Politică

Avem o promisiune: comerţ civilizat în pieţele din municipiu

Dana Lepădatu
25 aug 2016 1513 vizualizări
Producători şi comercianţi din Focşani s-au întalnit joi cu primarul Misăilă şi cu prefectul Hornea u în cadrul Comisiei pentru Dialog Social s-au punctat mai multe termene u comerţul în afara pieţei Moldovei mai este permis pană pe 15 noiembrie u producătorii spun că sunt discriminaţi şi îşi cer dreptul de a putea vinde direct în pieţe

Dezideratul noii administraţii locale din Focşani, respectiv acela de a avea un comerţ civilizat în principala piaţă a municipiului a fost una dintre temele discutate ieri la comisia pentru dialog social desfăşurată la prefectură.
Primarul Cristi Misăilă şi prefectul Sorin Hornea s-au întalnit cu producătorii şi comercianţii sau reprezentanţii acestora, în încercarea de a găsi soluţii  care să îi mulţumească pe toţi cei care îşi desfăşoară activitatea în pieţele din oraş. Primarul a anunţat că are în vedere  reorganizarea întregului comerţ cu produse alimentare şi nu numai din Piaţa Moldovei, precum şi o sistematizare a traficului pietonal şi stradal din zonă. Printre problemele ridicate de fermieri, care sunt producători direcţi, problema cea mai mare a fost accesul în piaţă. Aceştia au denunţat intermediarii, care ocupă mare parte a pieţii. “O să vă dovedesc că, dacă stăm zi de zi în piaţă, cu instituţiile de control, că nu sunt legali, sunt nişte băieţi deştepţi acolo, care au acolo nişte mese iar vanzătorii sunt plătiţi la negru, sunt angajaţi fictiv şi nu au nicio formă legală”, a acuzat unul dintre reprezentanţii comercianţilor. Astfel, a ieşit la iveală că pe piaţă există diverse persoane care  se ocupă cu comercializarea produselor agro-alimentare, care, în încercarea de a-i împiedica pe producători să îşi desfacă produsele pe piaţă, închiriază mese atat în afara pieţei, cat şi în interiorul acesteia. De asemenea, mesele din interiorul pietei sunt adesea închiriate de comercianţi şi folosite mai degrabă ca spaţii de depozitare, pentru că aceştia îşi vand produsele pe tarabele din afara pieţei, acolo unde există un vad comercial mai mare. Aceasta în timp ce producătorii, care vin să îşi vandă produsele doar ocazional, cel mult trei-patru luni pe an, nu găsesc mese nici în interiorul pieţei, nici în afara acesteia.   

Producătorii cer zone special delimitate în piaţă

Printre problemele  care au ieşit la iveală în urma discuţiilor cu reprezentanţii producătorilor şi comercianţilor se numără aceea a unor zone special delimitate pentru producători şi comercianţi în piaţă. Printre schimbările pe care actuala administraţie focşăneană le are în vedere se numără şi transferul tuturor comercianţilor şi producătorilor care îşi desfac produsele în afara pieţei în interiorul acesteia. “Vă promit că de la anul nimeni nu va mai putea comercializa produsele decat în interiorul pieţei. Voi mai permite comerţul în exteriorul pieţei doar pană la 15 noiembrie 2016, pentru a da posibilitatea tuturor producătorilor să îşi vandă produsele”, a spus primarul Cristi Misăilă.

