Politică

Autoritatile vrincene, incapabile sa organizeze alegeri corecte

Mihaela Beșleagă
13 nov 2009 2018 vizualizări
Politica omoara democratia!Tragerea la sorti a presedintilor si loctiitorilor din sectiile de votare pentru prezidentiale s-a realizat ieri la Tribunal intr-o atmosfera conflictuala si haotica u sefii din sectii au fost desemnati din listele transmise de fostul prefect Raluca Dan, dar contestate de actualul prefect u suspiciuni planeaza asupra multor persoane desemnate in sectii, fie ca sint apropiati ai unui partid politic, fie ca nu si-au dat acordul pentru a participa la alegeri u unii subordonati ai baronului Marian Oprisan sint presedinti in sectiile de votare din Focsani u altii si-au exprimat expres dorinta de a face parte din birourile electorale rurale, in fiefuri liberale u peste noapte, a aparut de la AEP si o lista rezerva cu circa 60 de persoane, de care presedintele Tribunalului nu avea habar u urmeaza o noua runda de contestatii asupra listelor la BEJ

Haos general, discutii aprinse si contradictii in interpretarea legii, toate acestea au facut parte din atmosfera generala de ieri din sala de judecata a Tribunalului, unde a avut loc tragerea la sorti a presedintilor si loctiitorilor din sectiile de votare din judetul Vrancea. Un subiect care a suscitat pasiuni aprinse, listele cu propuneri de presedinti si loctiitori in sectii au fost percepute ca un atuu important in gestionarea alegerilor atit de catre PSD, cit si de PD-L. Ambele partide, prin intermediul prefectilor "apolitici", respectiv ex-prefectul Raluca Dan si actualul prefect Ion Oprea, au incercat sa isi impuna propriile liste, cuprinzind si persoane apropiate de unul dintre cele doua partide, dupa dezvaluirile facute din ambele parti. Cistig de cauza pare sa fi avut fostul prefect, intrucit din listele transmise de Raluca Dan, care au primit avizul Autoritatii Electorale Permanente (AEP), a avut loc ieri tragerea la sorti, nu fara discutii insa. Si actualul prefect a trimis liste in completare cu persoane propuse pentru functiile din sectii, insa acestea nu au primit avizul AEP, pe motiv ca au fost trimise cu intirziere. Numai pentru Focsani, printre persoanele extrase ieri din urna se numara functionari din Consiliul Judetean, subordonati lui Marian Oprisan, un politician care stie cum se cistiga alegerile intr-un judet unde oamenii par dependenti de ajutoare. Razboiul listelor nu se incheie insa aici, intrucit Institutia Prefectului si PD-L vor contesta tragerea la sorti de ieri, intrucit printre cei desemnati se afla multe persoane asupra carora planeaza suspiciuni ca ar lucra in subordinea unor institutii conduse de sefi PSD sau ca nu si-au dat acordul pentru a fi inscrisi in listele cu propuneri.


Vrancea pare sa fie un caz unic in tara. Pasiunile sint mult mai puternice decit in alte zone ale tarii, fapt demonstrat de la inceperea acestei campanii electorale. Listele cu propuneri pentru presedintii si loctiitorii din sectiile de votare au stirnit suspiciuni si au condus la un adevarat razboi declarativ intre ex-prefectul Raluca Dan si actualul prefect Ion Oprea, care a considerat ca fiind ilegale listele transmise de fostul prefect. Cert este ca ieri a fost termenul limita pina la care se putea realiza tragerea la sorti, fapt care s-a si realizat, intr-o atmosfera "conflictuala", dupa cum a sesizat si presedintele Tribunalului. "Sintem intr-o situatie extrem de ingrata. Ceea ce trebuia sa se faca printr-o buna colaborare institutionala si in acordul general al competitorilor, a ajuns sa se faca intr-o maniera conflictuala", a declarat Adrian Toni Neacsu. Acesta a cerut si opinia Biroului Electoral Judetean (BEJ) Vrancea in legatura cu modul in care ar trebui sa procedeze, insa acest organism a transmis ca "nu are competenta de a emite opinii cu privire la modul de interpretare sau aplicare a legii de catre Presedintele Tribunalului Vrancea, anterior exercitarii competentelor ce ii revin". Dupa o aminare de doua ore si o intirziere de 45 minute, au urmat discutii in contradictoriu pentru inca 30 de minute, pentru a se clarifica procedura de urmat in cazul tragerii la sorti sau a desemnarii. Pe de o parte, alianta politica PSD-PC a invocat ca, potrivit Legii 370/2004, propunerile pentru presedinti si loctiitori ai birourilor electorale intocmite de prefect si presedintele Tribunalului trebuie avizate de AEP, avizul fiind o conditie obligatorie si prealabila tragerii la sorti. "Avind in vedere avizul AEP, sustinem ca acea dispozitie legala are caracter imperativ si pe cale de consecinta noi sustinem ca lista propusa de prefect si Presedintele Tribunalului trebuie sa aiba avizul AEP. Aceasta instituie obligativitatea avizului, indiferent in ce conditii", a argumentat Constantin Guguianu, reprezentantul PSD in Biroul Electoral Judetean (BEJ), al carui fecior va fi presedinte de sectie, potrivit tragerii la sorti. Pe de alta parte, Prefectura a invocat faptul ca avizul AEP nu este necesar pentru persoanele care nu au mai fost in sectii anterior. "Insistam sa fie incluse si persoanele din lista trimisa ulterior de Prefectura. Caracterul imperativ al avizului este pentru persoanele care au desfasurat activitate anterior in birourile electorale. Nefiind vorba de nicio persoana care a desfasurat activitatea anterior, este nejustificata neprimirea avizului AEP. Solicitam introducerea in urna si a celei de-a doua liste", a argumentat juristul Vincentiu Micheci, subprefectul judetului.


