Primariile nu pot trece criza
Consiliul Judetean a sesizat Directia Generala a Finantelor Publice Vrancea cu privire la situatia financiara grava cu care se confrunta tot mai multe consilii locale din judet pentru a doua decada a anului in curs. Vicepresedintele CJ, Mircea Diaconu, spune ca pina vineri finantistii vor definitiva executia bugetara pe primul semestru, astfel incit sa se faca un necesar pentru restul anului. "Vrem sa sesizam Guvernul dupa ce vom avea o situatie clara pentru ca sint lipsuri iar primarii nu mai au de unde sa ia bani. E o situatie nenorocita si nu numai la noi, in toata tara. Primarii au angajat proiecte, pentru ca se discuta ca nu se acceseaza fonduri europene, dar asta presupune si o contributie proprie pe care nu au de unde sa o ia", ne-a declarat Mircea Diaconu. Intrebat unde sint cele mai grave probleme, oficialul nu a putut nominaliza, spunind ca situatia este generalizata. "Peste tot sint probleme, nu are legatura cu culoarea politica", a adaugat vicele de la CJ. In cazul in care nu se vor gasi resurse guvernamentale, se vorbeste chiar de un blocaj, primele sacrificate urmind sa fie salariile functionarilor. "Eu cred ca se vor gasi solutii, chiar daca in toata tara e la fel", a mai spus Diaconu, care este cautat in ultima vreme de tot mai multi primari intrati in criza.