Doi preşedinţi din secţiile de votare au fost găsiți incompatibili
Două persoane incompatibile au fost retrase din secţiile de vot de la Homocea. În urma tragerilor la sorţi de săptămâna trecută, două persoane în situaţii de încompatibilitate s-au regăsit pe listele de preşedinţi ale secţiilor de votare din comuna Homocea. Este vorba de Maricica Spulber, care, în momentul în care a completat cererea pentru a face parte din corpul experţilor electorali, era membru al unul partid politic. Acesta era consilier local din partea PNL, respectiv membru şi şi-a exercitat în continuare această funcţie şi după depunerea cererii pentru corpul de experţi electorali. Membri ai PNL ne-au declarat că nici la sediul local al PNL Homocea, dar nici la sediul judeţean al partidului nu s-a înregistrat până în prezent nicio cerere de demisie din partid. Fiind o funcţie eminamente politică, contestaţia filialei PNL a fost admisă, iar Maricica Spulber, care urma a fi preşedinta secţiei de vot 188 deschisă la Căminul Cutural din Homocea, a fost înlocuită. Tot în situaţie de incompatibilitate se afla şi Ana Maria Constantinescu, desemnată preşedinta secţiei de vot nr. 190 amenajată în incinta Grădiniţei nr. 1 din Homocea. Aceasta este cumnată cu unul dintre candidaţii de pe listele Partidul Nationl Democrat. Legea 115/2015, privind alegerile locale, prevede la art. 25, alin. 2: “Birourile electorale sunt alcătuite numai din cetăţeni cu drept de vot. Candidatul, soţul, soţia, rudele sau afinii până la gradul al doilea inclusiv nu pot fi membri ai birourilor electorale”. Şi Ana Maria Constantinescu urmează să fie înlocuită din funcţie pentru alegerile locale din 5 iunie. (D. L.)