Lista cu rezerve, aparuta peste noapte


Adrian Toni Neacsu a afirmat ca, in urma unei adrese transmise catre AEP, autoritatea a trimis cu o seara in urma o lista cu rezerve de care presedintele Tribunalului nu avea habar. Aceasta lista, care cuprinde circa 60 de persoane, transmisa tot de fostul prefect Raluca Dan, nu a trecut pe la Tribunal. "Spre seara a venit aceasta adresa de la AEP prin care ni s-au inaintat toate listele avizate de AEP, astfel incit in momentul de fata nu mai sintem in situatia in care nu mai avem numarul necesar de persoane pentru desemnarea pe functiile din judet. O lista cu rezerve, avizata de AEP, nu s-a inregistrat initial la Tribunal. Lista, cum ne-a fost inaintata acum, cuprinde 980 de persoane, cu rezerva de 10% si suficiente propuneri pentru a desemna presedinti si loctiitori la nivelul intregului judet", a declarat Neacsu, care a completat ca rezerva de 10% se refera la numarul total de persoane pe judet, nu pentru fiecare localitate in parte. Reprezentantul PD-L, juristul George Potirniche, si-a exprimat parerea ca pentru aceasta lista suplimentara, neinregistrata la Tribunal, nu se indeplinesc conditiile legale. "Listele electorale continind alte persoane decit juristii se intocmesc in exclusivitate de catre prefectul judetului, sint asumate integral de Instutia Prefectului si sint trimise de Institutia Prefectului la AEP in vederea avizarii lor", a fost raspunsul judecatorului. Si subprefectul Micheci a sustinut ca, in aceste conditii, nu poate fi vorba de o tragere la sorti, ci de o desemnare, intrucit exista doar un candidat pe functie pentru cele 430 de sectii de votare din judet.


Lipsa acuta de juristi


Dupa lungi discutii, in cele din urma presedintele Tribunalului a purces la tragerea la sorti, precizind ca sint extrem de putini juristi care au solicitat sa fie cuprinsi pe liste. "Legea obliga presedintele Tribunalului sa efectueze tragerea la sorti. In tragerea la sorti vom tine cont de listele avizate de AEP, urmind ca asupra legalitatii acestei proceduri sa se poata depuna ulterior contestatii la BEJ. Pentru ca lista actuala avizata de AEP contine foarte multe locuri goale, procedura va fi extrem de dificila. Numarul juristilor cuprinsi in aceasta lista este foarte mic, sper sa fie suficienti pentru acoperirea Focsaniului", a spus Neacsu, adaugind ca tragerea la sorti de catre presedintele Tribunalului este un atribut administrativ si nu jurisdictional. Acesta a recunoscut imposibilitatea de a contesta actiunea AEP, de neavizare a listelor suplimentare transmise de prefectul Ion Oprea si s-a conformat deciziei AEP. O alta problema sesizata de seful Tribunalului a fost faptul ca anumite persoane se gasesc pe doua liste, respectiv cea a juristilor din Focsani si a juristilor din comune. "Acest fapt duce la scaderea numarului total de propuneri, iar pe de alta parte la o dubla tragere la sorti. O serie de juristi se regasesc in ambele liste. Exista solicitari exprese ale acestor juristi de a participa in mediul rural al judetului, nu in Focsani, unde isi au domiciliul", a aratat Neacsu. Este vorba despre cereri exprese din partea unor juristi functionari in cadrul CJ, care au dorit sa participe la alegeri in sectii din Slobozia Bradului, de exemplu, fief liberal. In Focsani exista 59 juristi propusi pentru 60 sectii de votare. Subprefectul Micheci a dus in discutie si faptul ca multe dintre aceste solicitari au numere de inregistrare fictive, de aceea se afla in cercetare la Parchet, intrucit nu se cunoaste daca persoanele respective si-au dat sau nu acordul pentru a fi inscrise pe liste.


