Politică

Consiliul Judeţean îşi alege un nou vicepreşedinte

Mihai Boicu
9 feb 2017 2316 vizualizări
Funcţia este liberă după ce Dragoş Bîrlădeanu (PSD) a fost ales deputat, la alegerile parlamentare

Consiliul Judeţean Vrancea îşi va alege un nou vicepreşedinte la şedinţa ordinară care a fost convocată pe 14 februarie. Funcţia a rămas vacantă după ce social – democratul Dragoş Bîrlădeanu, cel care o ocupa, a fost ales în funcţia de deputat. Cu siguranţă, postul va ajunge tot la PSD, care deţine majoritatea în legislativul judeţean. Pe ordinea de zi se mai află desemnarea a trei consilieri judeţeni pentru a face parte din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP). De asemenea, CJ îşi va alege reprezentanţii în mai multe organisme şi instituţii: Consorţiul Regional al Regiunii de Dezvoltare Sud – Est, Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Focşani, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ”Elena Doamna”, Biblioteca Judeţeană ”Duiliu Zamfirescu”. Consiliul Judeţean va aproba şi reţeaua şcolară de învăţământ special şi special postliceal pentru anul şcolar 2017 – 2018. Pe ordinea de zi a şedinţei se află şi aprobarea rezultatului execuţiei bugetare pe anul 2016. Consilierii judeţeni vor trebuie să se pronunţe şi asupra aprobării garantării unui credit de 25,795 milioane lei cu venituri proprii şi ipotecă mobiliară asupra conturilor şi subconturilor curente deschise la CEC Bank SA. La prima şedinţă ordinară din acest an se vor aproba proiecte pentru mai multe investiţii în infrastructură. Este vorba de reabilitare şi modernizare DJ 205 S Focşani  - Cîmpineanca – Vîrteşcoiu – Rîmniceanca – intersecţie DJ 205 B B, construire pod peste pârâul Alba DJ 205 K, din satul Mărăşti, comuna Răcoasa, construire pod pe pârâul Domoşiţa pe DJ 119, sat Angheleşti, comuna Rugineşti, modernizare DJ 202F, în comuna Ciorăşti, modernizare DJ 241, limita jud. Galaţi- Feldioara – lim. Judeţul Bacău, comuna Tănăsoaia, comuna Corbiţa, construire pod din beton armat pe DJ 205 D, peste torentul Adânc, comuna Spulber. Consiliul Judeţean va discuta şi despre solicitarea Consiliului Local Vînători, pentru a prelua două sectoare de drum judeţean, în vederea modernizării. (M. B.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
nicu, acum 2625 zile, 11 ore, 25 minute, 45 secunde
bine, dar DJ 205C Golesti-Cirligele când si cum se va realiza???????
wieiber, acum 2626 zile, 31 minute, 13 secunde
ha ha! ce faceti mai sobolanilor ati iesit din canale si subsoluri sa va alegeti alta cartita pesedista la pupitru.....plecati ma acasa ca ne bufneste rasul când va vedem pe drum !nu aveti nici citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.