Politică

Subvenţia primită de liberali de la stat, mai mare decât a social democraţilor

Iulia Crețu
23 feb 2016 1715 vizualizări
Subvenţiile de la bugetul de stat pentru ALDE şi PNŢCD nu au fost acordate

Liberalii îi depăşesc pe social democraţi. Nu neapărat în sondaje cât mai ales în privinţa subvenţiei primită de partidele politice de la stat. Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, în această lună, PNL a primit 532.453 de lei, în timp ce PSD a primit, de la bugetul de stat, 444.599 de lei. Pe locul trei în privinţa banilor primiţi de la buget, sub formă de subvenţie, este UNPR, care a primit 207.153 de lei. În această lună, AEP a mai decis să amane acordarea subvenţiei pentru ALDE, partidul lui Tăriceanu, în valoare de 43.000 lei, iar banii pentru PNŢCD, doar 4.000 lei, au fost suspendaţi. ALDE va primi subvenţia de la bugetul de stat doar după depunerea declaraţiei privind cuantumurile totale ale veniturilor obţinute în anul precedent din activităţile prevăzute la art. 24, defalcate pe fiecare tip de activitate şi sursă, potrivit comunicatului AEP. Subvenţia lunară acordată PNŢCD a fost suspendată prin Decizia preşedintelui AEP nr. 4 din 19.01.2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată. Potrivit articolul 24, alin. 5 din din Legea nr. 334/2006, “pe durata suspendării temporare a subvenţiei, aceasta este păstrată de către Autoritatea Electorală Permanentă în sume de mandat, până la pronunţarea definitiveă a instanţei, acestea nefăcând obiectul rambursării la sfârşitul anului la bugetul de stat”, se arată în comunicatul AEP. 75% din subvenţii sunt acordate proporţional cu numărul de voturi primite la alegerile parlamentare, respectiv media voturilor valabil exprimate pentru Camera Deputaţilor şi Senat, dacă au realizat pragul electoral, arată legea privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Pentru partidele care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de candidaţii femei. Suma alocată anual partidelor nu poate fi mai mare de 0,04% din veniturile prevăzute în bugetul de stat. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.