Politică

La 13.00 candidat PD-L, la 22.00 PNL

Ziarul de Vrancea
14 apr 2008 1271 vizualizări
Ex-secretarul comunei Poiana Cristei era aseara candidatul PNL la functia de primar, dupa ce la prinz fusese prezentat in aceasta postura de PD-L u trecerea lui Vlad Petrus de la PD-L la PNL in numai citeva ore este cea mai rapida racolare din Vrancea

Liberalii vrinceni au reusit ieri cea mai rapida racolare din istoria recenta a alegerilor. La prinz, Vlad Petrus, fostul secretar din Poiana Cristei, era prezentat de PD-L drept candidatul organizatiei la functia de primar al comunei, iar seara liberalii au anuntat ca, in realitate, acesta este candidatul lor. Filmul racolarii a inceput la ora 13.00, atunci cind Vlad Petrus a participat la conferinta organizata de PD-L, unde a fost scos in fata presei in postura de candidat la fotoliul de primar, ocupat acum de pesedistul Zamfirel Oprea. Ex-secretarul comunal, functie pe care o ocupa din 1988, absolvent de drept, a fost prezentat ca singurul dintre secretarii din judet care a renuntat la o functie publica pentru a intra in politica. Potrivit acestuia, localitatea Poiana Cristei, desi aflata la numai 20 km de Focsani, n-a evoluat deloc in ultimii 17 ani. "Vreau sa avem alimentari cu apa, nu fintini, drumuri asfaltate, nu pietruite, iluminat public, nu zece becuri in toata comuna", a declarat candidatul PD-L. Vlad Petrus a afirmat ca nu a mai facut parte din nici un partid pina acum si intentioneaza desfasurarea unei campanii pozitive, desi atacurile din partea adversarilor politici n-au intirziat sa apara. Al doilea episod al racolarii s-a petrecut seara, in jurul orei 19.00, Nini Sapunaru a declarat ziarului nostru, chiar pe tema racolarilor, ca Vlad Petrus a fost luat de democrat-liberali de la PNL si ca liberalii ii pregatisera deja acestuia materialele de campanie. Liderul recunostea, prin aceasta declaratie, ca Vlad Petrus nu este membru PNL. La ora 22.00, situatia se schimbase, iar culoarea candidatului se transformase din portocaliu in galben, chiar un galben vechi de aproape o luna. Fostul secretar ne-a declarat ca tot ceea ce s-a intimplat la conferinta de presa a PD-L a fost o greseala si ca, de fapt, el este candidatul PNL. "M-au chemat la sediul PD-L nestiind ca sint membru PNL, la o intilnire. De fapt, a fost o conferinta de presa. A fost o surpriza si nu am stiut ce sa zic. Nu am spus nimic, pentru ca nu era normal sa ma cert acolo, in conferinta de presa. Eu sint membru PNL de 28 de zile. Am fost chemat la PD-L de prieteni de la organizatia PD-L din localitate, care mi-au spus ca este vorba de discutii pentru o alianta pe plan local pentru a contracara PSD. Nu am fost membru PD-L si nu exista nici o adeziune. Discutiile cu PNL sint de peste 3-4 luni de zile si acesta a fost si motivul pentru care mi-am dat demisia pe 19 martie din functia de secretar", ne-a declarat aseara Vlad Petrus. Senatorul Jan Vraciu a fost, practic, lasat fara cuvinte de aceasta situatie si ne-a spus ca fostul secretar nu a fost membru PD-L, intrucit isi daduse recent demisia. "Era mai de mult stabilit candidat. Ne-a spus ca a fost cautat si de Sapunaru si de Oprisan. Inainte de conferinta de presa, ne-am intilnit cu organizatia si am stabilit sa il anuntam candidat. A fost prezent si Vlad Petrus la aceasta intilnire", ne-a declarat Jan Vraciu. Se pare ca apropierea PD-L a fost generata de faptul ca varul lui Vlad Petrus este presedintele local al PD-L si ar fi vrut ca PNL si PD-L sa sustina un singur candidat la primarie astfel incit sa nu imparta voturile rudelor. Avind in vedere evenimentele de ieri, nu este exclus ca astazi sa ne mai trezim cu o rasturnare de situatie, iar Vlad Petrus sa fie, in realitate, candidatul PD-L, sau, cine stie, al altui partid. (D. GANEA, M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, acum 739392 zile, 9 ore, 59 minute, 2 secunde
e plina lumea de jigodii...
, acum 739392 zile, 9 ore, 59 minute, 2 secunde
Este absolut penibil ce se petrece aici cu candidati care trec dintr-o parte in alta, de dimineata pana seara.Asta nu este politica este film de desene animate.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.