Video!!! Şedinţa “cetăţenilor de onoare” de la CJ s-a transformat în circ
Consiliul Judeţean Vrancea s-a întrunit joi în şedinţă extraordinară pentru a-i face cetăţeni de onoare pe cinci primari ai judeţului : actualul primar al Focşaniului, Decebal Bacinschi, alături de patru foşti primari care nu mai sunt printre noi. Este vorba de Ion Petre, fostul primar din Panciu, Dumitru Robu, fostul primar din Gologanu, Fănică Ciobotaru, fostul primar din Vizantea Livezi şi Vasile Aguridă, fostul primar din Tulnici.Mergând pe vorba veche “despre morţi numai de bine”, Marian Oprişan a încercat să speculeze la maxim momentul din punct de vedere al imaginii, în vreme ce liberalii au comentat la oportunitatea momentului ales şi s-a ajuns la şedinţă cu ameninţări de evacuare.Preşedintele CJ a jucat un teatru cum rar se vede, invitând-ul pe Decebal Bacinschi lângă el şi ţinându-i scaunul să se aşeze.
"Nu mă aşteptam la aşa ceva"
Marian Oprişan a afirmat că Focşaniul s-a schimbat în cei 16 ani de mandat cât a fost primar Decebal Bacinchi.Primarul din acte al Focşaniului,după ce a fost lăsat fără atribuţiuni în ultimii ani de chiar Marian Oprişan şi nici măcar nu a fost invitat la şedinţa de realegere a sa( a lui Oprişan ) în fruntea PSD, a venit la şedinţă de ieri şi aproape că a plâns de emoţie. “Sincer să vă spun nu mă aşteptam la aşa ceva şi vă mulţumesc domnule Oprişan. Vă mulţumesc domnilor consilieri pentru votul pe care l-aţi dat astăzi. Vine o vreme când trebuie să te retragi. Încerc să mă retrag şi să închei acest mandat şi să dea Dumnezeu să ne vedem sănătoşi”, a spus Decebal Bacinchi, aflat oficial în concediu medical de la primărie.Acordarea titului de cetăţean de onoare s-a făcut prin vot secret, iar primarul actual al Focşaniului a primit 22 de voturi, cele mai puţine. Este foarte posibil ca “revitalizarea” lui Decebal Bacinschi să aibă în realitate "rolul" de a-i asigura candidatului PSD Cristi Misăilă un avantaj în cursa electorală pentru funcţia de primar al Focşaniului.
Discuţiile au degenerat
Liberalii, prin vocea consilierilor Liviu Bostan şi Emilian Diaconu, au susţinut că la final de mandat nu se impunea acordarea acestor distincţii şi că amânarea acestui moment pentru viitorul Consiliul Judeţean nu ar fi diminuat cu nimic meritele acestora.
Discuţiile contradictorii i-au dat ocazia lui Oprişan să-i atace pe liberali
“În calitate de şef al administraţiei judeţene îmi asum întreaga responsabilitate pentru nişte oameni care merită pentru toată viaţa lor, pentru toată munca lor în slujba cetăţenilor aceste titluri care sunt prea puţin şi nu reprezintă întreaga recunoştinţă pentru tot ceea ce au făcut”, a spus Oprişan. Acestuia i-a căzut ca o mănuşă reproşurile făcute de văduva fostului primar Dumitru Robu consilierilor PNL,după ce a primit distincţia acordată soţului său. Emilian Diaconu a replicat că liberalii l-au promovat pe fostul primar din Gologanu,după care l-au transferat cei de la PSD. Imediat Oprişan a început să le spună liberalilor că "nu au Dumnezeu"şi chiar l-a ameninţat pe Emilian Diaconu cu evacuarea după ce a acesta a încercat să-i dea replica. Şedinţa s-a încheiat cu un Marian Oprişan zicându-le celor prezenţi despre liberali că sunt “răi, agresivi şi mincinoşi”. Degenerarea discuţiilor din CJ va fi speculată în mod sigur de Marian Oprişan,cel care va încerca să obţină un “profit” electoral
cât mai consitent din acordarea acestor titluri de cetăţeni de onoare.(Mihai BOICU)
Distincţia oferită fostului primar liberal Fănică Ciobotaru a fost ridicată de băiatul acestuia, candidatul PNL la primărie
Soţia şi fiica fostului primar Petre au venit la şedinţă însoţite de actualul primar de la Panciu, Iulian Nica
Soţia fostului primar Robu de la Gologanu, care a izbucnit în lacrimi, le-a reproşat la final liberalilor că au avut reţineri în a vota proiectul de venerare a soţului ei