Politică

Bacinschi face pe niznaiul in privinta afiselor electorale

Ziarul de Vrancea
29 oct 2008 934 vizualizări
Primarul are doua masuri pentru respectarea legii cind e vorba de campania electorala a membrilor PSD u edilul sustine ca montarea inainte de termen a panourilor electorale prin oras nu e treaba Primariei, ci a celor de la BEJ u edilul sef recunoaste insa ca a semnat ca primarul citeva hirtii

Cu toate ca nu a inceput oficial campania electorala, apar plingeri la Biroul Electoral Judetean privind panotajul electoral. Liberal-democratii au depus ieri o sesizare la BEJ, deoarece chiar in apropierea sediului lor de pe Bulevardul Independentei, colt cu Str. Republicii, se afla un panou in care unul dintre candidatii PSD la Senat indeamna populatia sa-l voteze pentru ca va creste salariile. "Noi am facut sesizare la BEJ, dar vrem sa stim cum de s-a ajuns in situatia ca sa vina o firma si sa puna panoul cu candidatii PSD prin oras cu aproape o saptamina inainte de a se da startul campaniei? Si Primaria sa nu se sesizeze! Noi cind am avut un mash pe care am intirziat sa-l dam jos, am fost amendati. Colegii de la PNL care si-au postat bannere inainte de campania de la locale au fost si ei sanctionati, dar acum cum este?", l-a intrebat presedintele PD-L, Alin Trasculescu pe primarul Decebal Bacinschi in sedinta Consiliului Local de ieri. "Toate aceste panouri si spatii pe care le avem prin oras sint concesionate de anumite firme de pubicitate inca din 2007. S-a licitat, au autorizatie si certificate de urbanism. Am avut un proiect de hotarire in care am stabilit locatiile. Orice afisaj se face numai cu aprobarea Primariei", a precizat primarul Decebal Bacinschi. "Aici este vorba de alte locatii. Sint niste panouri mici, montate temporar. Noi cind am cerut autorizatii pentru amplasarea unor corturi in oras ne-ati trimis la BEJ. Panourile astea au fost concesionate unei alte firme decit cele doua care au obtinut locatiile in 2007", a argumentat Alin Trasculescu, adresindu-se primarului. Vazindu-se insa prins la mijloc, edilul a schimbat varianta: "Eu am semnat ceva zilele acestea. Parca de asta era vorba. Nu mai stiu. Aceste afisaje au insa cu totul alt regim. Oricum, au sigur autorizatii de construire pentru ca nu se monteaza nimic fara aceasta autorizatie. Firma care a concesionat aceste panouri e de vina daca s-a incalcat legea. Ei concesioneaza terenul, noi nu avem nici o problema. Din momentul in care ei le-au montat nu mai este treaba noastra. Sa stabilesca BEJ-ul daca e legal sau nu, nu noi", s-a spalat pe miini primarul de povestea panourilor montate de sefii sai de partid. "Daca nu au autorizatiile necesare, le vom da jos. Dar eu stiu ca au. Sa se faca diferenta de ce apartine Primariei si ce tine de BEJ. Ce treaba am eu ca primarie cu ce hotaraste BEJ ca e legal sau nu", a intors-o primarul PSD. Punind punctul pe "i", consilierul liberal Doina Fodoreanu a cerut ca astazi sa-i fie prezentat inventarul locatiilor concesionate, inclusiv de cea de a treia firma. Democrat liberalul Danut Popoiu, unul dintre contracandidatii lui Miron Mitrea la Senat, in Colegiul nr. 2, crede ca social-democratii sint disperati. "Sondajul de opinie pe care l-au facut dumnealor l-a dus pe Mitrea sub 40%. Si daca si-au pus panouri in centrul Focsanilor ca sa il voteze pe Mitrea probabil ca incearca sa isi caute de acum incolo circumstante atenuante. Centrul Focsanilor degeaba il voteaza pe Mitrea ca nu il gaseste pe lista. Mitrea e mai in nord, iar daca au pus astfel de panouri incoace inseamna ca au luat-o razna cu totul", considera candidatul PD-L la Senat. (Doina GANEA)


  • Partidele, poftite la bilete de ordine


  • Partidele politice care s-au inscris in cursa pentru cele 6 fotolii de deputati si 2 de senatori in Parlamentul Romaniei sint asteptate miine sa isi traga la sorti ordinea in care isi vor lipi afisele electorale pe panouri. Biletelele de ordine vor fi extrase incepind cu ora 14.00, in Sala de sedinte a Consiliului Local Focsani. Municipalitatea va pune la dispozitie candidatilor pentru Senat si Camera Deputatilor 45 de spatii de publicitate electorala raspindite in 7 locatii in toate zonele orasului. Oficial, campania electorala incepe pe 30 octombrie. In Vrancea candideaza 48 de cetateni pentru Camera Deputatilor si 16 pentru Senat, impartiti in 6, respectiv 2 colegii uninominale. (I. C.)


    În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

    Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

    Comentarii: 2

    Adaugă comentariu
    , acum 739392 zile, 5 ore, 10 minute, 33 secunde
    I-as sugera lu' mitrea sa-si puna panoul publicitar la Mihailesti langa crucile mortilor acelui accident .Poate il vor bantui fantomele nefericitilor aceia pe care i-a amestecat cu pamantul dubios de citeste integral
    , acum 739392 zile, 5 ore, 10 minute, 33 secunde
    Votati pentru ca salariile voastre sa ajunga in buzunarele lor si bazati-va pe fratele Miron ca nu vor ajunge in alta parte. Situatia asta este similara cu situatia banerelor PNL din vara. Doar ca citeste integral
    Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
    Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
    1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
    2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
    3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
    4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
    Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
    Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
    Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.