Politică

Viitura politicienilor la capul podului de la Cimpineanca

Mihaela Beșleagă
29 sep 2008 1080 vizualizări
Ziua comunei a debutat cu inaugurarea podului neterminat de peste Milcov, la care au asistat multe figuri din prim-planul vietii politice vrincene u sarbatoarea a continuat cu spectacolul sustinut de Sofia Vicoveanca si de trupa Lady"s

Ieri la prinz, comuna Cimpineanca forfotea de oficialitati si de invitati de onoare, care au tinut sa fie prezenti la sarbatoarea localitatii si, cu aceasta ocazie, la inaugurarea podului de peste Milcov de la Pietroasa, distrus de inundatiile din 2005. In jurul orei 11.00, soseaua din preajma podului devenise neincapatoare atit pentru marea de localnici, dar si pentru valul de reprezentanti ai autoritatilor si personalitatile politice sosite din Focsani pentru a asista la eveniment. Printre acestia s-au numarat subprefectul Ion Oprea, vicepresedintele Consiliului Judetean Dragos Birladeanu, dar si Corneliu Momanu, secretarul general al PD-L Vrancea, consilieri judeteni si locali focsaneni, liberali si democrat-liberali. Inaugurarea a debutat cu o slujba religioasa sustinuta de cei trei preoti din localitate, care au binecuvintat realizarea, dar si pe cei prezenti, spunind ca acest pod semnifica o legatura intre oameni si este un moment unic in istoria comunei. Podul uneste cele doua parti ale comunei, pina la refacerea sa locuitorii fiind obligati sa ocoleasca pe la Odobesti sau Golesti ca sa ajunga dintr-un sat in altul. "Ne-am adunat aici pentru a marca un moment istoric. Daca in trecut traversam pe o punte de lemn, pe care o lua apa la o ploaie mai puternica, acum comuna noastra se poate mindri ca are un pod trainic", a spus in deschidere primarul PD-L Stefan Paraschiv. Edilul a prezentat locuitorilor si alte proiecte care se desfasoara in localitate, printre care reabilitarea scolii generale, constructia unei sali de sport, reabilitarea drumurilor comunale, introducerea serviciului de salubritate si a canalizarii, precum si a iluminatului public. La microfon au urmat oficialitatile invitate, care au sustinut cite un scurt discurs. Subprefectul Ion Oprea a remarcat ca podul este "o lucrare durabila si absolut fundamentala", facind referire si la simbolul istoric al unirii pe care il reprezinta riul Milcovul, in timp ce vicepresedintele CJ Dragos Birladeanu a tinut sa specifice faptul ca investitia a avut sustinerea institutiei conduse de Marian Oprisan. Consilierul PD-L Danut Popoiu a precizat ca declaratiile politice ar trebui sa fie lasate pentru campanie si a urat ca "podul sa nu ramina in situatia in care a fost inaugurat", adica nefinalizat. O investitie SAPARD de 1,2 milioane de euro, podul urmeaza sa fie terminat pe 30 octombrie, pina cind vor fi primite si ultimele doua transe de finantare. Fiindu-i oferit cuvintul de catre actualul edil, fostul primar social-democrat Ioan Dumitriu, in mandatul caruia a demarat investitia, a tinut sa spuna sus si tare ca "acest pod este marca PSD".


La hora cu Sofia Vicoveanca


Printre cei citeva zeci de sateni adunati in inima comunei s-au gasit si citiva fii ai satului care au revenit cu emotie in localitatea natala dupa ani intregi petrecuti departe. Printre personalitatile cu care se mindreste comuna Cimpineanca se numara profesorii universitari Mariana Arghir, care preda studentilor la Universitatea Tehnica din Cluj, profesorul doctor docent in stiinte medicale Maricel Uluitu, fostul rector al Universitatii din Suceava Gheorghe Moldoveanu si profesorul Gheorghe Arghir. Acestia au relatat celor prezenti bucuria si emotia reintilnirii cu satul si frinturi de aminitiri din copilaria petrecuta in sat, precum si fragmente din experienta lor de viata. "Milcovul este girla cu amintiri. Satul Pietroasa, sau mai bine spus fostul sat Pinticesti, ma leaga de copilaria mea", a relatat profesorul Gheorghe Moldoveanu, ajuns azi la o virsta onorabila. La ora 17.00, invitatii de onoare au sustinut o sesiune de comunicari stiintifice pentru tineri. Ziua comunei a continuat cu un meci de fotbal, iar de la ora 14.00 cu programul folcloric sustinut de Ansamblul Braduletul si de vedeta sarbatorii, sprintena moldoveanca Sofia Vicoveanca, care a adus voia buna si a incins la hora satenii. Pe seara a urmat recitalul trupei Lady"â„¢s, iar cimpinestenii au sarbatorit pina tirziu cu mici si bere. (Mihaela BESLEAGA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.