Politică

CJ a respins proiectul PNL privind Căminul de bătrâni Mărășești

Mihai Boicu
24 mar 2017 456 vizualizări
Consilierii județeni au inițiat, la ședința de joi, un proiect privind finanțarea Centrului de bătrâni de la Mărășești, aflat în subordinea autorităților locale

. Suma solicitată pentru acoperirea nevoilor instituției de ocrotire a persoanelor în vârstă a fost de 850.000 lei. ”Proiectul inițiat are menirea de a susținea activitatea Căminului pentru Persoane Vârstnice ”O nouă șansă” Mărășești, o instituție care se confruntă cu o subfinanțare de aproximativ 850.000 lei anual, prin alocarea sumei respective cu destinația de a susține cheltuielile de funcționare. Suma respectivă, așa cum se poate constata și în proiectul de buget pe care îl atașăm, reprezintă valoarea salariilor pe un an de zile”, se arată în motivarea proiectului de hotărâre. Marian Oprișan, președintele CJ, a atras atenția că proiectul nu are avizul de legalitate al secretarului județului deoarece CJ nu poate finanța instituții subordonate unor primării. Șeful CJ a mai spus că Vrancea este un județ ”pilot” în ceea ce privește ocrotirea copiilor și protejarea persoanelor în vârstă. ”În general, ne-am achitat de sarcini și nu au fost probleme majore în acest domeniu de activitate”, a spus Marian Oprișan. Liberalul Liviu Bostan a arătat că problema de la Mărășești rămâne, chiar dacă proiectul a primit aviz de nelegalitate. Pentru a explica situația, consilierul PNL a cerut să i se dea cuvântul directorului Căminului de bătrâni, Daniel Drăgan. Acesta a venit la ședință, dar nu se mai afla în sală chiar la discuțiile referitoare la Căminul de bătrâni. Proiectul PNL a picat la vot, deoarece PSD a votat împotrivă. (M. B.)

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
John, acum 123 zile, 12 ore, 18 minute, 46 secunde
Dar pentru toate parangheliile sunt . Dar ce sa-i faci , prostii apreciaza sa manance micii alaturi de cateva mii , de parca ar fi gratuiti , si altii profita si cheltuie banii comunitatii inutil.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.