Politică

Saptamina viitoare se ung viceprimarii lui Bacinschi

Ziarul de Vrancea
20 mai 2009 1031 vizualizări
Proiectul picat luna trecuta revine in atentie, introdus pe convocatorul lunii mai chiar de edilul Decebal Bacinschi u liberalii se dau la o parte si lasa PSD si PD-L sa isi puna viceprimarii u surse din cadrul partidelor politice sustin ca, pina la urma, ar putea fi vorba chiar si de doi viceprimari PSD u favoriti in cursa pentru birourile prafuite de viceprimari sint Nicu Tanase (PD-L) si Liviu Oloeriu sau Bogdan Matisan (PSD)

In aceasta vara primarul Decebal Bacinschi poate pleca linistit in concediu! De martea viitoare va avea pe miinile cui sa lase Primaria Focsani. Pe ordinea de zi a sedintei de Consiliu Local Focsani figureaza proiectul de alegere a viceprimarilor, initiat chiar de edilul sef. Asta dupa ce luna trecuta, acelasi proiect a fost propus de membrii fostei "Aliante pentru Focsani", consilierii PD-L si PNL, si nu a mai apucat sa vada lumina ordinii de zi si a votului. Cum intre timp s-a parafat la Bucuresti coalitia PD-L-PSD, de saptamina viitoare una dintre nominalizarile vechi, daca nu ambele, se va schimba. Adica liberalii isi iau adio de la candidatura lui Vasile Dobre, locul sau fiind rezervat unui consilier municipal al PSD. Ieri dupa-amiaza, dupa publicarea pe site-ul Primariei a ordinii de zi pentru intilnirea ordinara a lunii mai, liderii partidelor semnatare ale parteneriatului pentru Romania, Nicu Tanase (PD-L) si Liviu Oloeriu (PSD) au preferat sa fie diplomati in privinta unor eventuale nominalizari. In timp ce Nicu Tanase a specificat ca azi va purta discutii cu seful portocaliu Alin Trasculescu, Liviu Oloeriu a precizat ca partidul sau inca nu are nominalizari oficiale. Zvonurile de prin lumea politica milcoveana mai ofera insa un scenariu: acela al unor negocieri pentru ca PSD sa se lafaie pe ambele fotolii de viceprimari la Focsani, iar PD-L-ului sa i se fi aruncat pastila citorva posturi similare pe la primariile conduse de social democrati in judet. Singurii care s-au pozitionat clar in jocul adjunctilor pentru Decebal Bacinschi sint liberalii. Opozitia formata din patru alesi isi va prelua, prima data dupa alegerile din iunie 2008, rolul de contra in fata noii majoritati de 17 consilieri social democrati si democrat-liberali. "PNL este in opozitie, partidul se va autosustine si nu va vota viceprimarii. La CL sint doua partide care deja si-au anuntat parteneriatul. Cred ca noii viceprimari se vor stradui sa se descurce", ne-a declarat Radu Ignat, presedintele PNL Focsani.


Matisan si Oloeriu, favoritii PSD pentru vice la Bacinschi

Fostii aliati ai liberalilor, pedelistii par a merge in continuare pe mina lui Nicu Tanase, cum patru dintre colegii sai si-au gasit "de treaba" pe la deconcentrate (Mugurel Malureanu "" Garda Financiara, Mioara Lazar "" AJOFM, Danut Popoiu "" ISJ si Adrian Colin "" APM). Ceilalti doi pedelisti, Daniel Gongu si Cristinel Susu sint neexperimentati in privinta administratiei. De cealalta parte, de la PSD, Liviu Oloeriu ne-a declarat ca deocamdata nu s-au ales posibilii consilieri care sa-l ajute pe Decebal Bacinschi. Potrivit surselor interne, in topul alegerilor de la PSD sint Bogdan Matisan, Liviu Oloeriu si Rodica Boboc. Cele mai mari sanse le-ar avea cei doi domni, ambii destul de vocali in cadrul Consiliului. Un plus pare a avea Bogdan Matisan, cel care in ultimul timp si-a vindut agentia de turism si este vazut foarte implicat la actiunile de partid, fiind unul din oamenii de baza ai lui Marian Oprisan, mai ales cind e vorba sa o faca pe comisionarul in materie de flori pentru doamne. Matisan s-a inscris si pentru un post de conducere la Protectia Consumatorilor. Urmatorul in topul social democratilor, Liviu Oloeriu detine functia de director comercial la Comcereal SA si a declarat de mai multe ori presei ca nu ar fi foarte pasionat de un post de viceprimar. Noile pozitionari de pe scena politica ar putea sa-l faca sa se razgindeasca, dat fiind ca el este liderul PSD la Focsani si are intrare pe linga edilul Decebal Bacinschi. Cit o priveste pe Rodica Boboc, aceasta este administrator la Scoala "Alexandru Vlahuta" Focsani si beneficiaza de sprijin politic, fiind considerata o buna "executanta" a directivelor de partid. In ceea ce priveste implicarea sa la Consiliul Local, Rodica Boboc are o atitudine nu tocmai galagioasa. (Iulia CRETU, Daniel GIRLEANU


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.