Politică

ULTIMA ORĂ!!! Tribunalul Vrancea a respins contestaţia PNL. Misăilă poate candida la primăria Focşani!

Gabriel Sava
30 apr 2016 3515 vizualizări
Tribunalul Vrancea le-a dat verde şi candidaţilor PNL la Panciu pentru primărie şi consiliu local.

Liberalii răsuflă uşuraţi: Au candidaţi în cursă la Panciu. PSD stă încă în şah la Focşani. Vineri, Tribunalul Vrancea a admis apelul Partidului Naţional Liberal în ceea ce priveşte hotărârea luată cu o zi mai înainte de Judecătoria Panciu. “Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa civilă şi în rejudecare: Respinge contestaţia ca neîntemeiată. Definitivă”, se arată în decizia de vineri a Tribunalului Vrancea după ce, cu o zi înainte, judecătorii pănceni admiseseră contestaţia PSD. Prin decizia de la Panciu, PNL rămânea fără candidaţi la primar şi la Consiliul Local Panciu pe motiv că unele semnături din lista de susţinere nu ar fi aparţinut persoanelor indicate. 

 

Cum au ajuns judecătorii pănceni la concluzia că PSD are dreptate

 

“Admite contestaţia formulată de contestatorul Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Vrancea, formulată împotriva Hotărârii nr.3/25 aprilie 2016 emisă de Biroul Electoral de Circumscripţie nr.5 Panciu, ca fiind întemeiată. Constată nulitatea absolută a Hotărârii nr.3/25 aprilie 2016 emisă de Biroul Electoral de Circumscripţie nr.5 Panciu, privind candidatura numitului Buciuc Costică pentru funcţia de primar al oraşului Panciu şi lista de candidaturi la funcţia de consilieri locali din partea P.N.L, . Cu apel în termen de 24 ore de la pronunţare. Cererea se va depune la Judecătoria Panciu, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28.04 2016, ora 13,00”, este decizia dată la Judecătoria Panciu în favoare PSD. Asta după ce, Biroul Biroul Electoral de Circumscripţie nr.5 Panciu validase lista de candidaţi pentru primar şi consiliu local din localitate. 

 

 

 

 

Tribunalul judecă azi soarta lui Misăilă

 

ULTIMA ORĂ!!! Tribunalul Vrancea a respins contestaţia PNL. Misăilă poate candida la primăria Focşani!

 

După ce liberalii au contestat candidatura lui Cristi Misăilă la primăria Focşani, în primă fază, judecătoria a respins-o. “Respinge cererea ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 24 de ore de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Vrancea. (…) la rămânerea definitivă a sentinţei civile se va aduce la cunostinţă Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 1 Focsani. Pronunţată în şedinţa publică. 29.04.2016 , ora 11,45”, este decizia favorabilă PSD dată în cursul zilei de vineri de către Judecătoria Focşani. Liberalii au depus apel care are termen azi. Până la această oră, instanţa nu luase încă o decizie. La aflarea soluţiei care este definitivă vom reveni cu amănunte. (Gabriel SAVA)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
cetateanu', acum 2916 zile, 1 ora, 48 minute, 35 secunde
Lupta dintre bine si rau este o realitate. .In Vrancea se pare ca raul a invins si o duce foarte bine.Birocratia conduce Romania.Lupta electorala se duce ,nu pe programe sau reforme,se duce prin citeste integral
george, acum 2916 zile, 8 ore, 49 minute, 8 secunde
@ danb În limba română, nu există cuvântul aceaşi. Forma corectă este aceeaşi, la singular feminin.
bai idiotule, acum 2915 zile, 18 ore, 11 minute, 46 secunde
In limba romana in schimb exista cuvantul ****** care ti se potriveste perfect. Mai du-ta bai in ma-ta cu jegurile tale de observatii care nu au nicio legatura cu subiectul
george, acum 2914 zile, 23 ore, 7 minute, 40 secunde
Atunci cand logica si bunul simt isi dau obstescul sfarsit,comentatorii de serviciu se dau jos din copac...
bai idiotule, acum 2914 zile, 20 ore, 50 minute, 5 secunde
Da de ce nu faceti contestatie la comentariile care nu va convin bai hepaticilor ? Hai ca de-acum aveti experienta, ia vezi poate mai gasesti si niste virgule pe undeva. Cum ziceam, mai du-te-n ma-ta citeste integral
radu bis, acum 2916 zile, 12 ore, 33 minute, 39 secunde
mai radu de mai sus , cred ca ai consumat ceva buruieni . in seara asta speciala tu si cei care gandesc ca si tine nu o sa aveti parte de LUMINA SFANTA , ba din contra intunericul o sa va stapaneasca citeste integral
radu, acum 2916 zile, 17 ore, 2 minute, 39 secunde
jos PSD !la puscarie cu puscariasii! judecatorii mafioti din vrancea trebuie demisi Sa facem sesizari la CSM coruptie si mafie
danb, acum 2916 zile, 19 ore, 31 minute, 54 secunde
Se pare ca PNL-istii si PSD-istii si-au gasit o noua jucarie, contestatiile. Dupa ce chiar ei, cand erau USL, au inventat toate piedicile posibile pentru a putea inlatura partidele mici sa candideze citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.