Politică

Ce averi au declarat consilierii judeţeni

Mihai Boicu
23 aug 2016 1783 vizualizări
Cele mai mari venituri le are social - democratul Valentin Ochean, care a încasat aproape 300.000 lei anul trecut.Colegul său Constantin Guguianu şi-a luat casă şi teren la Odobeşti, pentru care s-a îndatorat cu 227.000 lei.In rest, nu sunt mari noutăţi prin averile aleşilor din CJ

Averile consilierilor judeţeni la început de mandat nu ies în evidenţă în ceea ce priveşte veniturile şi bunurile pe care le deţin aleşii judeţului. În Consiliul Judeţean sunt persoane care au anual venituri de zeci de mii de euro, dar şi aleşi care au lăsat goală declaraţia. Declaraţia de avere a preşedintelui Marian Oprişan nu poate fi accesată pe site-ul CJ, dar în documentul publicat în campania electorală nu apărea nimic nou în averea acestuia. Vicepreşedintele Ionel Cel – Mare rămâne în continuare unul dintre consilierii cu veniturile cele mai mari datorită pensiei primite pentru activitatea desfăşurată în Administraţia Naţională a Penitenciarilor. Veniturile de anul trecut au fost de 50.800 de lei de la CJ şi de 71.472 din pensie. Aceasta înseamnă că lunar Ionel Cel – Mare a încasat peste 10.000 lei. Cele mai mari venituri dintre consilieri le are Valentin Ochean (PSD), directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Pantelimon”. Din salariu, studii clinice şi conferinţe, acesta a strâns nu mai puţin de 294.669 lei. În CJ mai sunt medici, dar care au raportat câştiguri mai mici. De exemplu, liberalul Ion Oprea a avut ”doar” puţin peste 130.000 lei. Cea mai importantă modificare de avere consemnată în rândul consilierilor a fost la social – democratul Constantin Guguianu. Acesta a achiziţionat la Odobeşti o casă de locuit cu o suprafaţă de 286 mp, cu un teren aferent de 1168 mp. Probabil pentru aceasta consilierul PSD s-a îndatorat cu suma de 227.000 lei până în anul 2028.

Unii au economisit, alţii s-au împrumutat

În rândul consilierilor judeţeni s-au înregistrat anul trecut, dar şi în acest an câteva mici schimbări la averile deţinute. Doru Geany Bălan (PSD) a depus în conturi anul trecut 10.000 de euro şi 63.221 lei. Tot în 2015, liberalul Liviu Bostan a împrumutat de la fratele său, fostul ministru al Comunicaţiilor Liviu Bostan, suma de 42.000 lei. Ovidiu Burduşa (PNL), nou intrat în CJ şi cu afaceri în Italia, nu are sume mari în conturi, în schimb a dat cu împrumut în nume personal peste 200.000 de euro. Cristian Dănuţ (PSD) s-a îndatorat la bănci anul trecut, până în anul 2031, cu suma de 135.000 lei. Liberalul Emilian Diaconu a reuşit să economisească în 2015 şi în acest an 27.000 lei. Colegul său Florin Nedelcu a vândut două autoturisme VW Passat, unul cu 7400 euro şi altul cu 5500 euro. De asemenea, consilierul PNL a luat un împrumut pe zece ani de 10.500 euro. Cătălin Răducanu (PSD), un nou intrat în CJ, a luat două credite în 2015, de 30.000 lei, respectiv de 80.000 lei, pe care trebuie să le plătească până în anul 2020. Acesta are venituri consistente de la GAL Vrancea Sud – Est, de unde anul trecut a obţinut 71.000 lei. Dorina Săpunaru (ALDE) a vândut anul trecut o casă şi un teren pentru 13.500 euro şi a depus într-un cont bancar 15.000 de euro. Şi liberalul Pompiliu Norocel Stroe a înstrăinat un teren pentru suma de 18.300 lei şi a depus într-un cont bancar 14.349 lei. Colegul său Victor Ciumac are o declaraţie de avere imaculată, deoarece nu a completat nicio rubrică. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.