Politică

Unioniştii recomandă Vrancei unde să-şi facă fraţi în Basarabia

Iulia Crețu
9 mar 2016 1354 vizualizări
Platforma Unionistă Acţiunea 2012 sugerează judeţelor din România să demareze acţiuni de înfrăţire cu raioanele moldoveneşti u în 2012, Focşaniul a demarat colaborarea administrativă cu Orheiul, pe vremea când oraşul de peste Prut era condus de un edil pro-european

Sub sloganul “Înfrăţirea face putere”, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 sugerează judeţelor din România să treacă Prutul cu cereri de “prietenie” şi colaborare administrativă în raioanele din Republica Moldova. Unioniştii susţin că în acest moment sunt parafate numai 187 de înfrăţiri între localităţi din România şi Republica Moldova. “Pentru a înteţi ritmul şi efectul acestor relaţii, societatea civilă propune un plan coordonat autorităţilor locale şi centrale. Pentru o eficienţă ridicată a colaborărilor, localităţilor dintr-un judeţ care este deja înfrăţit cu un raion de peste Prut li se vor propune omologi din respectiva unitate teritorială”, se arată în comunicatul de presă al Platformei Unioniste Acţiunea 2012. Până la această dată, sunt numeroase judeţe din România care nu au relaţii de colaborarea cu raioane de peste Prut, între acestea fiind şi Vrancea. Judeţului nostru i se propune să facă poduri de flori cu Floreşti şi Ialoveni.

Focşaniul s-a înfrăţit cu Orheiul


De altfel, municipiul Focşani a dat “mână cu mână” cu un oraş din Basarabia pentru colaborare administrativă, fiind vorba despre Orhei. Înfrăţirea a fost demarată în 2012 de primarul Decebal Bacinschi împreună cu fostul edil al Orheiului, Vitalie Colun. “Noi suntem gata să ne înfrăţim cu Focşaniul nu doar pentru că reprezentaţi Moldova Românească şi noi Republica Moldova, dar ne-ar ajuta ca în acest proiect să atragem proiecte investiţionale”, ne-a spus atunci primarul pro-european din Orhei. Între timp însă, la alegerile locale de anul trecut, Primăria Orhei a fost câştigată de pro-rusul Ilan Şor, politician controversat şi cu probleme de ordin penal. Din această cauză, Focşaniul a evitat să trimită o delegaţie de consilieri locali la ziua oraşului basarabean, în ciuda invitaţiei lui Şor. “Ştim că fraţii în veci vor fi fraţi. Această relaţie nu trebuie să fie axată doar pe argumentul istoric, cultural, social, ci să conţină şi un liant profund instituţionalizat. Punem la dispoziţie judeţelor şi localităţilor din România propuneri de parteneri basarabeni şi îi vom pune în legătură”, a declarat George Simion, preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.