Politică

Un individ certat cu legea s-a “răzbunat” pe un automat de cafea

Gabriel Sava
9 mai 2016 1039 vizualizări
Un automat de cafea, aparţinând unei societăţi comerciale din Focşani, a fost vandalizat marţi dimineaţă, în jurul orei 3.30. Culmea este că incidentul s-a produs în plin centrul municipiului, în zona intersecţiei FederalCoop.

Automatul de cafea era amplasat la circa un metru de un chioşc de ziare aparţinând aceleeaşi societăţi comerciale. Din primele informaţii rezultă că autorul faptei este un bărbat din Focşani, cunoscut cu activitate infracţională. Acesta a ajuns prin zonă şi nu se ştie cu exactitate dacă a avut sau nu treabă cu automatul respectiv sau a fost doar un gest de bravadă. Cert este că pagubele se cifrează la câteva sute de lei, iar autorul a fost identificat la scurtă vreme de oamenii legii. Nu este prima dată când atât chioşcuri de ziare cât şi automatele de cafea sunt ţinta unor spargeri date de către persoane, de obicei, fără niciun fel de ocupaţie şi care speră să facă rost de câţiva bănuţi. Fapta a fost constatată şi sesizată, din informaţiile noastre, de o patrulă de jandarmi care trecea prin zonă. (G. S.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.