Politică

Prefectul Sorin Hornea spune că nu i s-a cerut demisia

Mihai Boicu
23 apr 2017 752 vizualizări
Reprezentantul Guvernului susține că nu i s-a cerut să plece din funcție, pentru a face loc unui om al PSD

Prefectul Sorin Hornea a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, că nu i s-a cerut să își dea demisia din funcție și nici nu a avut discuții pe această temă cu cei de la PSD. Reprezentantul Guvernului a fost numit în funcție cu peste un an în urmă de Guvernul Cioloș și până acum nu a fost schimbat de actualul Guvern. Subiectul numirii unui nou prefect a revenit în atenție vineri, cu ocazia vizitei lui Liviu Dragnea, președintele PSD. ”La momentul de față nu au fost astfel de solicitări. Am văzut și eu discuțiile care au avut loc ieri (vineri –n.r.) la întâlnirea la care a participat domnul Dragnea. Nu am ce să comentez în ceea ce privește dorința multora de a mă vedea plecat din această funcție. Nu este nicio fericire, după cum vedeți situațiile de la nivelul județului nu sunt atât de simple, doar o să încerc să le rezolv pe toate”, a declarat prefectul Sorin Hornea. Acesta a trecut în revistă problemele cu care s-a confruntat de-a lungul mandatului său, de la inundații, până la ninsorile de săptămâna trecută. ”Din punctul meu de vedere, eu îmi fac treaba până la capăt. Dacă se dorește să plec, o să plec, nu țin de funcție. Am luat în calcul și această situație (demisia) pentru că nu este plăcut să stau să răspund la toate problemele județului și alții nu au decât problema înlocuirii prefectului”, a spus prefectul Sorin Hornea. Potrivit informațiilor vehiculate în ultimele zile, acestuia i s-ar fi cerut demisia, pentru ca Marian Oprișan să își numească în funcție un apropiat. În problema numirii prefectului contează foarte multe relațiile reci pe care acesta le are cu Liviu Dragnea, președintele PSD. Dragnea a declarat vineri că o preferă pe Raluca Dan, actualul secretar general al județului, în funcția de prefect, variantă care nu este agreată de Marian Oprișan, care a spus că nu vrea să renunțe ”la mâna mea dreaptă”. (Mihai BOICU)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.