Politică

Cătălin Toma atrage atenţia că PSD şi ALDE nu pot face orice

Mihai Boicu
10 feb 2017 779 vizualizări
Referendumul anunţat de preşedinte ar putea avea loc pe 12 martie

Referendumul anunţat de preşedintele Klaus Iohannis pe tema continuării luptei împotriva corupţiei ar putea avea loc pe 12 martie, a anunţat senatorul Cătălin Toma, preşedintele PNL Vrancea, în cadrul unei conferinţe de presă. „Din datele pe care le avem, mai puţin oficiale, referendumul ar putea avea loc pe 12 martie”, a spus liberalul. Acesta a criticat modul în care se comportă majoritatea PSD – ALDE cu privire la solicitările manifestanţilor referitoare la ordonanţa de modificare a legislaţiei penale. Cătălin Toma a spus că PNL nu are o problemă în a recunoaşte faptul că PSD a câştigat alegerile parlamentare, dar asta nu înseamnă că actuala majoritate se poate comporta după bunul plac. „Demisia domnului Iordache nu rezolvă cu nimic efectul negativ pe care PSD şi ALDE l-au avut asupra României”, a declarat Cătălin Toma. Parlamentarul liberal a criticat faptul că, la nivel local, nu este finalizat proiectul Vrancea Curată. În tot judeţul taxele de salubritate au crescut, deoarece deşeurile sunt transportate în rampele din alte judeţe. O altă critică a senatorului PNL s-a îndreptat asupra proiectului de amenajare a Crângului Petreşti, declarat nefuncţional de Guvern, care nu este terminat nici până acum. (M. B.)

 În secţiunea Web TV a Ziarului de Vrancea puteţi urmări un material video cu conferinţa de presă a senatorului PNL Cătălin Toma 

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Gică, acum 166 zile, 13 ore, 57 minute, 30 secunde
Tot mai pupi in c... PSD-ul, Butnarule? Încă nu ai prins un os?
vrinceanu, acum 166 zile, 14 ore, 5 minute, 47 secunde
Referendum inutil pentru ca (se stie deja de mult timp) majoritatea romanilor sunt pentru lupta impotriva coruptiei. Si daca referendumul nu va fi validat, din cauza unei posibile slabe participari a citeste integral
danb, acum 166 zile, 19 ore, 14 minute, 19 secunde
Pai atunci sa elaboreze domnul Toma o lista cu ce are voie si mai ales cu ce NU are voie sa faca majoritatea care a castigat alegerile parlamentare. Si evident se poate introduce in legislatie si citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.