Politică

Consiliul Județean adoptă azi bugetul

Mihai Boicu
22 mar 2017 524 vizualizări
Consiliul Județean Vrancea se întrunește astăzi în ședință ordinară pentru a aproba bugetul instituției pe acest an, dar și alte proiecte de hotărâri.

Printre acestea se află și execuția bugetară pe anul 2016. Consilierii județeni vor lua la cunoștință de demisia lui Adrian Vrabie din funcția de director al Serviciului Salvamont, începând cu data de 1 aprilie 2017. De asemenea se va actualiza și componența Autorității Teritoriale de Ordine Publică(ATOP). CJ propune neexercitarea dreptului de preempțiune la vânzarea Casei Curețeanu, din Odobești. CJ mai propune aprobarea finanțării din bugetul județului a sumei de 204.621 lei, necesară reîntregerii avansului primit în cadrul proiectului ”Înființarea Centrului de terapii recuperatorii pentru copii cu tulburări de dezvotlare”, sumă care a fost declarată neeligibilă în cadrul proiectului. Un alt proiect are ca obiect modificarea programului de transport din județ, ca urmare a schimbărilor care au intervenit pe unele trasee. Pe ordinea de zi se află și mai multe proiecte care au ca obiect documentațile tehnice de la mai multe investiții. Este vorba de DJ 205 D Valea Sării – Năruja – Paltin – Nereju – Brădăcești și Centrul Cultural Vrancea. (M. B.)

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.