CL Focsani a cerut suspendarea suspendarii viceprimarilor
Tribunalul a hotarit anularea hotaririi din 26 iunie 2008 a Consiliul Local Focsani prin care erau numiti in functii democrat "" liberalul Alin Trasculescu si liberalul Romeo Paul Postelnicu, dar si suspendarea efectelor hotaririi pina la o sentinta definitiva si irevocabila a justitiei. In prezent, cei doi viceprimari ai municipiului sint suspendati pina la definitivarea procesului. "Noi am cerut suspendarea suspendarii, pentru ca trebuia sa ne incadram in termenul de cinci zile. Saptamina viitoare vom face recurs si la sentinta de fond. In momentul in care vom obtine suspendarea suspendarii din functie a viceprimarilor, acestia isi vor prelua atributiile. Acesta lucru ar fi in avantajul nostru, intrucit este vacanta judecatoreasca si procesul de fond se va prelungi, iar in acest timp viceprimarii nostri vor fi in functii", ne-a declarat consilierul PNL, Doina Fodoreanu, presedintele de sedinta al CL Focsani. Aceasta a precizat ca s-a luat in calcul si stramutarea procesului de la Curtea de Apel Galati, urmind sa fie luata o decizie definitiva. CL va merge in continuare la proces cu juristii proprii, urmind ca Alin Trasculescu si Romeo Postelnicu sa faca cerere de interventie si sa-si angajeze avocati. Consilierii PSD au cerut in instanta anularea hotaririi de alegere a celor doi, pe motiv ca zece dintre buletinele de vot au fost completate cu carioci de culori diferite si in aceste conditii s-ar fi incalcat secretul votului. Considerind ca votul nu a fost 100% secret, judecatorul Mihai Stoian, de la Sectia Comercial, Contencios Administrativ si Fiscal din Tribunalul Vrancea, le-a dat dreptate celor 10 alesi PSD si a dispus si suspendarea hotaririi pina la o sentinta definitiva si irevocabila a instantei. (Mihai BOICU)














