Politică

Administraţia publică romanească zace într-un întunecat “Ev Mediu”

Iulia Crețu
22 apr 2016 1126 vizualizări
Este declaraţia făcută de vice-premierul Vasile Dancu, care a participat, alături de ministrul Marius Bostan de la Comunicaţii, la o conferinţă la care s-au căutat soluţii pentru îmbunătăţirea activităţii administraţiei publice

Oficialii guvernamentali caută eliminarea birocraţiei. În acest sens, săptămana aceasta, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică din Bucureşti, s-au reunit la aceeaşi masă reprezentanţi ai autorităţilor, ai organizaţiilor din domeniul IT&C şi ai instituţiilor de specialitate, cât şi experţi străini în e-guvernare. Toţi au căutat soluţii de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, în folosul cetăţenilor şi cu cât mai puţină birocraţie. Tema conferinţei a fost “Chief Information & Innovation Office. Pentru eliminarea birocraţiei în România. În avantajul cetăţenilor”. Dezbaterea a generat o analiză critică a stadiului real al reformei în administraţia publică prin implementarea soluţiilor de e-guvernare, iar la discuţii a luat parte şi ministrul vrancean al Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, Marius Bostan. “Îmbunătăţirea continuă a guvernanţei digitale ne preocupă şi, în ministere, sunt grupuri de lucruri care studiază aceste probleme. Atât timp cât fuzionăm şi facem interoperabilitate, nevoia de securitate cibernetică creşte. Odată cu avansul tehnologic, apar şi posibilităţile de a folosi această tehnologie în sens negativ. Cum putem face această balanţă să funcţioneze: nevoia de a ne proteja datele, proprietăţile versus nevoia de a afla, de a cunoaşte, de a utiliza toate avansurile tehnologice? Iniţiativa noastră de a aduce cât mai repede Legea securităţii cibernetice creează un cadru general fără a atenta la proprietatea individuală a cetăţeanului”, a declarat Marius Bostan, ministrul Comunicaţiilor.

“Informatica nu aduce neapărat un câştig de democraţie”

La randul său, vice-premierul Vasile Dancu este de părere că “modernizarea administraţiei publice peste noapte nu se poate rezolva numai prin suport tehnologic, ci este nevoie de schimbarea mentalităţii”, după cum a declarat acesta. Dancu a mai spus că în acest moment, la noi în ţară este “un Ev Mediu administrativ”. “Ne chinuim zilnic în comitete interministeriale referitor la reforma în administraţie. Debirocratizarea nu face altceva decât să se se reproducă apoi în cadrul macro. Tai o bucată, apar altele două. În spatele acestei utopii informatice şi tehnologice, la noi coexistă un Ev Mediu administrativ. În multe locuri, funcţionarul se foloseşte, nu de bâtă, ci de această minunată tehnologie. Informatica nu aduce neapărat un câştig de democraţie. Eu nu cred că totul se rezolvă în societatea noastră dacă introducem tehnologii noi, ci dacă raţionalizăm lucrurile. S-au cheltuit câteva sute de milioane de euro pe programe informatice care nu sunt puse cap la cap, nu sunt interconectate”, a mai declarat viceprim-ministru României. Soluţia propusă a fost înfiinţarea unui birou de tip Chief Information Office, conceput în spiritul Agendei Digitale pentru Europa 2020, care va avea un rol de inovare continuă a modului de funcţionare şi coordonare a sistemelor de guvernare, prin asigurarea interoperabilităţii şi securităţii acestora. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.