Tudorel Trofin, sprijinit de europarlamentarul Mogor Csibi
Anuntul candidaturii tinarului director de la Directia Nationala de Tineret Vrancea, liberalul Tudorel Trofin, a fost salutat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, de europarlamentarul Mogor Csibi. Acesta a precizat ca PNL trebuie sa-si promoveze tinerii, afirmatie sustinuta si de presedintele liberalilor vrinceni, deputatul Nini Sapunaru. In ciuda faptului ca Trofin a fost desemnat sa scoata voturi cam din piatra seaca, din Colegiul Focsani - Sud, un fief rosu, liberalul este increzator si declara ca se va bate in special pentru tineri. "Am 32 de ani, sint necasatorit, absolvent de ASE Bucuresti, Facultatea de Management, am un master la Facultatea de Petrol si Gaze Ploiesti, iar in 2008 am finalizat un curs la Agentia Inaltilor Functionari Publici si sint director la Directia Nationala de Tineret Vrancea. Sint de 8 ani in PNL si la al doilea mandat la tineret. Am pornit de la lipit afise, ca si domnul presedinte Nini Sapunaru. Ma voi axa pe problemele tinerilor", a anuntat Tudorel Trofin, candidatul liberalilor pentru Camera Deputatilor. Acesta a anuntat deja ca va face tot posibilul sa convinga autoritatile locale de nevoia unei piste de biciclete si de o mai mare atentie data proiectelor de mediu. De altfel, in saptamina 16 - 22 septembrie, dedicata mobilitatii, liberalii tineri vor sa faca marsuri pe doua roti si sa convinga tot mai multi oraseni sa renunte la masina personala in favoarea mersului pe jos, cu transportul public sau cu vehicule nepoluante. Europarlamentarul Mogor Csibi a dat exemplul Parisului, unde primaria a achizitionat biciclete si le-a vindut ieftin pentru a fluidiza traficul. Masura a prins la ei, la noi insa, in proiectul "marii asfaltari" nu au fost creionate piste pentru cei care merg pe doua roti. Liberalii sint insa optimisti. "Cind am auzit ca Dorel candideaza am spus ca putem construi impreuna. Il cunosc de multa vreme, sintem prieteni si e un apropiat colaborator al meu", a declarat si europarlamentarul Mogor Csibi. De altfel, si deputatul Sapunaru a lasat sa se inteleaga faptul ca aceste alegeri parlamentare trebuie sa reprezinte pentru seful tinerilor liberali un impuls de a parasi cuibul liberal si de a se afirma. Nini Sapunaru a dat exemple cu tineri PNL de succes care au prins luminile vietii politice in guvernarea Tariceanu. Bineinteles, deputatul vrincean a avut si o urma de regret in ceea ce priveste plecarea din partid a unor oameni cu potential, despre care spune el ca s-au cam pierdut pe la altii in ograda. "Inca din 1990 PNL are o traditie de promovare a tinerilor. De la Cristian David, Bogdan Olteanu, Cristian Adomnitei si pina la Misu Voicu. La PNL Vrancea a fost Sorin Hornea care s-a pierdut in cadrul partidului, pentru ca nu a mai vrut sa activeze. Important este ca multi tineri sint implicati cu succes in mediul de afaceri", si-a laudat "puii" liderul liberalilor din Vrancea. (Iulia CRETU)














