Politică

Negociatorii PD-L nu-i vor pune probleme lui Oprisan

Doina Ganea
17 ian 2009 4658 vizualizări
Echipa de negociatori a PD-L, stabilita de Biroul Permanent Judetean, este formata din persoane fara prea multa experienta politica u in afara presedintelui interimar Alin Trasculescu, la negocierea posturilor in institutiile deconcentrate vor participa Emilian Diaconu, inginerul Nicu Tanase, juristul Vicentiu Micheci si profesorul Danut Popoiu u parlamentarii Sorina Placinta si Razvan Mustea au fost lasati deoparte, la fel si finantatorul Ionel Serban Mustea u membrii BPJ au decis ca cei doi prim-vicepresedinti sa fie Nicolae Tanase si Danut Popoiu u desi nu detin nici un as in mineca, democrat-liberalii cred ca vor primi ceea ce doresc de la baron

La mai bine de o luna de la alegerile parlamentare, PD-L a operat modificari in structura de conducere a organizatiei vrincene. Printre noii membri ai Biroul Permanent Judetean se numara si parlamentarii Sorina Placinta si Razvan Mustea. Dezamagit de alianta cu PSD si nu numai, fostul deputat Corneliu Momanu s-a retras din functia de secretar general al BPJ, preferind simpla calitate de membru, in locul acestuia fiind ales juristul Vicentiu Micheci, fostul consilier al ex-prefectului Ion Oprea, cel care a fost reprezentantul partidului in Biroul Electoral Judetean. Analiza actualei conduceri a PD-L releva faptul ca majoritatea celor care ocupa acum functii importante in partid sint apropiatii fideli ai presedintelui Alin Trasculescu, care pare interesat sa-si consolideze pozitia. Din "vechea garda" mai fac parte acum consilierul judetean Constantina Negoita, primarii Costel Plesa, Gabriel Postolache si Vlad Petrus, alaturi de Raluca Ioan. Printre oamenii adusi in partid de fostul liberal Corneliu Momanu se numara Adrian Colin, Adrian Baciu, Florin Micu Iliescu, Liviu Bostan, Maricel Soare, Laurentiu Dumitrache, Emilian Diaconu si Sorin Hornea. Democrat liberalii au stabilit ca din echipa care va purta negocieri cu presedintele PSD Vrancea, Marian Oprisan, pentru stabilirea conducerilor institutiilor deconcentrate, sa faca parte, in afara de Alin Trasculescu, profesorul Danut Popoiu, secretarul general adjunct Emilian Diaconu, juristul Vicentiu Micheci si presedintele PD-L Focsani, Nicu Tanase. Persoane fara performante notabile in sfera politica, sau in fata baronului, daca este sa ne referim numai la Emilian Diaconu, care in calitatea sa de vicepresedinte al Consiliului Judetean Vrancea, in perioada 2002 - 2004, Oprisan nu i-a delegat nici o atributie in coordonarea vreunui compartiment din aparatul propriu al CJ. Prin desele luari de pozitie, Oprisan a spus ca Diaconu nu face nimic in functia pe care o detine, evident cu intentia de a-i atinge orgoliul, partidul sau fiind in minoritate. Ulterior, Diaconu a cistigat un proces cu Oprisan, instanta confirmind ca baronul nu-i delegase coordonarea nici unui compartiment din aparatul propriu al CJ Vrancea, asa cum legea prevedea, dar acest lucru nu s-a mai putut pune in aplicare deoarece hotarirea judecatoreasca a devenit executorie abia la sfirsitul mandatului de vicepresedinte al lui Emilian Diaconu la CJ, respectiv in 2005. Si acesta este doar unul dintre exemple.


