Politică

Şcoala nr. 3 ar putea fi inaugurată de alegerile locale, nu de elevi

Iulia Crețu
25 mai 2016 1062 vizualizări
în incinta unităţii şcolare va fi amenajată o secţie de votare, după cum se arată în planul secţiilor de votare din Focşani întocmit de Primărie

Şcoala nr. 3 din Focşani, unitate şcolară prinsă într-un proiect de reabilitare pe bani europeni, nu a fost recepţionată nici la această dată. Potrivit proiectului, lucrările ar fi trebuit finalizat la finele anului 2015, odată cu cele de la Şcoala “Alexandru Vlahuţă”, însă termenul a fost depăşit. În primăvară, când municipalitatea a inaugurat şcoala din cartierul Sud, primarul Decebal Bacinschi declara că la începutul lunii mai, Şcoala nr. 3 ar fi trebuit să fie gata, iar copiii să se mute în clasele modernizate. Între timp însă, Primăria Focşani nu a mai făcut niciun anunţ referitor la data calendaristică în care elevii ar reveni în bănci în vechea locaţie.
Şi dacă elevii nu pun piciorul în unitate în acest an şcolar, Primăria Focşani a anunţat că “inaugurarea” noii Şcoli nr. 3 din Bahne se va face cu siguranţă pe 5 iunie, la scrutinul electoral pentru alegerile locale. Aşa se face că în incinta modernizată ar putea călca primii alegătorii şi nu elevii, aşa cum ar fi fost normal să se întâmple.

De treabă pentru PIF&LMS Focşani

Proiectul de reabilitare a Şcolii nr. 3 a fost anunţat în aprilie 2015. Unitatea şcolară a fost construită în anul 1990, iar valoarea lucrărilor pe bani europeni a fost de 5,1 milioane lei. La începutul proiectului, lucrările neeligibile se ridicau la valoarea de aproape 800.000 lei. Modernizarea a presupus înlocuirea tâmplăriei PVC exterioară, montarea parchetului, tencuire şi schimbarea instalaţiei electrice. Prin acest proiect era prevăzută fibră optică, modernizarea instalaţiei termice, faţadă şi dotarea claselor şi a cancelariei cu echipamente IT şi mobilier nou. Contractul de lucrări la Şcoala nr. 3 a fost câştigat de firma PIF&LMS Focşani. Potrivit oficialilor Primăriei Focşani, pe 31 mai va expira contractul de lucrări cu firma PIF&PMS, nefiind cerută nicio prelungire. Astfel că, recepţia se va face după această dată, nefiind însă anunţată o zi anume. (Iulia CREŢU)
CASETA
În Focşani, pentru exercitarea dreptului la vot la alegerile de pe 5 iunie, vor fi amenajate 58 de secţii de votare. Localizarea lor, dar şi străzile arondate, pot fi verificate pe site-ul Primăriei, Focsani.info, la linkul de mai jos

http://www.focsani.info/pagina/delimitare-sec-539-ii-votare-alegeri-2016


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
un parinte, acum 634 zile, 31 minute, 51 secunde
As vrea sa invit distinsele fete politice ce ne vor privi cu mare nesimtire de pe buletinele de vot sa vina pe strada Sihleanu intr-o zi cand ploua, sa inoate cot la cot cu elevii prin baltoacele de citeste integral
Sorina, acum 634 zile, 22 ore, 27 minute, 40 secunde
Se merita sa te deplasezi la aceasta sectie sa votezi atata vreme cat scoala este inca nefunctionala??? A fost curios vreun candidat la fotoliul de primar sa vada cum si unde invata elevii acestii citeste integral
.........., acum 635 zile, 6 ore, 36 minute, 59 secunde
Niste nesimtiti care isi bat joc in continuare de oameni, nimanui nu ii pasa, toti isi apara interesele.
lars, acum 635 zile, 7 ore, 24 minute, 12 secunde
sunt absolut sigur,ca imbuibatii si nesimtitii care ne fac zile grele de atata amar de vreme vor anunta cu surle si trambite ,,marea realizare a primarului si a distinsului O.M.,, ;VOR FI citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.