Politică

VIDEO!!! Performanţa, apreciată de autorităţile locale

Alexandra TĂTARU
9 sep 2016 2019 vizualizări
In şedinţa extraodinară a Consiliului Local de vineri au fost votate toate proiectele de hotărare care au vizat premierea performanţelor elevilor participanţi la olimpiadele şcolare u de asemenea, a mai fost votată o finanţare a unui proiect de colaborare între două licee

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a CL, care deja avea 70 de proiecte pe ordinea de zi, a fost suplimentată cu un proiect de hotărare privind premierea tuturor elevilor olimpici din Municipiul Focşani. Majoritatea proiectelor a vizat domeniul educaţiei, fie că a fost vorba despre alocarea unor sume de bani, fie numirea reprezentanţilor CL în consiliile de administraţie şi de control al calităţii în unităţile şcolare.

Adrian Toma, medaliatul cu aur la Beijing, a fost premiat în Consiliul Local

Medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de la Beijing, Ioan Adrian Toma, a fost invitat alături de profesorul său îndrumător de la CNU, Octavian Iuliu Dragomir, în şedinţa CL pentru a fi felicitaţi şi premiaţi cu suma totală de 3.200 lei. Din suma totală, 2.000 de lei vor reveni elevului olimpic, 1.000 de lei profesorului îndrumător, iar 200 de lei vor fi alocaţi pentru acordarea unor plachete de merit acestei echipe de aur. Pană la încheierea formalităţilor ce ţin de trezorerie, cei doi au primit cecuri simbolice şi nominale, semnate şi înmanate de primarul Cristi Misăilă. “Performanţa geografică la o olimpiadă internaţională este o premieră pentru judeţul Vrancea şi ne dorim să avem cat mai multe rezultate de acest gen. Doresc domnului primar să aibă ocazii cat mai dese să premieze elevii performeri la concursuri internaţionale”, a precizat profesorul Dragomir. 

Olimpicii în robotică educaţională au primit bani să plece în India

Centrul de excelenţă în robotică educaţională Vrancea, de la Colegiul Tehnic “Edmond NIcolau”, a primit suma de 15.000 lei pentru participarea elevilor Marian Lupu de la Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau” şi Cezar Ştefănel Holban de la Colegiul Economic “Mihail Kogălniceanu”, precum şi a profesorului îndrumător Săndel Agache, coordonator al Centrului de Excelenţă, la faza internaţională a World Robot Olympiad, care se va desfăşura în India, New Delhi, în perioada 25-27 noiembrie 2016. Participarea la o fază internaţională a concursului ar fi a doua, după ce anul trecut, un alt echipaj coordonat de prof. Săndel Agache a reprezentat Romania în Qatar.

Şi ceilalţi performeri vor fi apreciaţi de autorităţile locale

Pentru rezultatele deosebite obţinute la faza naţională a olimpiadelor şi concursurilor şcolare, performerilor focşăneni şi profesorilor coordonatori le vor fi oferite premii în bani şi diplome, luni, 12 septembrie, începând cu ora 12.00, la Sala Balada. Premierea va fi făcută de primar şi reprezentanţii Consiliului Local. De asemenea, a mai fost aprobată alocarea sumei de 21.800 lei din bugetul local al municipiului Focşani pe anul 2016 pentru desfăşurarea etapei a II-a a proiectului „Interferenţe”, derulat de Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focşani în parteneriat cu Lycee „Andre Alquier” din Franţa. (AlexandraTĂTARU)

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.