Politică

VIDEO - Senatorul Cătălin Toma avertizează: ”PSD se pregăteşte să racoleze primari din opoziţie”

Alexandra TĂTARU
17 feb 2017 1410 vizualizări
Preşedintele PNL Vrancea cere administraţiei judeţene să susţină sănătatea şi IMM-urile u senatorul a mai vorbit şi despre susţinerea referendumului propus de preşedintele Romaniei, dar şi despre calendarul PNL care urmează a fi definitivat

Preşedintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, a cerut ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, implicarea administraţiei judeţene în probleme ce ţin de sănătatea vrâncenilor. Intervenţia senatorului Toma vine după ce Direcţia de Sănătate Publică Vrancea a amendat Spitalul Judeţean ”Sf. Pantelimon” după neregulile constatate în urma unui control solicitat de Ministerul Sănătăţii. ”Le solicit tuturor consilierilor judeţeni, indiferent de partid, să găsească soluţii benefice pentru tot ceea ce înseamnă găsirea de resurse care să fie utilizate pentru sănătatea vrâncenilor şi pentru condiţii mai bune atunci când vine vorba de relaţia dintre pacienţi şi unităţile spitaliceşti. Nu e normal ca în alte municipii să se poată, iar la Focşani nu. Înainte de controlul DSP, conducerea spitalului spunea că totul este în regulă. Iată că lucrurile nu sunt aşa cum au fost prezentate de oficialii de la ”Sf. Pantelimon”. Modelul de performanţă de la alte spitale din ţară poate fi preluat şi de cei care gestionează unitatea spitalicească din Focşani””, a precizat senatorul CătălinToma.

„Administraţia locală trebuie să susţină IMM-urile”

În cadrul conferinţei, liderul liberalilor vrânceni s-a referit şi la faptul că administraţia locală şi cea judeţeană ar trebui să susţină IMM-urile din judeţ: ”Ne gândim mereu la gradul de colectare al taxelor şi impozitelor. Cred că trebuie să ne gândim şi la modul în care putem sprijini întreprinderile mici şi mijlocii. Solicit administraţiei publice locale din Focşani şi celei judeţene să prezinte un plan de măsuri prin care firmele mici şi mijlocii să simtă că autorităţile sunt alături de ele. Foarte puţine din IMM-uri vor reuşi să acceseze fonduri europene, tocmai de aceea este imperios necesar să le susţinem. La nivel naţional se va da drumul la programul Start UP Nation, un program care încurajează înfiinţarea de firme”. 

Invitaţie la transparenţă din partea CJ

Transmiterea live pe site-ul cjvrancea.ro a fost unul din proiectele propuse de consilierii PNL în acest an, proiect care, din păcate, a fost respins de majoritatea PSD & ALDE. Cătălin Toma a precizat că este de dorit o mai mare transparenţă din partea CJ, iar activitatea consilierilor judeţeni va putea fi urmărită de mai mulţi vrânceni dacă proiectul PNL ar fi adoptat de plenul CJ.

Toma: ”PSD se pregăteşte să racoleze primari din opoziţie”

În ceea ce priveşte amendamentele depuse de parlamentarii liberali la Legea bugetului, senatorul Toma s-a arătat dezamăgit că acestea au fost respinse de majoritatea PSD & ALDE. ”Am găsit susţinere la USR şi UDMR, însă majoritatea de la putere a respins amendamentele pe care le-am făcut. PSD-iştii lui Dragnea vor jongla aşa cum vor dori cu bugetul,  pentru că şi-au pregătit pârghiile prin care să împartă fonduri cui vor, cum vor şi când vor. De fapt, ei se pregătesc să racoleze primarii PNL şi vor apela la diverse metode cu care ne-au obişnuit. Au făcut estimări exagerate cu privire la veniturile bugetare şi în baza acestor estimări vor promite câte în lună şi în stele.”  Cătălin Toma a mai spus că cetăţenii aşteaptă să se îndeplinească programul de guvernare, dar pe baze statistice reale, nu pe promisiuni fără temei.

Alegeri în PNL Vrancea până pe 2 mai

Preşedinte interimar al PNL Vrancea a mai anunţat că pe 17 iunie va avea loc alegerea preşedintelui PNL la nivel naţional, până atunci fiind organizate alegeri interne în fiecare organizaţie judeţeană. ”Vor fi alegeri de jos în sus, în baza unui calendar stabilit de conducerea actuală a PNL”, a punctat Cătălin Toma. Până la începutul lunii mai, PNL Vrancea va avea un preşedinte ales după ce organizaţiile din sate, comune şi oraşe îşi vor face propriile alegeri. Nu în cele din urmă, senatorul liberal a spus că PNL susţine referendumul anunţat de preşedintele Klaus Iohannis şi că în curând se vor afla mai multe detalii legate de iniţiativa şefului statului. (A. T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 245 zile, 18 ore, 33 minute, 41 secunde
Pai o solutie ar fi sa-i legi de calorifer mai Toma, ca oricum nu ai ce sa le dai de mancare si sar gardul la prima ocazie.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.