Politică

VIDEO-Consilierii județeni au votat alocarea sumelor pentru orașe și comune

Mihai Boicu
8 mar 2017 2004 vizualizări
Consiliul Județean a repartizat miercuri 14,447 milioane lei localităților din județ u opt comune PNL au primit sume mici, în comparație cu cele conduse de primari PSD u reprezentanții CJ au explicat că acestea au primit foarte mulți bani de la Finanțe și că s-a făcut o echilibrare a situației u explicația nu stă în picioare pentru că de la comunele PSD care au luat mai mulți bani nu s-a tăiat nimic

Consiliul Județean Vrancea a împărțit, la ședința extraordinară de miercuri, sumele către localitățile din județ. În absența lui Marian Oprișan, ședința a fost condusă de vicepreședintele Ionel Cel – Mare. Fondurile care au fost repartizate s-au ridicat la 14,447 milioane lei. La alocarea acestor bani criteriile de care ar fi trebuit să se țină cont au fost arieratele și sumele necesare pentru dezvoltare. Nouă localități au primit fonduri sub 100.000 de lei, mult mai puțin decât altele, dintre care opt de la PNL. În această situație se află Biliești, Ciorăști, Gura Caliței, Jariștea, Nereju, Țifești, Tîmboești și Tulnici. Cum există un semn serios de întrebare "cum de s-au terminat banii chiar la comunele PNL?!", consilierii județeni liberali au încercat afle ieri ce s-a întâmplat. ”Pentru noi este inexplicabil cum o serie de localități au primit sumele mult mai mici în comparație cu alte localități. Nu găsim nicio explicație și suntem îndreptățiți să credem că este o nedreptate”, a spus Liviu Bostan. ”Toate comunele și orașele au nevoie de fonduri pentru dezvoltare. Față de suma solicitată de 130 milioane lei, noi avem doar 14 milioane lei. Am ținut seama și de sumele repartizate de Finanțe. Am încercat cât de cât să echilibrăm situația. Nu s-a ținut seama de criterii politice”, a susținut în replică Dumitru Diță, directorul economic al CJ. Argumentul "sumelor mari de la Finanțe" a fost folosit și în anii trecuți când s-au dat fonduri mai mici localităților cu primari PNL. De menționat repartizarea bugetului de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea se face în baza unei formule de calcul , în care contează mai mulți indicatori, cum ar fi populația, suprafața de intravilan sau impozitul pe venit. În această procedură de alocare nu contează cine este de la PNL sau PSD, astfel încât nici la CJ nu ar trebui să conteze cine  și de la ce partid este primar. Celelalte comune din Vrancea au primit fonduri de la 150.000 lei la 250.000 lei. În ceea ce privește orașele, Focșaniul nu a primit bani, iar pentru celelalte orașe sumele au fost următoarele: Adjud – 242.000 lei, Mărășești – 410.000 lei, Odobești – 435.00 lei, Panciu – 420.000 lei. 

 

Pentru echilibrare s-a tăiat doar de la PNL

 

Vicepreședintele Ionel Cel – Mare, cel care a condus ședința în locul absentului Marian Oprișan, a dat exemple concrete cu privire la sumele pe care le-au primit de la Finanțe comunele PNL care au luat mai puțini bani de la CJ. Biliești, de exemplu, a luat 697.000 de lei de la Finanțe, Homocea – 1,775 milioane lei, în timp ce orașele au luat mai puțini bani. Păuneștiul a primit 1,667 milioane lei, iar Nereju 982.000 lei de la Finanțe. Ionel Cel – Mare a încercatacrediteze ideea aceste comune au luat foarte mulți bani de la Finanțe și, pentru echilibrarea situației, au luat mai puțini bani de la CJ.  Două dintre exemplele date l-au contrazis pe vicepreședintele CJ, deoarece Homocea și Păunești au luat sume cam cât au luat și localitățile PSD, respectiv 210.000 lei și 190.000 lei. Întrebarea rămasă fără răspuns este de ce echilibrarea, așa cum a numit-o Dumitru Diță, s-a făcut doar pe seama comunelor cu primari din opoziție, nu și de la PSD. Comuna Ciorăști avand primar PNL, de exemplu, are o populație de 3000 de locuitori și a primit de la Finanțe un buget de 493.000 lei. Comuna cu primar  PSD, Fitionești, cu 2700 locuitori, a primit 698.000 lei de la Finanțe. ”Echilibrarea” s-a făcut însă pe seama localității condusă de un primar PNL.Astfel Ciorăști a luat de la CJ 95.000 lei. În schimb, comunei Fitionești cu primar  PSD, i-a fost alocată suma de 190.000 lei. Acesta este doar unul dintre exemple, pentru că situația se repetă și în cazul altor comune din Vrancea. Consilierul liberal Emilian Diaconu a cerut o situație a sumelor repartizate în funcție de arierate și pentru dezvoltare. Dumitru Diță, directorul economic al CJ, a răspuns doar  Mărășești, Panciu, Andreiașu și Homocea au avut arierate, iar în rest fondurile au fost alocate pentru dezvoltare. La vot, dintre cei 26 de consilieri care au fost prezenți, 18 PSD au votat pentru proiect, iar opt de la PNL s-au abținut. (Mihai BOICU)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
duru, acum 226 zile, 18 ore, 11 minute, 56 secunde
Comunistii de la Focsani s-au adunat intr-un singur grup -PSD Scapati-ne de ciuma rosie si de cancerul numit PSD ! Ati distrus totul dictatorilor,ati vandut tara ,ati vandut uzinele cu Iliescu citeste integral
, acum 226 zile, 19 ore, 3 minute
IN PROVINCIA EUROPEANA VRANCEA sau tara gunoaielor,fiecare NEICA NIMENI DIN POLITICA,oportunistii in fuga lor de somaj,travestiti in oameni politici,AIUREA!!!OPORTUN (ST AZI,afici,pesede fexene citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.