Politică

Prof. univ. dr Tudorel Toader originar din Vulturu -Vrancea, propunerea pentru a ocupa portofoliul Ministerului Justiție

Ziarul de Vrancea
21 feb 2017 4247 vizualizări
Se vehiculează intens în mediile politice de la Bucureşti că rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof. univ. dr. Tudorel Toader, este propunerea prim-ministrului Sorin Grindeanu pentru a ocupa portofoliul Ministerului Justiției.Tudorel Toader s-a născut în comuna vrânceană Vulturu și și-a început activitatea în domeniu ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu.

El a fost ales  conform ziaruldeiasi.ro anul trecut, pe 11 februarie 2016, rector al UAIC după o cursă strânsă cu fostul decan de la Facultatea de Litere, prof. univ. dr. Liviu Cuțitaru.Toader este profesor universitar la „Cuza“ din anul 2003 şi a avut trei mandate de decan al Facultăţii de Drept începând din 2004.

Înainte de a fi rector la universitatea ieșeană, Tudorel Toader a încheiat un mandat de aproximativ zece ani la Curtea Constituțională, fiind cel mai longeviv judecător, ocupând un mandat integral de nouă ani și un an de interimat, anterior.

De-a lungul carierei şi până în prezent, acesta a fost în mai multe asociaţii sau societăţi care aveau ca domeniu de activitate cel juridic, precum Asociaţia Internaţională de Drept Penal, primind în 2012 Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler din partea preşedintelui României de la vremea respectivă, Traian Băsescu.

Tudorel Toader nu este membru declarat al vreunui partid politic și s-a pronunțat recent ferm împotriva speculațiilor din spațiul public cum că abuzul în serviciu ar fi fost dezincriminat.

 

 



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
g, acum 148 zile, 17 ore, 26 minute, 25 secunde
shutzu a propus asta sa scape de mititica?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.