Politică

Statul încurajează noua formă de cooperative cu scutiri de impozite

Mihai Boicu
10 apr 2016 1601 vizualizări
Cooperativele sunt persoane juridice, de gradul I şi gradul II, în funcţie de cine se asociază u membrii cooperaţiei pot fi scutiţi de impozite, iar cooperativa nouă are facilităţi după înfiinţare

Legea cooperaţiei agricole a suferit modificări importante, după ce Senatul a aprobat propunerile de modificare şi de completare a actului normativ. În noua formă, Legea 566/2004 încurajează  această modalitate de asociere, în mod special prin scutiri de la plata impozitelor. Cooperativele agricole vor fi de gradul I şi de gradul II. Cooperativele agricole de gradul I sunt persoane juridice constituite din persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi/sau întreprinderi familiale. Cooperativele agricole de gradul 2 sunt persoane juridice constituite din persoane juridice şi persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale. Legea cooperaţiei prevede acum o serie de facilităţi pentru cei care se înscriu într-o cooperativă: scutirea de la plata impozitului pe venit a microîntreprinderilor membre ale unei cooperative, scutirea de la plata impozitului pe proprietate a bunurilor mobile, precum şi a mijloacelor de producţie, în condiţiile în care sunt exploatate în comun. O altă facilitate va fi reducerea cu 20% a impozitului pe profit în primii cinci ani de activitate pentru cooperativele noi şi pentru următorii cinci ani de la intrarea în vigoare a acestei legi.

Cooperativa este asimilată unui fermier

Valorificarea producţiei membrilor se va realiza de către cooperative pentru minimum 50% din producţia totală comercializată de fiecare membru/aferentă normei de venit, aferentă grupei/grupelor de produse cu care acesta participă în cooperativă agricolă. Producţia destinată vanzării aferentă terenurilor şi efectivului de animale cu care membrii participa în cooperativa agricolă se valorifică integral prin intermediul cooperativei, cu respectarea condiţiilor prevăzuteîn statutul cooperativei. Totalitatea terenurilor şi efectivelor de animale a căror producţie este valorificată prin cooperativa agricolă şi a bunurilor acesteia se asimilează unei unităţi tehnico-economice, conform statutului cooperativei. Cooperativa agricolă poate primi drept de folosinţă asupra bunurilor membrilor cooperatori, în baza acordului scris de către aceştia şi conform statutului cooperativei. Cooperativa agricolă este asimilată unui fermier, producător agricol, persoană juridică, a cărei dimensiune reprezintă cumulul dimensiunilor exploataţiilor membrilor cooperatori, aferente producţiei valorificate prin cooperativă agricolă şi a exploataţiei cooperativei. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.