Nini Săpunaru, dat la o parte din orice listă de candidatură la locale
Peneliştii vranceni se declară pregătiţi pentru alegerile locale din 5 iunie 2016. Conform preşedintelui Cătălin Toma, listele cu candidaţi pentru primăriile de municipii, oraşe şi comune, au fost definitivate. “Mai sunt discuţii pentru componenţa listei de consilieri judeţeni. Nini Săpunaru nu este pe această listă”, a declarat Toma întrebat de Ziarul de Vrancea. Dacă la Focşani se ştie de o bucată bună de vreme candidatul în persoana lui Ionuţ Ştefan, în rest, liberalii au preferat să-şi anunţe o bună parte din candidaţi cu postări pe pagina de facebook a preşedintelui Cătălin Toma. La întalnirea de sambătă dimineaţa cu presa a venit şi prim vicepreşedintele PNL, Teodor Atanasiu care, mai nou, a fost desemnat şeful de campanie al staff-ului care coordonează acţiunile lui Marian Munteanu, candidatul la primăria Capitalei. “Este foarte simplu. Am fost trimis de conducerea PNL pentru un motiv foarte simplu: PNL şi-a propus ca obiectiv serios pentru 2016 nu doar caştigarea Ardealului pe care îl avem în mod tradiţional ci ne-am propus ca obiectiv pentru 2016 caştigarea Moldovei”, a declarat Teodor Atanasiu. Oficialul PNL şi echipa de campanile urmau să plece imediat după conferinţa de presă pentru a se întalni cu candidaţii şi oamenii din zona de munte a judeţului, începand cu Vidra şi terminand cu Tulnici. Conform preşedintelui Toma, au fost depuse deja în mod oficial candidaturile la Moviliţa, Reghiu şi Andreiaşu, urmand ca, în perioada următoare să fie depuse şi pentru restul localităţilor. Atat Atanasiu cat şi Toma au apreciat că Ionuţ Ştefan are şanse reale de a prelua primăria Focşaniului, mai ales după ce PSD a anunţat, deşi nu este încă un anunţ oficial, că îl va susţine pe fostul subprefect Cristi Misăilă pentru a ocupa postul lui Didi Bacinschi. (G. SAVA)














