Politică

ALDE, nemulţumită de degradarea Parcului Bălcescu şi de risipa de căldură de la ENET

Gabriel Sava
22 apr 2016 1440 vizualizări
Politicienii ALDE s-au inspirit de la PNL şi au anunţat lansarea platformei civice Focşani Alert

La conferinţa săptămanală a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), candidatul acestei formaţiuni la Primăria Focşani a pus pe tapet problema reamenajării Parcului Bălcescu şi cea a opririi căldurii furnizate în exces de ENET. “Săptămana trecută am lansat platforma Focşani Alert, o nouă platformă de semnalare a problemelor cu care se confruntă focşănenii. Azi vin cu două dintre problemele numeroase semnalate”, a declarat Lucian Vulpe. Acesta se plange de dezastrul din Parcul Bălcescu, cel mai mare din municipiu. “Nu este posibil ca în 2016, într-un municipiu reşedinţă de judeţ să avem un parc în paragină, un parc uitat de autorităţi. Nu este posibil mai ales în condiţiile în care au existat şi există banii necesari pentru a rezolva această problemă”, a criticat candidatul ALDE administraţia PSD. Acesta a exemplificat faptul că în cadrul Programului Regio 2014-2020, s-a lansat în martie posibilitatea finanţării de peste 13 milioane euro, pentru autorităţile publice pe problema spaţiilor verzi. Parcul a rămas într-o stare din ce în ce mai accentuată de degradare, care a dus chiar la moartea unui puştan de liceu. “Chiar dacă a venit primăvara, în unele zile cu temperaturi de pană la 30 de grade, caloriferele din casele focşănenilor duduie la fel ca şi facturile. Într-un gest incredibil de sfidare, ENET nu ia măsurile necesare şi le solicită oamenilor să vină cu documente semnate şi ştampilate de asociaţiile de proprietari pentru a opri caloriferele”, a mai declarat Vulpe legat de ENET. Ionel Cel- Mare, preşedintele ALDE Vrancea, a spus că depunerea candidaturilor pentru alegerile locale din acest an ar acoperi 80% judeţ. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
, acum 3092 zile, 7 ore, 49 minute, 1 secunda
Ce tirg, ce jale....pe la casa dumitale. Sa fii atat de limitat ca sa nu intelegi nivelul tau de cucon la curte. S-a crezut ca poate. Doamne fereste de oameni de genul astora doi!
Mimi, acum 3092 zile, 10 ore, 10 minute, 3 secunde
Sinteti praf si mai ales penibili , nenea Luciane mai mergi pe la scoala, 'nu ai luat ochii din fituici pina acum . Ne lasati...... ?
Nicoleta Cristea, acum 3092 zile, 14 ore, 20 minute, 12 secunde
Sa speram ca o sa va ajute D-zeu ! Succes !
merchea, acum 3092 zile, 20 ore, 33 minute, 30 secunde
Luciane,tu condamni ENET-ul ca da caldura noaptea cand sunt 7-8 grade,uneori chiar 3 ,cu toate ca ziua a fost foarte cald.Dincolo de responsabilitatea de a asigura confortul in locuinte,exista si citeste integral
lulu, acum 3093 zile, 3 ore, 10 minute, 27 secunde
Cintaretul Celmic, nu cadideaza la primarie?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.