Politică

Sectii de votare in salonul de dans si la magazinul universal

Daniel Garleanu
25 nov 2008 915 vizualizări
Urnele se gasesc la tot pasul, in scoli, gradinite, obsti si dispensare

Sectiile de votare de la alegerile parlamentare din 30 noiembrie au destinatii dintre cele mai neasteptate. Daca pina acum ne-am obisnuit sa votam la scoala din apropiere sau la gradinita, de parca alesii ar avea prea multe in comun cu aceste locatii, iata ca de data aceasta, autoritatile ne orienteaza si catre alte incinte, mult mai speciale. Pe sistemul "daca nu vine sacul la moara, ducem moara la sac", votarea va avea loc "la botul calului". De exemplu la Panciu, disperarea pentru prezenta la vot organizeaza alegerile in incinta Magazinului Universal, ca poate cetatenii printre cumparaturi vor mai si vota. Exemplu ia si satul Codresti din comuna Ciorasti care ii astepta pe alegatori la magazinul mixt. Si pentru cei care vor fi nevoiti sa plece din localitate cu trenul s-au gasit solutii. In municipiul Adjud se poate vota in scoli, in casa de cultura dar si in statia CFR. Nu ne mira ca printre cele 348 de sectii de votare din Vrancea sa se mai fi ratacit si unele sedii mai haioase, cum ar fi in sediul Obstei «Chiliile Zboinei», fosta brutarie de la Spatareasa sau in salonul de dans din satul Ciorasti. E bine ca de data aceasta alegerile nu au mai poposit in foste cluburi de noapte sau in restaurantele unora din PSD, cum s-a intimplat in Focsani la scrutinele precedente. (Daniel GIRLEANU)


Aflati aici in ce colegiu sinteti arondati: Colegii Vrancea

Aflati aici delimitarea si numerotarea sectiilor de votare din circumscriptia electorale nr. 41 Vrancea: Sectii de votare 1 - 348


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, acum 739393 zile, 26 minute, 15 secunde
"...la Panciu, disperarea pentru prezenta la vot organizeaza alegerile in incinta Magazinului Universal, ca poate cetatenii printre cumparaturi vor mai si vota" Sa muriti voi? Ia veniti sa vedeti cum citeste integral
, acum 739393 zile, 26 minute, 15 secunde
Ce legatura are votarea cu imaginea din cadrul articolului cu pricina.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.