Politică

CJ încearcă iar să cumpere echipamente pentru Salvamont

Mihai Boicu
20 ian 2016 1157 vizualizări
Consiliul Judeţean Vrancea a organizează o nouă licitaţie pentru achiziţia de echipamente pentru proiectul de înfiinţare a bazelor de salvamont de la Nistoreşti, Păuleşti şi Soveja.

Valoarea contractului este estimată la 1,9 milioane lei. Până acum au mai fost organizate două licitaţii, dar la care nu s-a prezentat nimeni, după cum au afirmat reprezentanţii CJ într-o conferinţă de presă organizată la finalul anului trecut. Acesta este unul din motivele pentru care proiectul nu s-a încadrat în termenul limită de 31 decembrie 2015 pentru a fi realizat cu fonduri europene. CJ trebuie să acopere cu fonduri de la buget în valoare de 3,6 milioane lei realizarea acestei investiţii. Pe lista echipamentelor care trebuie achiziţionate se află set echipament schi, set echipament individual, set echipament intervenţie iarnă, echipament escaladă, set echipament bivuac, echipamente zăpadă, radio emisie – recepţie, informatice căutare – localizare şi echipamente specifice intervenţie în teren. Termenul limită pentru depunerea ofertelor de către firmele interesate este 17 martie. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.