Politică

Ceremonial la Mărășești cu ocazia Zilei Forțelor Terestre

Dan Chiriac
23 apr 2017 346 vizualizări
Alături de militarii garnizoanei au fost alături reprezentanţii autorităţilor publice locale, veterani de război, copii şi reprezentanţii instituţiilor din cadrul sistemului naţional de apărare

Militarii Garnizoanei Focşani au sărbătorit Ziua Forţelor Terestre la Mausoleul Mărăşeşti, unde au depus coroane de flori în memoria miilor de soldaţi din Forţele Terestre care s-au jertfit pe câmpurile de bătălie de la Soveja, Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, în vara anului 1917. Alături de militarii garnizoanei au fost alături reprezentanţii autorităţilor publice locale, veterani de război, copii şi reprezentanţii instituţiilor din cadrul sistemului naţional de apărare. „Ziua Forţelor Terestre se înscrie, alături de alte sărbători cu specific militar, în categoria acelor momente aniversare la care participă, sub diverse forme, nu doar cei îmbrăcaţi în uniforma militară, ci toate segmentele societăţii. Acest lucru se datorează respectului de care se bucură Armata Română în rândurile tuturor cetăţenilor, ca o instituţie în care oamenii au încredere şi pe care o preţuiesc, înţelegându-i menirea şi necesitatea. Dumnezeu să binecuvânteze militarii Forţelor Terestre şi Armata Română! LA MULȚI ANI militarilor din Forţele Terestre şi tuturor celor care poartă numele sfântului mare Mucenic Gheorghe!” a declarat în cuvântul său comandantul garnizoanei Focşani, colonel Claudiu – Mihail Sava. (Dan CHIRIAC)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.