PD-L s-a primenit cu singe nou


Biroul Permanent Judetean al Organizatiei PD-L Vrancea a stabilit in sedinta din 15 ianuarie completarea structurii de conducere a partidului cu un numar de noua membri. Astfel, au devenit membri de drept ai BPJ senatorul Sorina Placinta si deputatul Razvan Mustea-Serban. In organismul de conducere au mai intrat Stan Rogoz de la Adjud, Vincentiu Micheci, fostii candidati de la parlamentare Laurentiu Dumitrache, Maria Pircalabescu, Mugurel Malureanu si Danut Popoiu, dar si primarul comunei Suraia, Vasile Grosu. Acesta a fost contracandidat se pare de un sef de organizatie din colegiul Sorinei Placinta, insa votul a decis in favoarea omului lui Alin Trasculescu. Multi dintre cei care au patruns in BPJ au o vechime mai mica de doi ani in partid si provin din rindurile fostului PLD condus de ex-deputatul Corneliu Momanu. In aceeasi intrunire, a fost reorganizata structura de conducere a filialei, in conformitate cu prevederile statutare ale PD-L, dupa cum se arata intr-un comunicat al organizatiei. Membrii BPJ au decis prin vot ca cei doi prim-vicepresedinti ai filialei sa fie Nicolae Tanase si Danut Popoiu. La rindul sau Vincentiu Micheci a fost ales secretar general al BPJ, in urma retragerii din aceasta functie a fostului deputat Corneliu Momanu, iar Emilian Diaconu a fost desemnat prin vot secretar general adjunct. Conducerea PD-L Vrancea mai cuprinde 10 vicepresedinti, functii in care au fost validati membrii BPJ: Sorina Luminita Placinta, Razvan Mustea-Serban, Ionel Mustea-Serban, Maria Pircalabescu, Mugurel Malureanu, Laurentiu Dumitrache, Sorin Hornea, Banel Barbieru, Ion Alexe si Vasile Grosu. Secretarii executivi ai BPJ Vrancea sint: Constantina Negoita, Adrian Colin, Stan Rogoz, Adrian Juravle, Adrian Baciu, Costel Plesa, Gabriel Postolache, Florin Micu Iliescu, Vlad Petrus, Liviu Bostan, Romica Sandu, Raluca Ioan, Maricel Soare si Corneliu Momanu. "Noua structura de conducere a partidului la nivelul judetului Vrancea va avea ca principala sarcina in viitorul imediat analiza rezultatelor obtinute la alegerile parlamentare din noiembrie 2008 si stabilirea masurilor care se impun in perspectiva alegerilor europarlamentare din 7 iunie si a alegerilor prezidentiale din toamna acestui an", se arata intr-un comunicat de presa al PD-L Vrancea.


Sorina Placinta, in afara echipei de negociatori


Tot BPJ a validat si componenta comisiei care va asigura aplicarea la nivel judetean a prevederilor Protocolului Coalitiei pentru asigurarea guvernarii PD-L - PSD. In urma deliberarii prin vot, membrii BPJ au decis ca, alaturi de presedintele PD-L Vrancea, Alin Silviu Trasculescu, din comisie sa faca parte cei doi prim-vicepresedinti Nicolae Tanase si Emil Danut Popoiu, secretarul general Vincentiu Micheci si secretarul general adjunct Emilian Diaconu. Surse din PD-L sustin ca s-au facut de fapt sapte propuneri pentru componenta comisiei de negociere din care trebuia sa faca parte si senatorul Sorina Placinta, insa aceasta a cazut la vot. "Au fost alegeri democratice, prin vot secret", ne-a spus presedintele PD-L Nicu Tanase. Desi sustine contrariul, senatorul PD-L se pare ca si-a dorit sa faca parte din echipa de negociatori. "Am alte preocupari decit aceasta comisie. E adevarat ca au existat, cum era si firesc, niste propuneri, dar nu mi-am dorit acest lucru in mod special", a subliniat senatorul Sorina Placinta. In afara comisiei de negocieri au ramas si cei doi Mustea, senior si junior, apropiatii lui Alin Trasculescu fiind de parere ca si-au atins scopurile pentru care au intrat in partid. La rindul sau, Alin Trasculescu, liderul PD-L, a tinut sa evidentieze importanta echipei de negociatori. "Aceasta comisie reflecta decizia politica a colegilor nostri din Biroul Permanent Judetean. Este o responsabilitate care nu se va limita la negocierea cu PSD a functiilor politice din plan judetean. In conformitate cu protocolul semnat la Bucuresti de liderii celor doua formatiuni politice, aceasta comisie va monitoriza buna functionare a institutiilor deconcentrate, aplicarea stricta a Programului de Guvernare si respectarea unor principii de responsabilitate si transparenta, indiferent carui partid va reveni conducerea acestor institutii. Avem o mare raspundere fata de cetatenii acestui judet si nu avem de gind sa facem rabat de la angajamentele luate de presedintele PD-L Emil Boc, odata cu investirea sa ca prim-ministru al Guvernului", a sustinut presedintele PD-L Vrancea, Alin Trasculescu.


