Politică

Tinerii liberali au aflat ce inseamna sa fii presedinte de la Crin

Iulia Crețu
29 aug 2009 1046 vizualizări
Atit social democratii, dar si liberalii si-au scolit organizatiile de tineret in aceasta saptamina u liberalii spun ca apropierea campaniei ii prinde uniti, la scoala TNL de la Mamaia sustinind discursuri atit Tariceanu, cit si Antonescu u deputatul Nini Sapunaru spera ca in campania pentru Cotroceni liberalii sa recucereasca din electoratul urban

Generatia tinara de la doua partide s-a scolit la acest sfisit de saptamina, PSD si PNL folosindu-se de prilejul scolilor de vara pentru tineret pentru a-si anunta, partial, si strategiile pentru toamna electorala cu capat de linie la Cotroceni. In timp ce TSD Vrancea a participat la seminarii "inchise" la Lepsa, cei de la TNL s-au intilnit cu liderii liberali la Mamaia. La dezbaterile si work-shop-urile de pe litoral au participat si citiva reprezentanti ai juniorilor liberali vrinceni care au aflat mai multe despre evolutia tinerilor in politica de la vicepresedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, despre comunicarea la Parlamentul European de la eurodeputatul Cristian Busoi, dar si despre mesajele politice ale PNL, de la fostul ministru al Finantelor, Varujan Vosganian. In plus, tinerii s-au intilnit si cu ultimii doi presedinti ai formatiunii, fostul premier Calin Popescu Tariceanu, care a tinut o prezentare in oglinda, "Guvernare pozitiva vs. guvernare negativa", dar si cu cel actual, candidatul galbenilor pentru Cotroceni, Crin Antonescu, acesta vorbind despre "ceea ce inseamna a fi presedinte". La intilnirea de la Mamaia au participat si doi dintre oamenii responsabili de campania electorala pentru Cotroceni, Relu Fenechiu, care a punctat "reteaua electorala a PNL", dar si seful staffului de campanie, primarul focsanean de la Bacau, Romeo Stavarache, acesta anuntind viitoarei generatii de politicieni ai PNL modul de organizare a campaniei electorale pentru presedintie.


PNL vrea sprijin non-politic pentru Crin


In paralel, in timp ce tinerii liberali au aflat mai multe despre politicile liberale de la greii partidului, seniorii au dezbatut problemele apropiatei campanii electorale. Prezent la discutii a fost si deputatul vrincean Nini Sapunaru, care a tinut sa mentioneze unitatea de la virful PNL, intre Tariceanu si Antonescu. "Exista entuziasm in partid, s-a ajuns la un anumit nivel de unitate, s-a terminat cu taberele. S-a discutat despre cum va arata campania electorala a PNL, care merge pe ideea unui alt tip de candidat. S-a stabilit ca, asa cum cei din mediul rural sint mai legati de oameni, asa sa se intimple cu candidatul si la nivel de oras. Vom face comitete de sprijin pentru Crin Antonescu, acestea nefiind compuse neaparat din membri PNL, dar din intelectuali, profesori, din toti cei care vor sa-l sprijine. Candidatul nostru vrea sa impuna o altfel de campanie, nu are de gind sa participe la activitati realizate pe bani publici", ne-a declarat Nini Sapunaru. Seful PNL spune ca in Focsani deja se vad primele semne ale muncii "Echipei lui Crin" (Crin"â„¢s Team), peste 4 mii de oameni fiind intervievati despre optiunea lor pentru alegerile prezidentiale. (Iulia CRETU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
, acum 739371 zile, 6 ore, 57 minute, 25 secunde
Eu ma intreb de ce PNL in loc sa puna o marioneta drept candidat nu a pus originalul, adica pe Patriciu. Si cum e destul de evident pentru toata lumea ca electoratul roman se lasa cumparat cu un pret citeste integral
, acum 739371 zile, 6 ore, 57 minute, 25 secunde
E mare lucru, ca PNL intelege sa renunte la \"OUT-DOOR-ul\" acesta agasant (reclame stradale, bannere etc) in favoarea unei campanii \"DOOR-to-DOOR\". Mai ales in Focsani, stim cu totii, din citeste integral
, acum 739371 zile, 6 ore, 57 minute, 25 secunde
au ramas fara bani ca s in opozitie si vrei nu vrei mai schimbi tactica :))...iar tinerii sunt trimisi la scoli politice inainte de campanii pt a si rencarca bateriile cu alcool distractii si citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.