Politică

Ce-a făcut delegaţia din Focşani în Serbia, la Majdanpek

Alexandra TĂTARU
19 sep 2016 3427 vizualizări
Delegaţia din partea Primăriei Focşani a participat la Zilele Municipiului Majdanpek, Serbia u focşănenii au avut o întalnire cu preşedintele Consiliului Local şi cu primarul localităţii

La invitaţia autorităţilor municipale din Majdanpek, Serbia, s-au deplasat consilierii Daniel Ungureanu (PSD), Ana Maria Dimitriu (PNL), Carmen Pascaru, consilier juridic angajat în Aparatul Permanent al CL, şi Marius Manoliu, consilier personal al primarului Cristi Misăilă. Aceştia au participat la Zilele Municipiului, dar şi la activităţile propuse în programul cultural, în perioada 11-17 septembrie a.c.
Delegaţia focşăneană a fost întampinată de autorităţile locale şi invitată să participe la o şedinţă festivă a Consiliului Local, prilej cu care i-au cunoscut pe primarul localităţii, Dejan Vagner, şi pe şeful Consiliului Local Majdanpek, Slavisa Bozinovic. “Primăria este micuţă, simplă, dar organizată eficient, cu puţine ghişee, dar mai multe birouri. Sala de şedinţe a CL este, în schimb, spectaculoasă, spre deosebire de restul clădirii Primăriei. Am avut ocazia să participăm la Zilele oraşului, să mergem la un spectacol de folclor, dar am vizitat şi mina de cupru din apropiere. Este o comunitate mică cu oameni foarte primitori”, ne transmite Ana-Maria Laura Dimitriu, consilieră locală PNL. Membrii delegaţi din Focşani au lansat o invitaţie autorităţilor din Majdanpek de a vizita din nou Focşaniul, foarte probabil la Festivalul Internaţional al Viei şi Vinului, urmand ca aceştia să analizeze oportunitatea de menţinere şi continuare a relaţiilor reciproce.
Municipiul Majdanpek este un oraş în Serbia, situat foarte aproape de graniţa cu Romania, în districtul Bor, cu o populaţie sub 10.000 locuitori. Zona este cunoscută pentru exploatările de cupru (sec. XVII) şi industria metalurgică, procesul de industrializare rapidă începand cam de la jumătatea secolului XX. În regiune, alături de populaţia sarbă, trăiesc vlahii, romani din regiunea Timok.  (AlexandraTĂTARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.