Politică

Nini Sapunaru prospera din bani publici

Mihai Boicu
19 ian 2008 956 vizualizări
Dividendele incasate de la firma de proiectari la care presedintele PNL Vrancea detine 49,5% din actiuni au crescut de peste zece ori in 2006 fata de anul 2005 u SC Euro Proiect SRL a obtinut numeroase de lucrari de proiectare a drumurilor distruse de inundatiile din 2005, 2006 si 2007, chiar daca banii au fost distribuiti de cele mai multe ori de Consiliul Judetean prin Marian Oprisan u in total, familia Sapunaru a avut anul trecut venituri, potrivit ultimei sale declaratii de avere a deputatului, de peste 1,1 milioane lei, adica de peste trei ori mai mult decit in 2006

Pentru presedintele PNL Vrancea, anul 2007 a fost unul foarte prosper. Potrivit ultimei sale declaratii de avere, veniturile pe anul trecut s-au ridicat la peste 1,1 milioane lei, adica peste 11 miliarde de lei vechi. Suma reprezinta o crestere spectaculoasa pentru baronetul Sapunaru, care nu se putea lauda nici inainte ca este un ales sarac. In numai un an insa, veniturile deputatului liberal au crescut de peste trei ori. Saltul este explicat prin dividendele obtinute pentru anul 2006 de la firma Euro Proiect SRL. Sapunaru detine la aceasta firma 49,5% din actiuni, iar restul sint detinute de cumnatul sau, Dorinel Modreanu, cu care este asociat. Veniturile firmei au crescut substantial dupa schimbarea puterii si, mai ales, dupa inundatiile din 2005 atunci cind a inceput reabilitarea drumurilor distruse de ape. Acest lucru reiese comparind ultimele doua declaratii de avere. Dividendele incasate de deputat in 2005 de la Euro Proiect s-au ricat la suma de 67.412. In 2006, dividendele au crescut de peste zece ori, la valoarea de 687.988 lei. Euro Proiect este, asa cum ii spune si denumirea, o firma de proiectari in domeniul infrastructurii rutiere. Beneficiind si de aportul important adus de Nini Sapunaru in calitate de reprezentat local al unui partid aflat la putere, firma a obtinut foarte multe lucrari de proiectare pentru drumuri, chiar daca banii au fost impartiti de Consiliul Judetean, condus de pesedistul Marian Oprisan.


Sotia lui Sapunaru- dividende de peste 200.000 lei


Veniturile obtinute anul trecut de Euro Proiect au fost suficiente pentru ca Dorinel Modreanu sa-i plateasca lui Nini Sapunaru suma de 30.000 de euro, reprezentind o diferenta de pret pentru apartamentul pe care baronetul i l-a vindut cumnatului sau in anul 1999. Si sotia presedintelui PNL Vrancea a dus-o foarte bine in privinta dividendelor incasate. Astel, Camelia Sapunaru a incasat 99.319 lei de la firma SC F&C Consulting SRL Bucuresti si 123.776 lei de la SC IBS Consulting Cont SRL. Prima firma este detinuta in intregime de baronetul liberal, iar la a doua are 98% din actiuni. Nini Sapunaru a incasat ca deputat "numai" 50.097 lei, la care se adauga inca 32.826 lei in calitate de consilier la Asociatia Romana pentru Transporturi Rutiere Internationale. Sotia a a primit ca psiholog la la Spitalul Judetean de Urgenta Focsani suma de 9.574 lei. Mare parte din veniturile incasate de Nini Sapunaru anul trecut au fost "zidite" la vila pe care si-a ridicat-o pe strada Constitutiei, din Focsani, cu o suprafata impresionata, de 394 mp. In total, deputatul are la aceasta adresa 775 mp de teren aferent. Pe lista bunurilor deputatului se mai afla un autoturism VW cumparat in anul 2000. Nini Sapunaru a contractat in anul 2006 doua credite, ambele la CEC. Primul credit, de consum, este de 72.342 lei si este scandent in 2016. In al doilea caz, este vorba de un credit imobiliar de 172.363 lei, care este scadent in anul 2031. Dintre ceilalti alesi in Parlamentul Romaniei, si-au mai actualizat declaratiile de avere in noiembrie si decembrie anul trecut senatorul PD-L Jan Vraciu, senatorul PSD Angel Tilvar si deputatul PSD Cristian Dumitrescu, cel mai prosper dintre cei trei. (Mihai BOICU)


Prefectul are apartament de 135.000 de euro


Dragos Mircea si-a cumparat anul trecut un apartament in Bucuresti la pretul de 135.000 de euro, cu o suprafata de 68 mp. Tot in 2007, prefectul s-a indatorat la Piraeus Bank cu suma de 126.000 de franci elvetieni, pe care trebuie sa iI plateasca pina in anul 2037. De asemenea, prefectul a mai luat un imprumut de 75.000 de euro de la socrul sau, Nicolae Tutoi, pe care trebuie sa-l plateasca pina in anul 2017. La capitolul venituri, Dragos Mircea a incasat in calitate de subprefect si apoi de prefect 72.552 lei. Sotia sa a incasat la rindul sau de la firma Certimpex, a tatalui sau, salarii nete de 35.000 de lei. La aceste sume se adauga inca 6.500 de euro, bani obtinuti din inchirierea apartamentului din Bucuresti. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.