Politică

Oprisan, cu mina goala si cu ochii pe guvern

Doina Ganea
22 dec 2008 1421 vizualizări
Din cei patru parlamentari PSD de Vrancea, doar Cristian Dumitrescu a reusit sa obtina o functie de presedinte al unei comisii din Camera Deputatilor u Marian Oprisan se multumeste si cu atit si anunta ca nu se va intoarce in judet pina nu va vedea guvernul la locul lui

Toti cei patru parlamentari PSD din Vrancea, Miron Mitrea, Angel Tilvar, Cristian Dumitrescu si Ciprian Nica, abia daca au reusit sa obtina la un loc o singura functie, desi de la alegeri si pina acum Marian Oprisan a fost nelipsit de la negocierile PSD- PD-L de la Bucuresti. Seful local al PSD declara insa ca nu este dezamagit, in ciuda faptului ca in ultimii patru ani a declarat cu surle si trimbite ca Miron Mitrea trebuie sa fie ministrul Transporturilor, Angel Tilvar ministrul Eductiei si Giga Duta ministrul Agriculturii. Marian Oprisan ne-a spus ca se va intoarce "acasa" numai dupa ce se va vedea instalat guvernul de la Palatul Victoria, deoarece obligatia sa este sa "respecte mandatul dat de cetatenii judetului ca sa le asigure bunastarea". Singurul parlamentar care a reusit sa puna mina pe o functie este deputatul de Odobesti Cristian Dumitrescu, ales presedintele comisiei de invatamint din cadrul Camerei Deputatilor.


Negociatorul Miron Mitrea si sustinatorii sai au fost dati la o parte de "ariprioarele" din partid si au pierdut toate functiile de conducere pe care le vizau. Senatorul ales in colegiul de nord a pierdut atit postul de lider la grupului PSD de la Senat cit si vicepresedintia Camerei Superioare a Parlamentului. Pe de alta parte, deputatii apropiati de Mitrea nu au primit nici o functie importanta. In contraatac, la Camera, deputatul PSD Eugen Nicolicea, care este si finul lui Mitrea de la Sindicat, a incercat sa-l inlature pe Viorel Hrebenciuc din functia de lider al grupului. Democrat-liberalii au intirziat in sala grupului lor nu mai putin de 3 ore pentru ca nu au acceptat propunerea lui Dan Voiculescu in functia de vicepresedinte al Senatului. Ei au crezut, initial, ca Miron Mitrea va reusi sa-si convinga colegii sa-l numeasca pe el in aceasta pozitie, dar vazind ca acestuia nu i-a reusit stratagema s-au gindit sa-l saboteze ei pe inamicul "Felix". Aceleasi surse acrediteaza ideea ca PD-L-istii ar fi fost chemati la Cotroceni de catre seful statului, care nu ar fi acceptat "solutia imorala" Dan Voiculescu. Pe de alta parte s-a incercat si inlaturarea lui Viorel Hrebenciuc de la sefia grupului PSD din Senat, dar fara succes. Fara emotii, liderul grupului PSD Viorel Hrebenciuc s-a aratat de acord cu procedura unui vot secret, in urma caruia a obtinut 78 de voturi in favoarea sa, numai 29 inregistrindu-se "impotriva", astfel ca a fost reconfirmat in functie. Printre judetele care au votat impotriva s-a numarat si Vrancea. Fostul membru al Cabinetului Nastase, Mitrea are un dosar la DNA, acuzat fiind de luare de mita in legatura cu renovarea unei case apartinind mamei sale. De altfel, anchetatorii i-au pus sechestru pe casa, in vederea recuperarii prejudiciului. Potrivit unor surse judiciare, dosarul sau este aproape de a fi trimis in instanta. Toti apropiatii lui Mitrea au pierdut posturile care le vizau. Astfel, sotia lui Mitrea, Manuela Mitrea a pierdut sefia comisiei pentru egalitate de sanse, deputatul Cristian Dumitrescu a fost scos din carti de la comisia de Afaceri Externe, dar a capatat functia de presedinte al comisiei pentru invatamint. Finul lui Mitrea, deputatul Eugen Nicolicea, a pierdut functia de vicepresedinte al Camerei Deputatilor.


Oprisan se lauda cu oamenii lui Mazere


Spre deosebire de colegul sau de la Constanta, Radu Mazere, care a reusit sa-si impuna un om in guvern, baronul Marian Oprisan se va intoarce la Focsani cu mina goala, pentru ca nici unul dintre apropiatii sai nu ocupa o functie pe care sa si-o fi dorit. In pofida acestei realitati, Marian Oprisan se declara multumit de "realizari". "Nu am de ce sa fiu suparat. Dl. Dumitrescu a obtinut functia de presedinte al comisiei pentru invatamint si nu cred ca nu este o functie importanta. In acest guvern, PSD a reusit sa-si impuna numai oameni de valoare, printre care se numara si dl. Nicolae Nemirschi, care a obtinut portofoliul de la Mediu. Este un specialist si deruleaza la Constanta proiecte de 120 de milioane de euro. Asa cum si eu, de atfel, in Vrancea, am doua proiecte pe partea de mediu, unul de 120 de milioane si altul de 110 milioane de euro", ne-a declarat telefonic Marian Oprisan de la Bucuresti. Cit priveste sansele ca vrincenii sa-l aiba in rindurile lor pe baron de Revelion acestea sint relative. "Vom vedea "¦ Daca nu se face guvern pina la sfirsitul anului nu voi veni prea curind in Vrancea. Eu stau la Bucuresti, nu ca sa ma plimb, asa cum cred unii, ci pentru ca trebuie sa duc la indeplinire mandatul acordat de vrinceni prin care sint obligat sa le asigur bunastarea si eu am de respectat acest mandat", ne-a mai precizat Oprisan. Surprinzator, de aceasta data, baronul a lasat-o mai moale cu "inaltii barbati de stat", care se pare ca l-au adus partial cu picioarele pe pamint. (Doina GANEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
, acum 739398 zile, 11 ore, 55 minute
Este prea mic judetul Vrancea, ca Oprisan sa se impuna la nivel central.Chiar daca are tupeu si a gasit in Vrancea oameni slabi, la nivel central nu-i tine si asta ma bucura foarte mult.Poate in timp citeste integral
, acum 739398 zile, 11 ore, 55 minute
Cred ca presa a fost tiparita inainte de a fi data pe post convorbirea telefonica inregistrata ,dintre Mitrea si ..unul,in care se demasca clar stilul primului:caine de lupta.Pentru ca nu i s-au dat citeste integral
, acum 739398 zile, 11 ore, 55 minute
sa declansat demult rabia din psd,problema este ca in psd vrancea sunt oameni foarte capabili si care vor sa faca ceva bun pentru aceasta regiune dar nu cred ca sunt lasati de baron,pentru ca lui nu citeste integral
, acum 739398 zile, 11 ore, 55 minute
de cand am venit in aceasta regiune,am umblat cam prin toate locurile posibile si imposibile de ajuns cu masina,sa vad si eu cum traiesc oamenii,este foarte crunt ce se intampla cu acestia,cum citeste integral
, acum 739398 zile, 11 ore, 55 minute
Urez tuturor vrancenilor de bine SARBATORI FERICITE si LA MULTI ANI,sa comunicam mai bine de la anul.DUMNEZEU SA BINECUVANTEZE ROMANIA SI TOTI ROMANII.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.