Functionari de la CJ, presedinti in sectiile din Focsani


Procedura de tragere la sorti s-a desfasurat in doua etape. Mai intii s-au introdus in urna juristii pentru Focsani, pentru functia de presedinte, iar dupa epuizarea acestora, in completare, s-a extras din lista cu alte persoane. Numai pentru Focsani, printre persoanele extrase din urna se numara functionari din cadrul CJ, subordonati lui Marian Oprisan, precum: Camelia Matau "" director la Directia Administratie Publica si Juridica, Nicusor Morunglav "" inspector Compartimentul Monitorul Oficial, Luminita Oanele "" sef Serviciu Juridic, Costelus Hingulesteanu "" consilier juridic. Si Cristian Guguianu, fiul reprezentantului PSD in BEJ, a fost desemnat presedinte intr-o sectie din Focsani. Majoritatea celor desemnati s-au aflat in sectii si la alegerile europarlamentare din iunie, organizate de prefectul Raluca Dan. "La celelalte orase, pentru ca nu avem juristi, introducem toate persoanele propuse, pina la epuizare. Apoi vom face extragerea pe comune. Acolo unde nu exista numarul necesar de propuneri, apelam la lista de rezerve, indiferent unde isi are domiciliul persoana. Vom incerca sa fie cit mai aproape, dar va fi mai greu de realizat practic", a aratat Neacsu. Reprezentantul PD-L, George Potirniche, a precizat ca nu este de acord cu aceasta procedura, intrucit nu sint indeplinite conditiile legale, ignorindu-se principiul apropierii de sectia de votare. Judecatorul Neacsu a explicat ca aceasta notiune este relativa, de vreme ce nu sint suficiente propuneri avizate. Apropierea de locuinta a sectiei de votare in care isi desfasoara activitatea presedintele/loctiitorul, in acceptiunea BEC, inseamna ca distanta sa fie cit mai scurta, dar raportat la propunerile care sint in lista. Atit Institutia Prefectului, cit si PD-L, si-au anuntat intentia de a contesta la BEJ tragerea la sorti de ieri, considerindu-se ca nu s-au indeplinit conditiile legale. Termenul pentru contestatii este de 48 de ore de la tragerea la sorti. Cum lista este plina de suspiciuni, iar ambele tabere tipa in gura mare ca vor fi fraudate alegerile, se anunta o ploaie de contestatii la BEJ si AEP, institutiile abilitate sa rezolve aceste inadvertente. In aceste conditii, autoritatile publice din judet par incapabile sa asigure o desfasurare corecta a alegerilor care vor decide soarta tarii pentru urmatorii cinci ani. (Mihaela BESLEAGA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
, acum 739399 zile, 2 ore, 44 minute, 54 secunde
Se mai mira cineva ca PSD-ul incearca sa fure la alegeri???!!! Ce poti sa mai spui, decat ca incepe sa ne fie din ce in ce mai sila de clasa politica si imi pare rau ca poporul roman este atat de citeste integral
, acum 739399 zile, 2 ore, 44 minute, 54 secunde
Daca fura placinta si base totul e in regula,dar daca sun t suspiciuni ca fura altcineva nu-i bine in opinia unora
, acum 739399 zile, 2 ore, 44 minute, 54 secunde
Deocamdata la Vrancea a furat tot timpul doar Oprisan si PSD-ul. La modul teoretic poate fura oricine orice dar este mult mai probabil sa fure unul care deja e profesionist in asa ceva cum sunt PSD-ul citeste integral
, acum 739399 zile, 2 ore, 44 minute, 54 secunde
fratilor, nu vedeti cum suntem sfidati? nu remarcati cine reprezinta intersul partidului majoritar din vn? cine se afla in trecut in spatele alegerilor si a campaniilor, iar acum se arata pe fata, ca citeste integral
, acum 739399 zile, 2 ore, 44 minute, 54 secunde
nu cred ca se pot fura alegerile,indiferent cine e presedinte de sectie!in comisie mai sunt inca 5-6 membri reprezentanti ai altor partide!in fond fiecare vrea sa castige un ban in plus de sarbatori.. citeste integral
, acum 739399 zile, 2 ore, 44 minute, 54 secunde
Atentie! Daca in Vrancea se va inregistra in final esecul lui Geoana, asta va insemna ca lui Oprisan nu i-a mai tinut eterna smecherie. Faceti,oameni buni, tot ce tine de legalitate si normalitate ca citeste integral
, acum 739399 zile, 2 ore, 44 minute, 54 secunde
Fratilor! Lasati prostiile deoparte! Eu am fost de multe ori presedinte sau loctiitor in sectii de vot, atat in Focsani cat si in alte localitati si pot spune ca nu se fura sau fraudeaza nimic acolo! citeste integral
, acum 739399 zile, 2 ore, 44 minute, 54 secunde
Comentatorul de mai sus are dreptate: in Vrancea, nu s-a furat si nu se va fura niciodata, pentru ca domnul Marian OPRISAN, presedintele nostru, al vrancenilor, nu are nici un interes sa fraudeze citeste integral
, acum 739399 zile, 2 ore, 44 minute, 54 secunde
Mai puneti si voi un sos ceva la varza asta si poate va crede cineva. Deocamdata PSD-ul si-a asigurat 5 oameni in sectiile de votare; presedintele, loctiitorul, membrul UDMR,membrul PER si membrul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.