Portocaliii nu au o arma secreta la negocierea cu baronul

Deputatul Alin Trasculescu a mai precizat ca, desi nu a fost stabilit inca un calendar al intilnirilor cu reprezentantii PSD Vrancea, acesta va fi convenit in perioada urmatoare. De asemenea, in viitoarele sedinte ale Biroului Permanent Vrancea al PD-L vor fi validate si propunerile partidului pentru conducerea institutiilor deconcentrate la nivel judetean pentru care au inceput deja sa fie depuse CV-uri la partid. La rindul sau, unul dintre viitorii negociatori, presedintele PD-L Focsani, Nicu Tanase, ne-a declarat ca nu detine nici o arma secreta si nici un as in mineca pentru cistigarea unor functii care oricum li se cuvin de drept democrat-liberalilor. "Cred ca saptamina viitoare vor avea loc primele discutii. Nu avem nici o arma secreta cu care sa mergem la negocieri, ne bazam doar pe protocolul incheiat la nivel central si vom primi ceea ce ni se cuvine. Nimeni nu va pierde, nimeni nu va cistiga, vor fi niste negocieri corecte", ne-a asigurat consilierul municipal Nicu Tanase, noul prim-vicepresedinte. (Doina GANEA)










În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
, acum 737411 zile, 9 ore, 28 minute, 55 secunde
D-na Placinta este optimista si , din cate aflasem avea ganduri mari cu privire la realizarile acestei guvernari in Vrancea , mai ales prin cooptarea in echipa sa de colaboratori a persoanelor cu citeste integral
, acum 737411 zile, 9 ore, 28 minute, 55 secunde
schimbati baroni liberali care au promovat nepotismul, lichelismul , servilismul politizand institutile publice fara jena , scotand posturi la concurs sa-si onoreze obligatiile fata de neamuri, oameni citeste integral
, acum 737411 zile, 9 ore, 28 minute, 55 secunde
schimbati pe unii cu altii, vorba celebra : citeste integral
, acum 737411 zile, 9 ore, 28 minute, 55 secunde
Baiatul asta, trasculescu, nu-si mai vede lungul nasului. ma mir ca nu si-a bagat si neamurile in conducere, ca sa fie sigur ca-si poate pastra scaunul nestingherit.oprisan poate sa fie fericit la ce citeste integral
, acum 737411 zile, 9 ore, 28 minute, 55 secunde
Te-ai inconjurat de peledisti? Ti-ai bagat mortu-n casa ,Aline tata!
, acum 737411 zile, 9 ore, 28 minute, 55 secunde
mi-am dat seama ca cel pe care vroiam sa-l votez anul asta ca presedinte, se da cu psd-ul, partidul care a dus tara aici, unde este acum, fara infrastructura, autostrazi si multe, multe citeste integral
, acum 737411 zile, 9 ore, 28 minute, 55 secunde
flXd12 jtmttspdaiff, [url=http://lznitplhjihs.com/]lznitplhjihs[/url], [link=http://fnpkvdmdrcwc.com/]fnpkvdmdrcwc[/link], http://wgcoagakasko.com/
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.