Noi norme pentru comercializarea produselor alimentare in piaţă

Atat comercianţii cat şi producătorii vor trebui să se adapteze unor noi reguli de comercializare a produselor, menite a creea inclusiv o mai mare încredere a cumpărătorilor privind marfa de pe tarabe. Astfel, toţi cei care comercializează produsele alimentare în piaţă, indiferent dacă sunt producători sau numai comercianţi, vor avea obligaţia să afişeze eticheta produsului, care trebuie să cuprindă în mod expres, printre altele, locul provenienţei produsului.  Aceasta în contextul în care au existat multe acuzaţii la adresa comercianţilor de pe piaţă privind provenienţa incertă a produselor pe care aceştia le desfac. Aceste măsuri îşi propun, printre altele, ca producătorii vranceni să îşi mărească producţia, iar cumpărătorii să fie siguri de provenienţa produselor cumpărate, eventual să încurajeze producţia locală. În acest sens, controalele din perioada următoare vor avea în vedere respectarea noilor norme privind comercializarea produselor. Nu doar produsele alimentare vor fi supuse controalelor, dar şi produsele ne-alimentare. Este vizată în special aşa numita “piaţă a ruşilor” unde de cele mai multe ori produsele sunt comercializate fără documente de provenienţă, fără bon şi chiar fără instrucţiuni de utilizare în limba romană. “Suntem în Uniunea Europeană, în anul 2016. Asemenea moduri de comercializare nu ar trebui să existe”, a spus prefectul Sorin Hornea, referindu-se strict la “Piaţa Ruşilor”. Acesta a sfătuit primăria să verifice tarabele din acea zonă pentru a-i determina pe comercianţii de acolo să se pună în regulă şi să deţină pentru produsele comercializate aceleaşi acte impuse de legislaţia în vigoare.    

Administraţia Pieţelor foloseşte fără drept spaţiile din afara pieţei

Spaţiile din exteriorul pieţei sunt folosite la această oră abuziv de Administraţia Pieţelor, pentru că aceşta nu au în administrare şi aceste zone. “Am constatat că Administraţia Pieţelor are în administrare oficial doar zona îngrădită şi acoperită. Tot ce înseamnă spaţiu pe  trotuare, Administraţia Pieţelor îl utilizează fără a avea un document legal. În acest sens, printr-o hotărare de consiliu din luna iulie, am propus o taxă de utilizare a acelui domeniu, urmand a se încheia ulterior un protocol între Primărie şi Administraţia Pieţelor în acest sens”, a adăugat Misăilă. Taxa respectivă urmează a fi utilizată, alături de alte fonduri puse la dispoziţie de administraţia locală, pentru modernizarea spaţiului din interiorul pieţei, astfel încat aceasta să devină un loc civilizat  de comert, care să respecte condiţiile igienico-sanitare în vigoare. De asemenea, se încearcă inclusiv găsirea unor noi soluţii pentru depozitarea produselor alimentare pe termen lung. Astfel, Consiliul Judeţean are in vedere preluarea depozitelor care au aparţinut fostei Pomicola, din zona fostei livezi, unde s-ar putea creea depozite cu o capacitate de stocare de circa 5.000 de tone. (Dana LEPĂDATU)

Parcarea rămane o problemă în zona pieţei

Zona pieţei Moldovei este adesea aglomerată, plină de intermediari şi cu un aspect neconform

Printre problemele ridicate de producători şi comercianţi la unison a fost aceea a parcărilor insuficiente şi aglomerate din zona pieţei. Astfel, locuitorii preferă să meargă în centrele comerciale unde găsesc locuri de parcare, şi evită Piaţa Moldovei, unde, de la orele dimineţii şi pană tarziu, este o adevărată aventură să găseşti un loc de parcare. În acest sens, s-a propus crearea unor noi locuri de parcare, cu titlu gratuit pentru prima jumătate de oră, si cu taxă pentru cei care staţionează peste jumătate de oră. Asta şi pentru a descuraja parcarea masinilor de către comercianţi sau producători în imediata apropiere a pieţei. Soluţiile nu sunt însă nici simple şi nici uşor de aplicat. Este însă un pas necesar pentru un municipiu reşedinţă de judeţ. (D. L.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
vrinceanu, acum 332 zile, 20 ore, 30 minute, 51 secunde
Depozite preluate de CJ . Credeti ?? Inca o promisiune care se adauga la altele mai vechi si care n-au avut nici-o finalitate. Gargarisme de-ale dlui M.O.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.