Politică

Consiliul local a devenit acţionar la SC Parking Focşani

Alexandra TĂTARU
27 feb 2017 6714 vizualizări
Aleşii locali focşăneni au aprobat în şedinţa ordinară de săptămâna trecută schimbarea formei juridice a societăţii Parking Focşani, din societate cu răspundere limitată (SRL) în societate pe acţiuni (S.A), de “tip închis”.


Societatea a fost înfiinţată la sfârşitul anului trecut, cu scopul gestionării locurilor de parcare din municipiu, respectiv cele cu plată, rezidenţiale şi mixte. Prin transformarea în societate pe acţiuni, Consiliul local nu mai este asociat, ci acţionar. În plus, ca acţionar în societate va intra şi SC Transport Public, care vine cu un aport propriu de 3.000 de lei, care înseamnă 300 de acţiuni, faţă de cele 30.000 de acţiuni cât va deţine Consiliul local. Totodată, aleşii locali l-au împuternicit pe fostul lor coleg de la PSD, Dorian Alecsandrescu, care va fi cel mai probabil directorul noii societăţi, după parcurgerea procedurii de selecţie, să semneze actele de schimbare  a formei juridice din SRL în S.A. De altfel, Alecsandrescu deţine în prezent calitatea de administrator al SC Parking, fiind retribuit cu suma de 5.000 de lei pentru activitatea pe care o prestează în paralel cu funcţia de director la Oficiul de Studii Pedologice. Societatea Parking va avea şi un Consiliu de administraţie format din cinci membri, dar şi un mandatar.

Tot în şedinţa de Consiliu local s-a aprobat schimbarea sediului social al SC Parking, din locaţia situată în Grădina Publică-Corpul A, etajele I şi II, în clădirea în care a funcţionat Serviciul Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS), pe strada Ştefan cel Mare Nr. 21, imobil clasificat ca monument istoric şi aflat în administrarea Primăriei Focşani.
La ora actuală, în Focşani sunt 8.200 de locuri de parcare, din care municipalitatea încasează bani doar pentru 1.200 de locuri. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Focşani, anul trecut, prin serviciul de parcări al Direcţiei de Dezvoltare s-a încasat din taxe plătite de persoanele fizice şi juridice, pentru locurile de parcare, suma de 140.000 de lei. De asemenea, primarul Misăilă a precizat„directorul DDSP, Marian Lungu, a identificat deja cetăţeni care ocupă locul de parcare în mod abuziv, aceştia riscand dosar penal”. (A.TĂTARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
alex, acum 2777 zile, 18 ore, 45 minute, 13 secunde
Stau in Sud si am sase cereri depuse la diferite intervale de timp la D.D.S.P. pentru inchirierea unui loc de parcare.Mii de locatari din cartier vor sa inchirieze locuri de paecare,dar nu se citeste integral
Penelopa, acum 2777 zile, 18 ore, 47 minute, 40 secunde
Imi cer scuze. Dar numai "taranii" care se vor proprietari pe locurile de parcare si vor sa aiba locul rezervat chiar si cand masina este in alta parte sint de vina pentru ca primariile au citeste integral
penelopa, acum 2777 zile, 17 ore, 18 minute, 8 secunde
Multumesc pentru dislike. Cred ca esti vre un "taran" cu doua, trei masini :) Nu te speria, ca nu e penal sa fii prost :))))) Numai ca tu si platesti ca sa fii prost.
Jim, acum 2777 zile, 7 ore, 39 minute, 43 secunde
Penelopa esti fata desteapta. Ai punctat bine cu "doing nothing". ..
anonim, acum 2777 zile, 19 ore, 37 minute, 23 secunde
Am votat degeaba hoții lângă hoții și alții hoții dar nu-i bai am înțeles că va pot ancheta și după ce terminații mandatele
cetateanu', acum 2777 zile, 20 ore, 22 minute, 34 secunde
E necesar sa se construiasca parcari.In strainatate orice magazin ,hotel,vila etc.daca nu are loc de parcare sau garj nu este autorizata.
Ion, acum 2778 zile, 1 ora, 7 minute, 53 secunde
Machitorul de serviciu LUNGULET vorbeste de dosar penal ? Cei care parcheaza nu sinr bauti ca tine , obositule.
locatar sud , acum 2778 zile, 2 ore, 13 minute, 41 secunde
in 2015 am depus o cerere pt parcare, fara rezultat, apoi in 2016 s.a reorganizat directia de parcari si am depus o noua cerere in aceeasi locatie dar in alt birou si tot nimic ... acum sa inteleg ca citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.