Focsaniul, un oras plin de probleme
Lipsa spatiilor verzi si a parcarilor, ciinii vagabonzi, mirosurile pestilentiale, infrastructura rutiera deficitara si reabilitarea termica a blocurilor sint principalele probleme semnalate de cetatenii municipiului, intr-o prima etapa a consultarilor publice initiate de Primaria Focsani. Prin intermediul chestionarelor, focsanenii si-au spus ofurile vizavi de traiul la bloc, rezultate de care reprezentantii autoritatii locale spun ca vor tine cont pentru intocmirea bugetului local pentru 2009. "în functie de raspunsurile cetatenilor, de parerile si propunerile acestora, proiectul de buget va fi ajustat, astfel incit opiniile focsanenilor sa se reflecte in bugetul local pentru anul 2009. Concluziile si forma finala a proiectului de buget vor fi prezentate in cadrul unei dezbateri publice care va fi organizata dupa aprobarea bugetului de stat", sustin oficialii Primariei. In principal, focsanenii s-au aratat interesati de lipsa spatiilor verzi si a locurilor de parcare, formularele fiind completate inclusiv de copiii de 7 ani. Consultarea s-a realizat prin completarea unui chestionar on-line pe site-ul Primariei www.focsani.info, fie pe format de hirtie sau prin apelarea numarului de telefon al cetateanului, 0237/233.333. Focsanenii au fost rugati sa mentioneze una dintre problemele majore din cartierul in care locuiesc, dar si sa indice pentru care domenii se impune suplimentarea sau reducerea fondurilor. Campania de consultare publica a inceput pe 5 noiembrie 2008 si a avut o durata de 30 de zile. 6% dintre respondenti au virsta cuprinsa intre 7 - 18 ani, 73% intre 19 - 50 ani, 20% intre 51- 70 ani, iar 1% peste 71 ani. Femeile au fost interesate in numar mai mare de problemele orasului.
Focsanenii sint ecologisti
Problema cea mai des mentionata de cetateni este lipsa spatiilor verzi, iar cea de-a doua numarul insuficient de locuri de parcare. O alta deficienta semnalata de 13% dintre cetateni este necesitatea refacerii infrastructurii rutiere, iar 6% dintre respondenti au mentionat nevoia de refacere a trotuarelor, fiind chiar solicitata marcarea pistelor pentru ciclisti pe trotuarele din zonele intens circulate. Alte doua probleme destul de des intilnite se refera la ciinii vagabonzi -11% si lipsa locurilor de joaca - 9%. Iluminatul public, poluarea si diferite mirosuri in zona de sud a orasului, reabilitarea termica a blocurilor, probleme legate de canalizare si lipsa utilitatilor publice in zonele de periferie ale orasului, numarul mic de minibuze, ordinea publica, curatenia orasului sint alte aspecte mentionate de cetateni.
Fiecare cartier cu problemele lui
O clasificare a problemelor in functie de zonele municipiului Focsani arata ca in zona Obor oamenii se pling de infrastructura si trotuare, o problema importanta fiind si lipsa liftului intr-un bloc cu opt etaje. In Centru a fost mentionata lipsa locurilor de parcare, lipsa spatiilor verzi si problema ciinilor comunitari. Locuitorii de la Gara se pling in plus de iluminatul public. In Bahne si Autogara se pune problema reabilitarii sistemului centralizat de energie termica si facturarea individuala la caldura. In Cartierul Sud problemele sint legate de lipsa spatiilor verzi, a locurilor de joaca si a parcarilor, refacerea infrastructurii rutiere, precum si mirosurile neplacute. La Autogara s-au semnalat probleme legate de reabilitarea sistemului centralizat de energie termica si problema ciinilor comunitari. Locuitorii din Mindresti au reclamat aceeasi problema a mirosurilor. Focsanenii cred ca se impune o suplimentare de fonduri pentru locuri de joaca si agrement, spatii verzi, constructie si reparatii locuinte, strazi, reabilitare termica blocuri si canalizare. Cetatenii au considerat ca sint necesare reduceri la subventiile la caldura, administrarea pietelor dar si la capitolul cheltuieli facute de autoritatile publice. (Doina GANEA)














