Politică

Pe motiv că a dispărut postul din care a fost detașată, Eugenia Drăgușanu a fost rechemată la Primăria Focșani

Radu Tomescu
10 apr 2017 1947 vizualizări
Eugenia Drăgușanu, funcționara detașată la Poliția locală de primarul Cristi Misăilă a fost rechemată în instituție în cursul zilei de ieri. Potrivit unor surse confidențiale, ea a fost anunțată că i-a încetat detașarea și că trebuie să revină în cadrul Biroului de Proiecte în care a activat până acum.

Viceprimarul municipiului, Marius Iorga a confirmat informația oferind explicația ar fi o încurcătură în documentele de transfer. Astfel, postul pe care îl ocupa funcționara în Primărie ar fi fost desființat și că va fi reîncadrată pe o altă funcție din care urmează să fie re-transferată la Poliția Locală.  

„Conform schimbării organigramei Primăriei Municipiului Focșani, legal este să fie rechemată din postul în care a fost detașată, reîncadrată în noua organigramă, apoi transferată la Poliția Locală unde este nevoie de ea”, a explicat Marius Iorga.

Interesant este că detașarea Eugeniei Drăgușanu la Poliția Locală a avut loc pe 18 martie 2017 iar noua organigramă la care face referire viceprimarul a intrat în vigoare după aprobarea în ședința ordinară din 28 martie  2017, zece zile mai târziu.

Multe semne de întrebare ridică și graba cu care primarul Cristi Misăilă a ținutscape de Eugenia Drăgușanu, transferând-o în regim de urgență, deși ar fi putut aștepta până la aprobarea noii organigrame, astfel încât să evite aceste bâlbâieli.

Rechemarea Eugeniei Drăgușanu coincide cu ședința extraordinară convocată de consilierii locali ai PNL pentru votarea proiectului de hotărâre privind transferul către Direcția de Dezvoltare Servicii Publice a spaților verzi reabilitate prin PIDU.(Radu Tomescu)

Citiți  și:

 


O funcționară din Primăria Focșani a avut nevoie de ambulanță după ce i s-au transmis amenințări cu concedierea;

Eugenia Drăgușanu dezvăluie bănuielile sale privind intențiile lui Misăilă;

 

VIDEO! Punctul de vedere al primarului Cristi Misăilă despre cazul Eugenia Drăgușanu din Primăria Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
penelopa, acum 103 zile, 11 ore, 26 minute, 12 secunde
Asteptam punctul de vedere al lui CVM :))))))))))))))))))))))))))))
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.