8 ore, 7 minute, 44 secunde
AVETI DREPTATE DOMNULE MARIAN IONESCU ATI UITAT SA-L NOMINALIZATI ALATURI DE ANTONESCU SI ORBAN PE SAPUNARU.SPER CA VA VENI UN TIMP IN CARE PSD-UL VA SCOATE IN FATA OAMENI PRECUM DIACONESCU SAU MITREA
, acum 739393 zile, 8 ore, 7 minute, 44 secunde
Parerea mea e ca cei din afara nici nu ar trebui sa voteze. Pt ca ei timp de 5 ani de zile cat basescu a furat tara au fost plecati si nu au trait aici sa vada cum e, acum l-au votat pe basescu, tot citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.